Am scris, mai înainte, pe larg despre cum a biruit Iisus pe Satana prin Jertfa Crucii de pe Golgota. Biruinţa Domnului Iisus a fost o biruinţă definitivă. Satana a fost înfrânt definitiv. Dar această luptă încă nu s-a terminat. Satana trebuie bătut de două ori. În lupta cea dintâi era vorba de stăpânirea asupra pământului şi asupra întregului neam omenesc. În lupta aceasta, Satana a căzut. A fost răsturnat de pe scaunul de stăpânire a pământului. Lupta a doua se dă acum pentru stăpânirea în parte a fiecărei vieţi omeneşti.
Domnul continuă lupta, pentru ca biruinţa de pe Golgota să o treacă asupra fiecărui suflet omenesc. Dar, de altă parte, Satana lucrează şi el, să poată pune stăpânire în parte pe fiecare suflet de om. Diavolul trebuie bătut şi pe acest câmp de luptă. În lupta aceasta ia parte şi omul. Lupta aceasta se dă pe câmpul de bătaie al voinţei omului. În lupta aceasta iau parte trei inşi: Domnul, omul şi diavolul.
Ţineţi minte! Pentru mântuirea sufletului se dă o luptă la care iau parte: Domnul, omul şi diavolul. Soarta acestei bătălii o hotărăşte omul. De ce? Întâia dată, pentru că această luptă se dă pentru cucerirea lui. A doua oară, pentru că omul e înzestrat de la Dumnezeu cu libertatea voinţei.
Inima omului şi libertatea voinţei omului sunt ca o cetate pe care umblă să o cucerească doi „asediatori“: Domnul şi diavolul. Însă această cetate nu se poate cuceri cu puterea. Domnul ar putea face acest lucru, dar nu vrea, căci în acest caz omul ar avea o mântuire silită. Diavolul ar vrea să o cuprindă şi cu puterea, dar nu poate. De aceea, fiecare din cei doi „asediatori“ umblă să câştige de partea sa voinţa omului. Pentru acest lucru, fiecare îşi are mijloacele lui şi armele lui de luptă: Domnul are pe cele bune, diavolul pe cele rele.
Un lucru îţi bate îndată la ochi, uitându-te la mijloacele şi armele ce le folosesc cei doi „asediatori“. Diavolul imită pe Domnul, umblă să folosească şi el mijloacele pe care le foloseşte Domnul. Are Domnul o biserică? Îşi are şi diavolul „biserica“ lui: cârciuma. Are Domnul puterea Duhului Sfânt? Îşi are şi diavolul duhul lui făcător de minuni: alcoolul. Are Domnul o Biblie? Îşi are şi diavolul „biblia“ lui, biblia crâşmelor: cărţile de joc etc.
Libertatea voinţei omului e ca o cetate încuiată. În faţa libertăţii voinţei omului Se opreşte şi Domnul şi se opreşte şi diavolul. Atârnă de voinţa omului să-şi deschidă cetatea inimii sale pentru Domnul sau pentru diavolul. Domnul ne cere „alianţa“ noastră, diavolul de asemenea.
Fără „alianţa“ noastră Domnul nu vrea să cucerească cetatea, iar diavolul nu o poate. Omul câştigă, sau pierde această luptă, după cum se aliază cu unul sau cu altul dintre cei doi „asediatori“, după cum îşi deschide cetatea inimii şi vieţii sale pentru Domnul sau pentru diavolul. Omul nu poate câştiga această luptă a mântuirii sale sufleteşti, decât în alianţă cu Domnul şi cu darurile Lui. Când omul îşi deschide cetatea inimii sale şi Îl primeşte pe Iisus Biruitorul, atunci viaţa lui deodată se umple de darurile biruinţei. Atunci omul a căpătat un aliat şi o „alianţă“ de daruri, cu ajutorul cărora îndată îl biruie şi-l alungă pe Satana.
Când omul se aliază cu Domnul, atunci diavolul cade bătut a doua oară. A pierdut şi a doua luptă. Aceasta e biruinţa definitivă asupra Satanei. Cerul şi pământul se bucură de această biruinţă.
Dragă cititorule! Viaţa noastră e o cetate pe care umblă să o cucerească doi asediatori: Domnul şi diavolul. Stă în voia noastră să o predăm unuia sau altuia. Viaţa noastră e o luptă. Soarta acestei lupte noi o hotărâm. Noi trăim veşnic într-un câmp de luptă; noi stăm neîncetat în război cu Ispititorul. În acest război, noi singuri suntem mai slabi ca vrăjmaşul. Însă biruim gloatele duşmane şi le punem pe fugă, când în fruntea noastră stă Iisus Biruitorul, când luptăm sub steagul Lui.
Dragă cititorule! Inima şi viaţa noastră este o cetate pe care umblă să o cucerească şi Domnul şi diavolul. Fiecare stă şi bate la poarta cetăţii. Stă în voia noastră să-i deschidem unuia sau altuia.
„Iată stau şi bat la uşă – zice Domnul – de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20). Domnul vrea să intre în cetatea inimii noastre. Dar uşa acestei cetăţi este zăvorâtă şi încuiată pe dinlăuntru, cu voinţa omului. Domnul n-o deschide cu puterea. El respectă libertatea voinţei omului. Taina mântuirii tale, dragă cititorule, stă în zăvorul de la uşă; stă în voinţa ta să tragi zăvorul de la uşă şi, deschizându-ţi larg inima, să strigi: „Intră, Mântuitorule Doamne, şi Te fă Tu Stăpân, Poruncitor şi Împărat peste cetatea inimii mele!“
Tot aşa umblă şi Satana să intre în cetatea inimii noastre; stă şi el la uşă şi bate. El stă la uşă ca un hoţ şi duşman. El bate la uşă cu fel de fel de şoapte şi ispite viclene şi ascultă îngrijorat să nu-şi piardă prada. Ochii îi scapără după prada dinlăuntru. Vai de cel ce-i deschide uşa! Ajunge sluga şi robul diavolului.
Dragă cititorule, nu uita! În fiecare clipă, la uşa inimii tale bate Domnul şi bate şi diavolul. Stă în voia ta să tragi zăvorul pentru unul sau pentru altul. Stă în voia ta să-L primeşti pe Domnul de Stăpân al vieţii tale, sau să rămâi robul şi sluga diavolului. Din două trebuie să alegi una, căci „nimeni nu poate sluji la doi domni“ (Matei 6, 24).
O, ce viclean mare e diavolul! El stă la uşă şi bate cu fel de fel de şoapte de înşelăciune. El dă mereu târcoale pe la uşă să prindă vorbă cu gândul omului, să-l ia de minte, ca pe Eva, cu fel de fel de vorbe viclene. El nu cere să i se deschidă uşa de tot. El se mulţumeşte şi cu pu-ţin. El e mulţumit când începe omul să fure un ou, să bea un pahar de rachiu…, că apoi ştie el că această uşiţă se va deschide mai tîrziu de tot şi va intra pe ea triumfător cu toată gloata lui.
N-asculta, dragă suflete, n-asculta de şoaptele Satanei! Ţine-ţi uşa încuiată şi închisă de tot în faţa Satanei! Gândeşte-te că fiecare ispită pe care o primeşti, fiecare păcat deschide uşa pentru Satana! Gândeşte-te neîncetat că Satana se gudură mereu ca un câine pe la uşa inimii tale! Alungă-l, strigându-i ca unui câine: „Cară-te de la uşă, Satano!“
„Iată stau la uşă şi bat“ – zice Mântuitorul. O, ce glas dulce s-aude la uşa inimii tale, iubite frate, – şi tu nu-l auzi? O, câtă dragoste stă la uşa inimii tale, şi tu n-o primeşti? O, cu câtă răbdare aşteaptă şi bate mereu Mântuitorul la uşa inimii tale, şi tu tot nu deschizi?
Domnul vrea să ia în stăpânire casa inimii tale. El vrea să intre la tine, ca să vegheze asupra ispitelor tale, ca să-ţi aducă ajutor şi dar de biruinţă. Alături de tine, El vrea să-ţi fie Căpetenie în fiecare luptă contra ispitelor diavolului. El vrea să-ţi aducă biruinţa pe care a câştigat-o asupra Satanei, sus, pe dealul Golgotei. El vrea de-a pururi să fie cu tine şi să te ducă neîncetat la biruinţă.
Şi tu nu vrei să-L primeşti?!
Nu uitaţi! Biruinţă asupra ispitelor şi Ispititorului putem avea numai primindu-L pe Domnul Iisus şi darurile Lui. Biruinţă şi mântuire putem avea numai până când rămânem în „alianţă“ cu Domnul şi cu darurile Lui: cu darul Golgotei, cu darul Duhului Sfânt, cu Tainele ce le administrează Biserica, cu darul rugăciunii, cu Biblia şi celelalte.
Fără de aceste daruri, nu putem nici birui ispitele Satanei şi nici păstra biruinţa câştigată.
Preot Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului
