Pentru cucerirea Canaanului, poporul israelitean a trebuit să dea lupte. Însă la plecarea din Egipt nu i s-a spus poporului acest lucru, pentru că aşa slab cum era ar fi slăbit şi mai mult. „După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a lăsat pe drumul care dă în ţara filistenilor, căci a zis Dumnezeu: «S-ar putea să-i pară rău poporului şi să se întoarcă în Egipt»“ (Ieşirea 13, 17).
Pentru cucerirea Canaanului, israelitenii trebuia să poarte război. Ei de altcum erau şi pregătiţi pentru acest lucru. „Fiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului“ (Ieşirea 13, 18).
Acum, iată, am ajuns şi la punctul acesta. Israelitenii stau în faţa războiului. „Amalec a venit să bată pe Israel la Rafidim. Atunci Moise a zis lui Iosua: «Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec»“ (Ieşirea 17, 8-9).
Două învăţăminte se prezintă aici. În călătoria de până aci, Dumnezeu S-a luptat în locul israelitenilor. Cuvântul lui Dumnezeu era: „Domnul se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi“ (Ieşirea 14, 14). Acum însă vedem că Dumnezeu îi pune în faţa unui vrăjmaş din afară şi îi bagă în luptă.
În trei locuri din Biblie se spune că Dumnezeu s-a luptat în locul poporului Său (Ieşirea 14, 13-14; Deuteronom 1, 30 şi II Cronici 20, 15). O contrazicere s-ar părea că este aici. De-o parte, Cuvântul lui Dumnezeu zice: Stați liniștiți! Dumnezeu se va lupta pentru voi (Ieșirea 14, 14), iar de altă parte, Biblia e plină de chemări și îndemnuri la luptă.
Un adânc înţeles este aici. Aici este icoana celor două feluri de lupte care se dau pentru noi şi mântuirea noastră. Întâi, e lupta pe care o dă Dumnezeu. E lupta cea mare pe care a purtat-o Iisus Mântuitorul cu vrăjmaşul-diavol. E lupta ce s-a gătat cu biruinţa de pe Golgota. În lupta aceasta noi nu luăm parte. E o luptă a lui Dumnezeu pentru noi. Aceasta e lupta eliberării noastre din egiptul diavolului-Faraon. Aceasta este lupta ce ne-a trecut prin Marea Roşie (prin Taina Botezului). Aceasta este o luptă încheiată cu biruinţă.
Participarea noastră la lupta aceasta e numai atât: să primim biruinţa ce ne-a câştigat-o Domnul.
Dar după aceasta vine lupta cu „Amalec“. Lupta cu Amalec este o icoană ce închipuie lupta ce se dă între firea cea duhovnicească şi cea lumească.
Amalec era fiul lui Esau, cel care şi-a vândut moştenirea pentru un blid de linte (Facere 36, 12). El era deci icoana firii celei pământeşti. Pe tot locul în Biblie, Amalec este arătat ca un vrăjmaş al lui Dumnezeu. Într-un un loc, Dumnezeu face de cunoscut că va purta totdeauna război împotriva lui Amalec (Deuteronom 25, 17-18). Aici, în icoana aceasta, se arată lupta permanentă dintre „omul nostru cel nou“ şi cel, „vechi“, dintre firea cea duhovnicească şi cea lumească.
Aceasta e o luptă pe care trebuie să o poarte orice creştin adevărat. Aceasta e lupta pe care o poartă omul cel nou, omul cel duhovnicesc. Căci să băgăm bine de seamă un lucru: israelitenilor le-a ieşit războiul în drum numai după ce gustaseră din „mană“ şi băuseră „apă din stâncă“.
Dumnezeu le-a zis israelitenilor numai până la un loc „Mă voi lupta pentru voi, staţi liniştiţi!“. Dar după ce au gustat din apă şi din mană, i-a trimis la luptă contra lui Amalec (Ieşirea 17, 8-9).
Din clipa în care te-ai hotărât la o viaţă nouă, din clipa în care te-ai hotărât să ieşi din lume, din clipa în care ai gustat din pâinea şi apa naşterii din nou, ai intrat în război cu „Amalec“, cu firea cea veche şi în acest război vei sta pană la sfârşitul vieţii.
Din clipa în care ai gustat din „mană“ şi ai băut „apă din stâncă“, să ştii, dragă cititorule, că eşti în război cu „Amalec“.
Cei ce petrec în „Egipt“, lângă „căldările“ lui Faraon… cei ce petrec cu lumea şi păcatele, n-au acest război. Ei petrec „liniştiţi“.
Aici vom spune că şi noi, cei din Oastea Domnului, trebuie negreşit să ne războim cu „Amalec“. De altcum şi numele nostru ne arată acest lucru. Ne numim Oaste şi unde s-a mai pomenit o oaste fără de luptă şi război?
Preot Iosif Trifa, Spre Canaan
