Cu sufletul spre Domnul am strigat:
Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.
Mă ține lutul meu, de lut legat,
Și-n van vrea fierea lumii să mă-mbete.
Spre Tine merge dorul meu întreg,
La Tine-mi este orișice dorire.
Ci lasă-mă de lut să mă dezleg,
Să vadă sufletu-mi a Ta mărire.
Mi-e sete de odihnă, Doamne-al meu,
Mi-s mâinile și tălpile o rană.
Din coastă sânge-mi picură mereu,
În drumul de păcat și de prihană.
Primește-mi, Bune, sufletul stingher,
Gătește-mi Însuți locul de hodină,
Mă lasă astăzi să mă înalț la cer,
Dezleagă-mă de haina mea de tină.
Și glasul Domnului grăi răspuns:
Durerea ta mă sfâșie de milă,
Când plânsul tău la mine a pătruns,
Mi-a înflorit o rană-n piept, copilă.
Ridică-n slavă ochii tăi uimiți
Și-mi vezi durerea spinilor pe frunte;
Privește-n ochii mei de plâns topiți,
Și-n palme vezi-mi chinurile crunte.
Eu n-am cerut atunci să vin în Sus,
Deși Părintele ceresc Mi-e Tată;
Din cupă am sorbit amar nespus,
Și cupa mea e-n veci nedeșertată.
Dar rana ta mă doare mai cumplit,
Pe cruce-am sângerat și pentru tine!
Te-am cunoscut din veci și te-am iubit,
Și-i grea povara dragostei depline.
Și-am îngânat, cu duhul umilit:
Primește-mă-n iubirea Ta cerească,
Și lasă Doamne-n lutul istovit,
Dureri și răni în sânge să-nflorească.
Maica Teodosia (Zorica) Lațcu
