Chipul de mai sus, cred că-l cunoaşteţi cu toţii: este Moise când, coborându-se de pe muntele Sinai, a spart tablele legii, de mânie că poporul îşi făcuse idol-viţel de aur şi juca în jurul lui. ,,Iar a treia zi dimineaţa au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe muntele Sinai, trâmbiţa răsuna cu putere şi tot poporul era cuprins de spaimă… Moise vorbea şi Dumnezeu îi răspundea din nor cu glas tare… Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei; vedea flăcările şi era cuprins de spaimă şi stătea în depărtare”… (Citiţi pe larg în Cartea Ieşirii, capitolele 19 şi 20).
Dar nu mult a ţinut spaima poporului. În vreme ce Dumnezeu vorbea cu Moise sus pe munte şi îi dădea tablele legii, jos, poporul şi-a făcut un idol, viţel de aur. „Şi a şezut poporul de a mâncat şi a băut şi s-a sculat să joace” în jurul viţelului. Când s-a pogorât Moise, de departe a auzit „glasul unor oameni care cântau” (adică erau beţi). Şi când s-a apropiat, „a văzut viţelul şi jocurile şi s-a aprins de mânie şi, aruncând tablele, le-a sfărâmat”… (Ieşire 32)
Eu, de câte ori citesc această istorie şi văd chipul ei, mă gândesc ce mult seamănă cu oamenii şi cu vremile de azi. Ca odinioară de pe muntele Sinai, Domnul grăieşte şi azi de sus din cer cu popoarele Sale. Vorbeşte şi azi prin fulgere şi tunete de arătări, de semne, de fel de fel de greutăţi, de necazuri şi de pedepse cereşti. De ani de zile, din înălţimea cerului de sus, răsună tot mai tare tunetele şi fulgerele mâniei lui Dumnezeu şi chemările lui Dumnezeu să ne întoarcem din căile răutăţilor. Dar oamenii ce fac aici pe pământ? Fac ceea ce au făcut odinioară israelitenii: Îl părăsesc pe Dumnezeu şi se închină la idolii patimilor şi plăcerilor. Israelitenii s-au spăimântat foarte de arătarea de pe muntele Sinai, dar nu s-au îndreptat, ci, în loc de îndreptare, s-au pus pe mâncate şi băute şi „s-au sculat să joace”. Şi oamenii de azi aud tunetele şi fulgerele vremilor, văd, se spăimântă de ele, dar nu se îndreaptă, ci, în loc de îndreptare, tot mai mult Îl părăsesc pe Dumnezeu şi se închină la idolii patimilor şi plăcerilor lumeşti.
Viaţa oamenilor de azi, viaţa omenirii de azi s-a umplut de idoli, între care mai ales se ridică idolul viţelului de aur, cu jocurile dimprejurul lui, adică lăcomia de bani, de câştiguri fără muncă şi de plăceri lumeşti. Viţelul de aur banii şi plăcerile lumeşti este parcă azi dumnezeul veacului acestuia, la care se închină oamenii şi popoarele. O lăcomie nebună de a face „câştiguri“ cu orice preţ şi pe orice căi afară de muncă i-a cuprins ca un beteşug greu pe oamenii de azi. La sate ca şi la oraşe, între cei învăţaţi ca şi între cei neînvăţaţi, bântuie acest beteşug. Îşi vând oamenii sufletul, numai să poată face învârteli şi câştiguri mari, pentru ca apoi, din aceste câştiguri, să facă pofte şi plăceri lumeşti. Toată lumea umblă să câştige cât mai mult, pentru ca să-şi poată petrece cât mai bine şi să-şi poată face cât mai multe plăceri lumeşti.
Biblia ne spune că altădată israelitenii şi-au strâns auriturile şi au împodobit cu ele cortul cel sfânt (Ieşire 36). Aurul şi banii se pot pune şi în slujba Domnului, şi în slujba diavolului. Lăcomia de bani şi de afaceri din ziua de azi nu pune banii în slujba Domnului, ci îi pune în slujba dracilor: în beţii, chefuri, desfătări şi destrăbălări. Câte biserici, câte spitale, câte orfelinate au deschis îmbogăţiţii de război? O, ce idol spurcat este viţelul de aur şi în vremile noastre! Bine a zis Apostolul Pavel că „rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de argint”. Pricina cea dintâi şi cea mai mare a vremilor tulburi de azi este tocmai acest idol ce stăpâneşte popoarele. Una dintre pricinile că şi stările din ţara noastră cea nouă nu sunt aşa cum ar trebui să fie e tocmai acest viţel de aur: lăcomia de bani şi de „câştiguri” (şi de mituiri) care-i cuprinde mereu, ca un beteşug lipicios, şi pe cei mai buni fii ce-i are poporul nostru. Biblia ne spune că Moise, după ce a trântit tablele legii, s-a apucat şi a făcut praf şi pulbere idolul-viţel de aur. Țările şi neamurile nu vor putea înainta spre Canaanul păcii şi uşurării până când cineva nu va zdrobi „viţelul de aur” din zilele noastre; dar pe acest idol spurcat nimeni nu-l va putea zdrobi, decât Evanghelia Mântuitorului.
O, ce nebunie mare au făcut odinioară israelitenii! În clipele cele mai însemnate şi mai hotărâtoare din viaţa lor, „s-au sculat să joace” şi şi-au făcut idol dintr-un dobitoc. Vremuri de mare cumpănă trăim şi noi. Trăim vremuri biblice, când de sus din cer „Domnul se judecă cu popoarele Sale”; trăim vremuri când Dumnezeu vorbeşte cu noi prin fel de fel de semne, arătări şi pedepse. Trăim vremuri de pedeapsă cerească. Vremile ce le trăim ar trebui să fie vremuri de spaimă, de înfricoşare, de post, de rugăciune şi de întoarcere la Dumnezeu. Dar în loc de aceasta, oamenii de azi „s-au sculat să joace”, să petreacă şi şi-au făcut idoli din dobitoceştile patimi şi plăceri. De aceea întârzie binele, uşurarea, liniştea.
Biblia spune că, pentru păcatele lor, Dumnezeu i-a ţinut pe israeliteni 40 de ani prin pustie şi toţi au murit înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. În pustia necazurilor de azi vom muri şi noi, pentru răutăţile noastre, şi poate numai copiii şi nepoţii noştri vor ajunge vremuri de ușurare, de linişte şi de bine.
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, 1926, nr. 7, pag. 3
