„Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul… Rămâneţi în Mine şi Eu in voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard“ (Ioan 15, 1-6).
O, ce taină adâncă este pusă în această evanghelie! Este pusă în ea toată taina vieţii noastre de creştini şi mai ales toată taina puterii noastre de creştini. Taina aceasta este simplă. Domnul Iisus Hristos a murit pentru noi. Prin moartea Lui şi Jertfa Lui ne-a împăcat cu Dumnezeu; a reparat iarăşi legătura noastră cu cerul, cu Dumnezeu. Crucea Golgotei leagă cerul cu pământul şi pe om cu Dumnezeu. Taina mântuirii noastre e să primim această legătură şi să rămânem neîncetat în ea. Să-L primim pe Iisus Mântuitorul şi să rămânem clipă de clipă în El și El în noi.
Nimenea dintre muritorii pământului n-a înţeles şi n-a trăit atât de mult această taina ca marele Apostol Pavel. Din înălţimea, din culmea acestei taine, a strigat Apostolul Pavel: „De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; îmi trăiesc viaţa prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine“ (Galateni 2, 20). Numai cine a ajuns la această înălţime poate înţelege şi poate trăi cuvintele Mântuitorului de mai sus: „Eu sunt Viţa, voi mlădiţele“…
Iisus este Marele Mijlocitor între noi şi Dumnezeu. „Căci unul este Dumnezeu, unul şi mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Iisus Hristos, Care pe Sine Însuşi S-a dat preţ de răscumpărare pentru toţi“ (I Timotei 2, 5).
Iisus este marele nostru izvor de putere şi de viaţă. Toată puterea vieţii noastre de creştini este în El şi la El. Prin El ne vine tot darul şi toată puterea. Fără El nu putem face nimic.
De când eram preot tânăr la ţară, mi-aduc aminte că în toată duminica le predicam oamenilor, zicându-le: „Faceţi, oameni buni, asta şi asta, şi nu faceţi ceea şi ceea“… Însă pe urmă am băgat de seamă că predica mea era fără putere. Nu puteam stârpi cu ea răutăţile şi nu puteam aduce suflete la Mântuitorul. Oamenii ascultau cu plăcere sfaturile, dar făceau tot aceleaşi urâciuni. Atunci am început să cercetez Scripturile şi, adâncindu-mă în Cuvântul lui Dumnezeu, am început cu o predică nouă. Am citit oamenilor evanghelia de alături şi pe urmă le-am zis: „Fraţilor, eu tot mereu v-am sfătuit să faceţi fapte bune şi să vă feriţi de rele. Acum însă văd că predica mea este zadarnică, pentru că voi n-aveţi putere să faceţi binele. Aţi auzit ce zice Iisus în evanghelie: „Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic“; nu puteţi face roade de fapte bune, pentru că n-aveţi legătură cu Iisus Mântuitorul. Ramurile viţei noastre n-au ieşit din butucul vieţii, din Iisus Hristos, şi de aceea n-aveţi putere să faceţi binele. Până nu vă faceţi o legătură cu Iisus Mântuitorul, zadarnică este predica mea şi sfatul meu să faceţi asta şi asta şi să nu faceţi ceea şi ceea. Ar însemna să predic la niste pădureţi să facă mere bune…
Fiecare dintre noi să se întrebe ce fel de legătură are cu Mântuitorul. Eşti tu o ramură altoită şi odrăslită în buciumul Lui? Aici este izvorul şi taina puterii de viaţă creştină. De la cine n-are această legătură, în zadar am aştepta să facă fapte bune. Ar însemna să aşteptăm de la un pom pădureţ să facă mere bune. Tăria şi puterea unui creştin adevărat este legătura ce şi-a făcut-o şi pe care o are şi o ţine cu Iisus Mântuitorul.
Când viaţa ta este o ramură din butucul vieţii care este Iisus Hristos, atunci faptele cele bune vin de la sine; via vieţii tale înfloreşte şi rodeşte neîncetat.
Când ai această legătură, atunci Domnul curăţă mereu via vieţii tale şi îi dă putere ca tot mai multă roadă să aducă.
Lumea de azi e plină de fărădelegi; lumea de azi e plină de creştini numai cu numele tocmai din pricină că oamenii au pierdut legătura cea de putere şi de viaţă dătătoare cu Iisus Mântuitorul. De aceea viaţa lor e plină de uscăciunile şi poamele sălbatice ale fărădelegilor.
Eu socot că şi viaţa poporului nostru este prea săracă în fapte bune tocmai din pricina asta, că nu cunoaşte cum ar trebui pe Iisus Mântuitorul.
O viaţă fără Mântuitorul este o viaţă pierdută, o viaţă trăită şi cheltuită în zadar.
O, cum se scurg în deşertăciune anii trăiți o viaţă fără Hristos! Ei sunt ramurile cele uscate pe care le aşteaptă focul pieirii sufleteşti (Ioan 15, 6). Dar o, ce frumoasă şi plină de putere şi de bucurie sufletească este viaţa celui ce o trăieşte clipă de clipă cu Domnul şi în Domnul!
Rugăciune
Iisuse Mântuitorule! Poate şi viaţa mea este o ramură ce a ieşit din butucul vieţii Tale. Mulţi ani am trăit fără Tine. Viaţa mea s-a umplut de uscăturile fărădelegilor. Ah, ce grozavă a fost viaţa mea fără Tine! Mă întorc iarăşi la Tine, Preadulcele meu Mântuitor. Mă predau Ție şi Te primesc pe Tine. Primeşte-mă iarăşi, bunule Doamne, în butucul vieţii Tale, ca să odrăslesc într-o viaţă nouă. Rămâi întru mine şi eu întru Tine, căci fără de Tine nu pot face nimic.
Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu
