El aruncă zăpada ca lâna. El presară bruma ca cenuşa. EI aruncă gheaţa în bucăţi. Împotriva gerului Său cine poate sta? El trimite cuvântul Lui şi le topeşte. Face să sufle vântul Lui şi apele curg” (Psalmul 147, 16-18)
Ce şcoală mare şi tainică este lumea aceasta cu rânduielile ei atât de minunat întocmite de Făcătorul lor! Oriîncotro ne-am întoarce privirile, vedem mâna Celui Atotputernic. Toate vorbesc despre măreţia şi înțelepciunea Lui. Să învăţăm a-L vedea pe Dumnezeu prezent în toate rânduielile Lui. Să învăţăm a-L vedea prezent şi în măreața Lui rânduială cu ploaia, zăpada, gerul, iarna, primăvara etc.
Învăţaţii spun că „legile naturii” aduc ploaia, zăpada, gerul etc. Dar Cuvântul lui Dumnezeu spune apriat că a Lui este ploaia, zăpada, gerul, bruma etc. Ce frumos spune acest lucru psalmistul! „EI aruncă zăpada… El presară bruma… El îngheață, El dezgheaţă”. Cum zice şi poetul: „Tunet, trăsnet, ploaie, vânt… / Toate-a Domnului robi sânt”.
Precum Moise a luat cenuşă din cuptor şi a împrăştiat.., peste Egipt, aşa „împrăştie El ploaia”. „El zice zăpezii: «Cazi pe pământ!»” (Iov 37, 6).
În fiecare picur de ploaie, în fiecare fulg de zăpadă, în fiecare strop de rouă, noi trebuie să-L vedem pe Dumnezeu; puterea Lui şi lucrarea Lui.
Văzând pe Dumnezeu în toate rânduielile Lui, vom ajunge la învățătură sufletească de mare preţ: vom vedea mâna Domnului Dumnezeu în toate împrejurările şi frământările vieții noastre. Mâna Lui o vom vedea şi la bine, şi la rău. Şi ce binecuvântare este aceasta!
În timp ce alţii cei necredincioşi în vremea necazului nu văd decât o „mână neagră”, o „soartă vitregă” ce-i persecută, noi vedem mâna Lui şi zâmbetul dragostei Lui. Chiar dacă n-am avea nimic în casa noastră, decât pâine şi apă, ele sunt atât de dulci! Cea mai sărăcăcioasă casă este un palat strălucitor, pentru cel ce trăieşte în dragostea şi grija Tatălui ceresc.
Să învăţăm mai departe cu câtă putere şi uşurinţă lucrează Făcătorul. „Prin suflarea Lui face gheaţa” (Iov 37, 10); „Şi trimite cuvântul Său şi se topeşte… Suflă vântul Lui şi apele curg…
Când intri într-o fabrică, auzi o gălăgie amenințătoare. Chiar şi o biată moară de apă de la ţară, câtă gălăgie face! Dar roatele cele mari ale lui Dumnezeu mersul planetelor, rânduielilor şi anotimpurilor se învârt fără zgomot şi pocnituri. Maşinăria (rânduiala) cerului lucrează domol şi liniştit. Toate îşi urmează în tăcere drumul lor.
Tatăl Cel ceresc lucrează tot aşa şi în viaţa noastră. El ne scapă şi pe noi din orice necazuri şi încercări tot atât de simplu şi repede cum se topeşte zăpada, dacă avem încredere în El.
În multe feluri preface Domnul ploaia: în zăpadă, în gheaţă, în brumă etc. Şi toate acestea le face prin ajutorul frigului.
Multe sunt felurile prin care Dumnezeu ne examinează şi ne cercetează. El poate să ne cerceteze printr-un examen de zăpadă sau de ger năprasnic. Şi iarăşi, El poate să ne însenineze cu mii de raze ale iubirii şi îndurării Sale. În vreme ce omul îşi poate împlini dorinţa prin 2, 3 feluri, felurile lucrării lui Dumnezeu sunt nesfârşite. „El face lucruri mari, pe care noi nu le înţelegem” (Iov 37, 5). Şi, pe lângă asta, lucrarea lui Dumnezeu e repede. „Cuvântul Lui aleargă” (Psalmul 147, 15).
Credinciosule, tu nu poţi să-ţi dai seama cât de repede poate veni Dumnezeu în ajutorul tău. „El pluteşte pe aripile vântului”. El vine „cu aripi de vultur”, să-i scape pe aceia care L-au chemat în vreme de mare strâmtorare. O, Dumnezeule, vino şi ajută-i pe copiii Tăi!
Şi apoi să ne gândim ce binecuvântare se află în toate rânduielile Tatălui ceresc, chiar şi în acelea care nouă ni s-ar părea neplăcute și nefolositoare. Zăpada şi gerul, spre pildă, ni s-ar părea fără folos. Dar ce binecuvântare este zăpada pentru semănături! „El aruncă zăpada ca lâna” zice, foarte potrivit, psalmistul. Acest acoperământ de „lână” apără de îngheţ semănăturile încolțite. Fără această haină de „lână” n-am avea pâine.
Cât de folositor este apoi şi gerul, şi îngheţul! Ciuma şi holera ar porni la drum în fiecare an, dacă gerul de iarnă nu i-ar striga: „Stai pe loc!”. Insectele stricăcioase ar distruge recolta pământului, dacă gerul şi răceala nu le-ar decima. Prin înţeleapta întocmire a lui Dumnezeu, omul nu pierde, ci câştigă foarte mult prin aspreala iernii.
De aceea, un învăţat creştin zicea că zăpada este lână, gerul şi îngheţul e pâine, iar ploaia e băutură. O zicală cam ciudată, dar deplin adevărată. Gerul îngraşă pământul, de aceea i s-a zis că e „pâine”.
Vedeţi dar cum se arată bunătatea lui Dumnezeu chiar şi în aspreala vremii!
Fratele meu! Gândeşte-te la bunătatea lui Dumnezeu, în gerul nenorocirii tale. Dragostea Lui şi bunătatea Lui este cu tine şi în vânturile cele aspre ale încercărilor, şi în adierea cea blândă a bucuriilor tale. El aduce îngheţul şi El dezgheţul. El perindă vara cu iarna şi noaptea cu ziua. Slăviţi-L neîncetat pentru toate!
După cum David preamăreşte într-un psalm (148) zăpada, ceața, ploaia şi vânturile cele năprasnice aşa şi noi, în orice „vânt” şi „furtună”, şi „ger” ne-am afla, să-I dăm slavă de laudă şi mulțumire.
Sunt în viața noastră clipe alese de Dumnezeu când „gerul” şi „înghețul” sunt lăsate să cuprindă viața noastră cea sufletească. Îngrozitor este înghețul acesta! „Cine poate rezista gerului Său?” Apele bucuriei noastre au îngheţat. Sufletul a amorțit în iarna îndoielii și înghețul păcatelor. Simţim frigul şi vrem să ne acoperim. Dar hainele noastre sunt toate zdrenţuite. Când era „vară”, ele ne puteau apăra, dar acum „gerul” își găsește intrare prin toate găurile și noi tremurăm ca frunzele plopului de groaza urgiei și pedepsei cereşti. Vântul de la nord, crivățul cel ceresc, ne cercetează adânc.
Dar tocmai acest „ger” ne serveşte spre întărire şi mântuire. Gerul îngraşă pământul şi îl fărâmiţează, pregătind calea plugului.
După ce Domnul a lucrat prin puterea „gerului”, făcându-ne să simțim păcatul şi osânda în adâncimile sufletului, El trimite dezgheţul Evangheliei. După „vântul de la nord”, „vântul de la sud” aduce primăvara harului și plugul.
Preot Iosif Trifa, Oastea Domnului, anul 1932, nr. 7, pag. 2