Chipul de alături arată facerea lumii, când a zis Dumnezeu: „Să se facă lumină, şi s-a făcut lumină. Şi a văzut Dumnezeu lumina că este bună şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric” (Citiţi la Facere capitolul 1).
Această istorie este plină şi de o adâncă învăţătură sufletească.
Bunul Dumnezeu n-a făcut numai lumina soarelui, care străluceşte ziua, ci a făcut şi lumina sufletului, care străluceşte şi luminează în lumea sufletului nostru. „Căci Dumnezeu, Care a zis să se despartă lumina de întuneric, ne-a luminat inimile, ca să strălucească în ele lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu” (II Corinteni 4, 6). În inima lui Adam şi a Evei, Dumnezeu a aprins o lumină deplină şi a pus hotare bine stabilite între lumină şi întuneric, între ascultare şi neascultare de Dumnezeu. Însă păcatul lui Adam şi Eva a stricat graniţa dintre lumină şi întuneric; lumina s-a amestecat cu întunericul şi întunericul a copleșit lumina. 4000 de ani a orbecăit omenirea în acest întuneric sufletesc, până când a venit în lume „soarele cel luminos, Mesia, Iisus Hristos”. Despre lumina lui Hristos vorbesc toate scripturile şi vorbeşte aşa de frumos şi Evanghelia din ziua de Paşti. El a venit ca „să lumineze celor ce şedeau în umbră şi întuneric” (Luca 1, 79). Iisus este „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume” (Evanghelia de Paşti). „Eu sunt lumina lumii” zicea Iisus. Tot cel ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 4, 19). Iisus Mântuitorul este un al doilea Făcător, Care a despărţit din nou lumina de întuneric.
Lumina lui Hristos luminează tuturor şi toţi cei care o primesc pe dânsa cu adevărat „ies din întuneric şi se fac fiii luminii” (Ioan 12, 36). ,,Dar osânda aceasta este, că lumina a venit în lume, însă oamenii iubiră mai mult întunericul” (Ioan 3, 19). În zilele noastre, lumina iar s-a împreunat cu întunericul şi întunericul a copleşit lumina, pentru că creştinii de azi nu L-au primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul şi lumina Lui, despre care zice evanghelia din ziua de Paşti că „întunericul n-o poate cuprinde pe ea”. „Rodul luminii stă în dreptate, în dragoste şi adevăr” (Efeseni 5, 9). Însă ce vedem noi azi în lume? Vedem rodul întunericului: ura, nedreptatea, minciuna etc. „Cine zice că este lumină şi urăşte pe fratele său mincinos este”. Cine urăşte pe fratele său este în moarte şi întuneric (I Ioan 2, 9-11). Într-o astfel de lumină mincinoasă trăiesc cei mai mulţi creştini. Oamenii urăsc lumina pentru că iubesc păcatele şi „orice făptură care făptuieşte rele urăşte lumina, pentru că faptele lui să nu fie văzute şi mustrate” (Ioan 3, 20). Lumina lui Hristos trebuie să biruie întunericul. Nici o legătură n-are întunericul cu lumina şi nici o pace şi împăcare nu poate fi între ele. „Cum poate sta împreună lumina cu întunericul şi ce fel de unire poate fi între Hristos şi Veliar?” (II Corinteni 6, 14).
Dragă cititorule! Este ziua de Paşti, este praznicul cel mare al luminii. Cântarea bisericească spune aşa de frumos: „Acum toate de lumină s-au umplut, şi ceriul, şi pământul”. Dar această lumină trebuie să umple şi sufletul tău. Lumina cea adevărată a invierii trebuie să despartă în inima ta şi în viaţa ta întunericul de lumină şi lumina de întuneric. Lumina învierii lui Hristos trebuie să facă dintr-o dată o lumină mare şi o schimbare mare în viaţa ta, aşa cum o lumină cerească l-a trezit la o viaţă nouă pe Pavel, în drumul Damascului, şi i-a dat alţi ochi şi altă vedere, altă inimă şi alte cugete, altă gură şi alte vorbe, alte picioare şi alte umblări, i-a schimbat cu desăvârşire toată viaţa şi toate purtările. Din prigonitor, l-a făcut apostol. Aşa trebuie să fie lumina învierii şi pentru tine şi mine. „Scoală-te, Pavele a zis glasul Domnului Iisus şi du-te ca să le deschizi oamenilor ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să primească prin credinţa în Mine iertare de păcate” (Fapte 26, 18). Acest Pavel ne strigă şi nouă azi: „Odinioară eraţi în întuneric, acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca fiii luminii!” (Efeseni 5, 8).
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1925, nr. 17, pag. 4
