Detaliile anatomice și fiziologice ale morţii prin Răstignire
Răstignirea a fost inventată de perși, în 300 î.Hr., și perfecționată de romani în 100 î.Hr.
1. Răstignirea este cea mai dureroasă moarte inventată vreodată de om şi din ea extragem termenul „chinuitor.”
2. A fost rezervată în primul rând pentru cei mai vicioşi criminali de gen masculin.
Domnul Iisus a refuzat vinul anestezic care i-a fost oferit de către soldații romani datorită făgăduinței Sale din Matei 26, 29, Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.
3. Domnul Iisus a fost dezbrăcat și îmbrăcămintea lui a fost împărțită între gărzile romane. Aceasta, ca să se împlinească Psalmul 22, 18, își împart hainele mele între ei, și trag la sorți pentru cămașa Mea.
4. Răstignirea Domnului Iisus a însemnat o moarte îngrozitoare, lentă, dureroasă.
Fiind bătut în cuie pe Cruce, Iisus avea acum o poziție anatomică imposibil de menținut.
5. Genunchii lui Iisus erau îndoiţi la aproximativ 45 de grade, și a fost nevoit să suporte greutatea lui cu mușchii coapsei. Această poziție anatomică nu este posibil să se mențină pentru mai mult de câteva minute, fără să apară crampe severe în mușchi, la nivelul coapsei si gambei.
6. Greutatea Mântuitorului era suportată de picioarele străpunse în cuie.
Pe măsură ce puterea mușchilor membrelor inferioare slăbea, greutatea corpului Său a trebuit să fie transferată la încheieturi, brațe, și umeri.
7. În termen de câteva minute de la punerea pe Cruce, umerii Domnului Iisus s-au dislocat.
Câteva minute mai târziu, coatele și încheieturile Domnului Iisus s-au dislocat.
8. Rezultatul acestor dislocări ale membrelor superioare este că brațele îi erau cu 23 cm mai lungi decât în mod normal, așa cum se vede clar pe Giulgiul din Torino.
9. În plus, s-a împlinit profeția din Psalmul 22, 14: Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate oasele mi se despart.
10. După ce încheieturile, coatele şi umerii lui Iisus au fost dislocate, greutatea corpului Său pe membrele superioare a cauzat transferarea forțelor de tracțiune pe pectoralii majori ai peretelui toracic.
11. Aceste forțe de tracțiune au făcut ca, cutia Sa toracică să fie trasă în sus și spre exterior, în cea mai nenaturală formă posibilă. Perete Său toracic a fost în permanenţă într-o poziție respiratorie de maximă inspiraţie. Pentru a expira, a fost fiziologic necesar ca Iisus să-Şi forțeze trupul.
12. Pentru a expira, Domnul Iisus a trebuit să împingă în jos pe pironele ce-I străpungeau picioarele pentru a-Şi ridica trupul, și a permite cutiei toracice să se mişte în jos şi în interior pentru a expira aerul din plămâni.
13. Plămânii Lui au fost opriţi constant într-o poziţie de inspiraţie maximă.
Crucificarea este o catastrofă medicală.
14. Problema era că Iisus nu se putea sprijini uşor în cuiele ce-I ţintuiau picioarele, deoarece muşchii picioarelor Lui îndoite la 45 de grade, erau extrem de obosiţi, cu crampe severe, și într-o poziție anatomic compromisă.
15. Spre deosebire de toate filmele de la Hollywood cu privire la Răstignire, victima era extrem de activă. Victima răstignită era fiziologic forțață să se mute în sus și în jos pe cruce pe o distanță de aproximativ 30 centimetri, pentru a putea respira.
16. Procesul respiraţiei cauza dureri chinuitoare, amestecate cu teroarea absolută de asfixiere.
17. În cele șase ore ale răstignirii pe Cruce, Iisus era din ce în ce mai puțin capabil să suporte greutatea pe picioarele Lui, în timp ce muşchii coapselor și ai gambelor deveneau din ce în ce mai epuizaţi. Încheieturile, coatele şi umerii sufereau o dislocare din ce în ce mai mare şi mai mult decât atât, înălţarea peretului toracic (a pieptului), făcea ca respiraţia Sa să devină din ce în ce mai dificilă.
În câteva minute de la crucificare, Iisus a devenit grav dispneic (suferind de dispnee – tulburare respiratorie cauzată de insuficienţă cardiacă; greutate respiratorie).
18. Mișcările în sus și în jos pe cruce pentru a respira au cauzat dureri sfâşietoare ale încheieturilor mâinilor, picioarelor, coatelor şi umerilor dislocaţi.
19. Mișcările au devenit mai puțin frecvente pe măsură ce Iisus era din ce în ce mai epuizat, dar teroarea morții iminente prin asfixiere L-au forțat să continue în eforturile Sale de a respira.
20. Muşchii membrelor inferioare, în poziţia lor anatomic compromisă, au dezvoltat crampe chinuitoare de la efortul de a Se împinge în jos pe picioare, pentru a-Şi ridica trupul, ca să poată respira.
21. Durerea produsă de afectarea celor doi nervi medii din încheieturi exploda cu fiecare mișcare.
22. Domnul Iisus a fost acoperit de sânge și sudoare.
23. Sângele a fost un rezultat al biciuirii care aproape L-a ucis și sudoarea, urmare a încercărilor Sale involuntare violente în efortul de a expira aerul din plămâni.
De-a lungul a toate acestea, El a fost complet gol, iar mai-marii evrei, mulțimile, și tâlharul din stânga Lui, Îl batjocoreau, înjurând şi râzând de El.
În plus, chiar Mama lui Iisus era de faţă.
24. Din punct de vedere fiziologic, trupul lui Iisus a trecut printr-o serie de evenimente catastrofale și terminale.
25. Pentru că Iisus nu putea menține o ventilație adecvată a plămânilor, era acum într-o stare de hipoventilație (ventilație insuficientă).
26. Nivelul de oxigen din sânge a început să scadă, și a rezultat hipoxia (scăderea cantităţii de oxigen din sânge).
În plus, datorită mișcărilor Sale respiratorii restrictive, nivelul dioxidului de carbon din sânge (CO2) a început să crească, afecţiune cunoscută sub numele Hipercapnie.
27. Această creştere a nivelului CO2 (dioxidiului de carbon) a stimulat inima Lui să bată mai repede, în scopul de a crește livrarea de oxigen, precum și îndepărtarea CO2.
28. Centrii respiratori din creierul lui Iisus trimiteau mesaje urgente către plămâni să respire mai repede, și Iisus a început să gâfâie.
29. Reflexele fiziologice ale lui Iisus Îi cereau să respire mai adânc, și El, involuntar se muta în susul și în josul Crucii mult mai rapid, în ciuda durerii arzătoare.
Mișcările agonice începeau spontan de mai multe ori pe minut, spre deliciul mulțimii care-L batjocorea, a soldaților romani, și a Sinedriului.
30. Cu toate acestea, datorită ţintuirii pe Cruce și a epuizării Sale crescânde, Iisus nu putea să ofere mai mult oxigen trupului Său înfometat de oxigen.
31. Cele două forțe gemene de hipoxie (prea puțin oxigen) și hipercapnie (prea mult CO2) au făcut ca inima Lui să bată mai repede și mai repede, și Iisus a dezvoltat tahicardie (ritm cardiac excesiv de rapid).
32. Inima Domnului Iisus bătea mai repede și mai repede, și rata pulsului era, probabil, de 220 de bătăi /minut, limita maximă normală.
33. Mântuitoul nu băuse nimic de 15 ore, de la orele 18:00 din seara precedentă.
A îndurat o biciuire care aproape L-a ucis.
34. A sângerat din tot corpul după biciuire, cununa de spini, cuiele din încheieturi și picioare, și din rănile de la bătăi și căderi.
35. Iisus era deja foarte deshidratat, si tensiunea arterială I-a scăzut alarmant.
36. Tensiunea arterială a fost, probabil, de aproximativ 80/50.
37. A intrat în şoc de gradul I, cu hipovolemie (volum mic de sânge), tahicardie (ritm cardiac excesiv de rapid), tahipnee (rata respiratorie excesiv de rapidă), și hiperhidroză (transpirație excesivă).
38. De la prânz, inima lui Iisus, probabil, a început să cedeze.
39. Plămânii lui Iisus, probabil, au început să se umple cu lichid, dezvoltând un edem pulmonar (exces de lichid în plămâni).
40. Acest lucru a condus doar la exacerbarea respiraţiei Lui, care era deja grav compromisă.
41. Iisus a avut insuficienţă cardiacă şi insuficienţă respiratorie.
42. Mântuitorul a spus, Mi-e sete, deoarece corpul Său avea imperios nevoie de fluide.
43. Iisus avea nevoie acută de o perfuzie intravenoasă de sânge și plasmă pentru a-I fi salvată viața.
44. Domnul Iisus nu mai putea respira în mod corespunzător și se sufoca lent până la moarte.
45. În acest stadiu Iisus, probabil a dezvoltat un Hemopericard (acumulare de sânge în cavitatea pericardică).
46. Plasma și sângele s-au adunat în spațiul din jurul inimii Lui, numit pericard.
47. Acest lichid în jurul inimii Sale a cauzat o tamponadă cardiacă (lichid în jurul inimii Lui, ceea ce a împiedicat inima lui Iisus să bată în mod corespunzător).
48. Din cauza creșterii cerințelor fiziologice de la inima lui Iisus, și a stării avansate de Hemopericard, Iisus, probabil, în cele din urmă a suferit o ruptură cardiacă. Inima Lui literalmente a explodat. Aceasta a fost, probabil, cauza morții Sale.
49. Pentru a încetini procesul de moarte, soldaţii au pus un mic scaun de lemn pe Cruce, care I-ar fi permis lui Iisus privilegiul de a-Şi purta greutatea pe osul sacrum (os triunghiular situat în regiunea inferioară a coloanei vertebrale care împreună cu oasele iliace formează bazinul).
50. Efectul acestei îmbunătăţiri era că, agonia morţii pe Cruce putea dura până la nouă zile.
51. Când romanii doreau să grăbească moartea, ei rupeau pur şi simplu picioarele victimei, provocând sufocarea victimei în câteva minute. Acest lucru a fost numit Crucifragrum.
52. La ora trei după-amiază Domnul Iisus a spus, Tetelastai, adică, S-a sfârşit.
În acel moment, El şi-a dat duhul, şi a murit.
53. Când soldaţii au venit la Iisus să-I rupă picioarele, El era deja mort. Niciun os din trupul Său nu a fost rupt, după împlinirea profeţiei (Ps. 34, 20).
54. Iisus a murit după şase ore de cea mai chinuitoare şi terifiantă tortură inventată vreodată.
55. Domnul Iisus a murit pentru ca oamenii obişnuiţi, ca tine şi ca mine, să poată merge în Rai.
Tot ceea ce cere El este să-L iubeşti, pe Domnul tău, pe Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău !
Nu poţi face nici măcar atât pentru El?
Din Revista New Wine (Vinul cel nou), aprilie 1982.
Publicat iniţial în Arizona Medicine (Medicina Arizona),
Martie 1965, Asociația Medicală Arizona.
Sursa (EN): TheCollectiveInt.com
Traducere din engleza: Ana-Maria Susanu
