„Şi le-a zis lor Faraon: Vă voi lăsa să plecaţi, numai să nu vă depărtaţi prea mult“ (Ieşirea 8, 28).
În istoria cu scăparea israelitenilor din robia lui Faraon mai este un amănunt de mare preţ. Un amănunt care scapă din vedere, dar trebuie stăruit asupra lui, căci cuprinde o adâncă învăţătură sufletească.
Când Moise şi Aron au cerut a patra oară, după a patra plagă, să fie lăsat poporul să plece, Faraon le-a zis: „Da, vă voi lăsa să plecaţi, numai să nu vă depărtaţi prea mult“. Da, vă las să plecaţi dimineaţa, să vă faceţi rugăciunile şi serbarea care doriţi, dar seara să vă întoarceţi iar la cuptoarele mele.
Ce răspuns plin de vicleşug era acesta! Îi lăsa Faraon pe israeliteni să guste din dulceaţă libertăţii. Îi lăsa să-şi stâmpere dorul după libertate, dar nu-i lăsa să scape din robie.
Aşa face şi diavolul.
Diavolul Faraon veghează neîncetat asupra iobagilor lui. Face totul ca să-i ţină în robia lui. Iar când în noi se trezeşte dorul după Canaan, după libertate, după mântuire, Faraon se împotriveşte, se înfurie, face tot ca să nu-l scape pe om.
Ca să împace dorul creştinului după mântuire, diavolul-Faraon îi lasă omului un anumit fel de libertate. Ca şi Faraon din Biblie, diavolul parcă i-ar zice omului: „Da, te las să pleci, numai să nu te depărtezi prea tare de cuptoarele mele“. Du-te duminica dimineaţă la biserică, dar deseară întoarce-te iar la „cuptorul“ cârciumii mele. Fă-ţi rugăciunile obişnuite, ţine-ţi datinile, dar fă-mi şi „cărămizile“ mele.
Şi aici în cursa aceasta cade mulţimea cea mare a creştinilor. Ei se mulţumesc cu „libertatea“ care le-o dă „Faraon cel viclean“: duminica dimineaţă la biserică, după-amiaza la cârciumă şi păcate. Acum se roagă omul lui Dumnezeu, acum îl suduie pe Dumnezeu. Acum e oaie blândă, acum îi lup răpitor sau vulpe vicleană. Acum îl vezi în tabăra Domnului, acum în lagărul lui Faraon.
Asta-i marea înşelăciune a mântuirii sufleteşti. Omul crede că şi-a făcut datoria faţă de cele sufleteşti şi moare, sărmanul, în Egipt, în robia lui Faraon.
Dragă cititorule, eu te întreb: cum stai tu cu Faraon? Acum poate mă înţelegi ce rost are această întrebare. Eu aştept răspunsul tău categoric: eşti tu în Egipt, ori ai plecat din Egipt? Eşti tu robul lui Faraon, ori ai rupt-o cu Faraon?
Trăieşti tu în lume, ori ai ieşit din lume? A crede că te poţi mântui stând în Egipt sau depărtându-te numai puţin de cuptoarele lui Faraon e cea mai nenorocită stare sufletească. Este exact starea unei păsărele prinsă şi legată cu o sfoară, de către copii. O lasă copiii să zboare puţin, să guste din dulceaţa libertăţii, dar îndată o trag iarăşi înapoi în prinsoare. Mântuirea înseamnă ruperea pe de-a-ntregul cu Egiptul, cu Faraon, cu lumea, cu păcatul.
Preot Iosif Trifa, Spre Canaan