„În aprecierea vorbirii mele, cu prilejul Congresului biblic din Sibiu (”Preotul şi Cuvântul lui Dumnezeu”), fostul meu profesor, Dr. Ioan Lupaş, a spus că sunt un bun cunoscător şi aplicator al Bibliei.
Cred că va fi de interes să spun şi eu altora cum am cunoscut Biblia. Ca să fiu sincer, trebuie să mărturisesc îndată, la început, că nu eram un bun cunoscător al Bibliei când am ieşit din Seminar. Dimpotrivă. Vina acestei constatări dureroase nu o purtau nici iubiţii mei profesori şi nici eu, elevul lor. Vina o purta şi o poartă o altă împrejurare: haina atât de nepotrivită a slovelor chirile în care e îmbrăcată limba atât de frumoasă a Bibliei, ce se folosea în seminar- ediţia Şaguna. Această haină veche trebuie schimbată azi, fără întârziere, altcum ea împiedică mereu pe tinerii noştri teologi şi preoţi ca să pătrundă în comorile şi frumuseţile Bibliei.
Ieşit din seminar, nu cunoşteam aşadar Biblia, aşa cum trebuia să o cunosc, şi faptul acesta m-a pălmuit cumplit îndată, la începutul carierei mele.
Un bătrân cărturar din sat mi-a ieşit înainte cu citaţii şi întrebări de prin cărţile lui Moise şi proroci. Îmi venea să intru în pământ de ruşinea mea, că mă întrece un mirean, un om simplu din popor, în cunoaşterea Bibliei.
Mi-aduc aminte încă un caz. Plecasem cu trenul la Arad. Dintre călători, iată, se ridică un om simplu, “un sectar”, şi începe „a învăţa”. Citează mereu din memorie părţi, pasaje întregi din Matei, Ioan, Luca, Pavel, din Vechiul și Noul Testament, încât parcă viaţa lui întreagă numai cu de acestea s-a ocupat. O datorie mă îndemna să mă ridic ca să-l combat. O teamă însă mă oprea să nu mă scol din locul meu; nu cunoşteam de-ajuns Biblia. Cum încă tânăr fiind nu purtam barbă şi nimic extern nu mă vădea că sunt preot, am aflat mai bine să “tac”, eu, un…”slujitor” şi vestitor al “cuvântului”.
Cazurile acestea m-au pus pe gânduri. Mi-am dat îndată seama că necunoaşterea Bibliei este pentru mine o stare, o situaţie imposibilă şi ruşinoasă, din care trebuie să ies. Într-o dimineaţă m-am ridicat cu voinţă şi hotărâre de fier să ies din această stare, să mă apuc de învăţarea Scripturilor. Mi-am procurat Testamentul Nou, editat de prof. Niţulescu, format mic, cu litere latine, Psaltirea, format mic, ediţia Sf. Sinod şi din ediţiile britanice am ales din una mai îngrijită, Testamentul Vechi (pe atunci nu se găseau alte ediţii cu litere latine; azi situaţia s-a schimbat şi s-a uşurat).
Azi? Le cunosc destul de bine. Am în ele notiţe de material, note şi însemnări de meditaţie, reflexiuni pastorale, texte subliniate. Am înaintea mea şi sunt stăpân pe un vast material din care, de câte ori vreau să predic sau să scriu, nu caut, ci aleg pe acela care se potriveşte mai bine pentru predica sau scrisul meu.
Dar cu citirea şi studierea Bibliei am dobândit ceva mai mult decât un simplu material de predici. Intrând în citirea şi cunoaşterea Bibliei, am dat peste o comoară nebănuită, am dat peste comori pe care niciodată nu mi le-aş fi putut închipui că le are Biblia, dacă nu le aflam eu. Citind şi meditând Scripurile, am impresia că am intrat într-o baie (mină NM) de metale scumpe. De ce intru mai adânc şi sap mai adânc, dau peste noi şi nepreţuite comori sufleteşti.
Toată tăria, toată valoarea mea de creştin şi de păstor am scos-o din Biblie şi mi-o dă Biblia. Ca unui creştin, ea îmi dă liniştea din suflet pe care nimeni nu mi-o poate lua sau tulbura. Ea îmi dă însufleţirea, avântul şi iubirea din inimă, pe care nimic nu mi le poate stinge. Ea îmi dă tăria ca să port o luptă, să trec un necaz, să biruiesc un păcat. Ca unui păstor, ea îmi dă totul şi tot ceea ce cere de la mine, păstorirea de suflete.
În toate împrejurările mele pastorale, Biblia mă însoţeşte, mă luminează, mă îndeamnă şi mă întăreşte. Ea îmi dă fiorul, mărirea şi răspunderea slujbei şi darului ce mi s-a încredinţat. Ea îmi dă căldura inimii şi lumina minţii ca să binevestesc neîncetat cuvântul. Ea îmi dă însufleţirea şi dragostea, veşnica frământare şi neodihnă pastorală ca să-L aduc pe Hristos, în orice chip, la cunoştinţă (Filipeni 1,18). Tot ce trebuie unui păstor, toate armele ce trebuie unui bun ostaş al lui Hristos le găsesc în Biblie, simt că ea este, ea face parte din fiinţa mea, ea este o parte întregitoare a vieţii mele. Acum nu o mai citesc ca să o cunosc, ci o citesc pentru că o simt ca pe o lipsă, ca pe o cerinţă sufletească. O simt ca pe o „sete” (Amos 8,11) care mă mână, ca pe cerb (Psalmul 41), să mă adap la izvoarele apelor cuvintelor ei. O simt ca pe o „foame” care mă mână să caut cuvintele ei şi să „mă hrănesc cu ele” (1 Timotei 4, 6).
Biblia este raportul, este legătura mea zilnică cu Mântuitorul. De câte ori o deschid şi citesc în ea, parcă simt un ceva ce trece din ea în mine şi îmi înfioară toată fiinţa: Duhul Domnului. De câte ori citesc în ea, parcă simt cum sârma vieţii mele ia contact cu electricitatea sufletească, cu marele izvor divin şi casa sufletului meu se umple de lumină, de putere, de bucurie şi tărie sufletească. Simt aceasta legătură ca şi Anteu din mitologie, care, de câte ori atingea pământul, se ridica primenit şi înviorat în puterile sale. De câte ori şi eu, o fiinţă mică şi slabă, mă simt obosit şi istovit, de câte ori cad doborât sub greutatea ostenelilor şi frământărilor pastorale sau de cate ori viaţa, cu toate loviturile, mizeriile şi amăgirile ei, vrea să mă sugrume la pământ, Biblia, cuvintele ei, cuvintele Domnului, mă ridică, ca pe un Anteu pământul, şi îmi redau mereu puterea, însufleţirea şi avântul. Acest raport, această legătură este tăria mea, este valoarea mea, este viaţa mea. Am înaintea mea Cartea Sfântă: Biblia. Tot ce sunt şi tot ce am este al ei.
Luaţi-mi această Biblie, şi mi-aţi luat totul, mi-aţi luat toate „calităţile” mele! Luaţi-mi tot şi îmi lăsaţi Biblia– n-am pierdut nimic. Opriţi-mă ca să nu citesc în ea câteva zile numai, şi mi-aţi dat cea mai grea pedeapsă şi tortură sufletească!
O comoară am aflat în Biblie, o comoară sfântă; pentru aflarea şi câştigarea ei deplină trăiesc. Nu ascund această comoară şi frică, nu port pentru pierderea ei: nimeni şi nimic nu o poate lua sau fura de la mine.
Când moartea va veni să-mi închidă pleoapele ostenite şi să sufle odihna de veci peste ostenelile si frământările mele, mişcarea mea cea din urmă va fi aceea care va strânge Biblia la pieptul meu.
Cu ea voi trece în cealaltă lume, căci cu ea şi pentru ea am trăit în aceasta de aici…”
„Cum am cunoscut eu Biblia”, pr. Iosif Trifa ( Revista Teologică, nr.8-11/ aug.-nov. 1921, pg. 253)
Preot Iosif Trifa, Preluat din revista Oastea Domnului, anul 2017, nr. 1, pag 3
