În Biblie este o întâmplare cu tâlc și învățătură despre cum trebuie să fie postul cel adevărat.
Când Balaam mergea supărat pe drum, magărița s-a întors spre el și l-a întrebat de ce mă bați? Balaam s-a aprins de mânie și a bătut măgărița cu un băț. Domnul a deschis gura măgăriței și ea a zis lui Balaam: ce ţi-am făcut eu ţie de m-ai bătut de trei ori? (Numeri 22, 27-28)
Adică întrebarea măgăriței mergea cam așa: stăpâne eşti supărat?… de ce mă bați pe mine?… ce am eu cu supărarea ta?… de ce mă bați pe mine pentru supărarea ta?… Întrebarea aceasta era la locul ei, căci asinul nu era vinovat. El îşi făcea datoria de animal ascultător. vinovat era Balaam care mergea pe un drum contra voinţei lui Dumnezeu.
Cam aşa merge de multe ori şi cu postul nostru. Înpuţinăm „asinului” (corpului) nostru mâncarea, îi dăm și câte un băț să fie ascultător și smerit. Și e bine așa, că îl ținem în frâu cu postul. Cum zice și apostolul Pavel: mă port aspru cu trupul meu şi-l țin în frâu. (I Corint. 9,27)
Numai că de cele mai multe ori ne batem „asinul” în zadar. Îl batem în zadar câtă vreme și noi, ca Balaam, mergem pe un drum care nu este după voia lui Dumnezeu, câtă vreme răsuflă din noi, și pe vremea postului: ura, minciuna, pizma, răutatea, sudalma, etc. Ne canonim corpul dar nu și inima. Cu un astfel de post corpul nostru, dacă ar căpăta și el grai ca asinul lui Balaam, ne-ar întreba și el: „Omule de ce mă bați?… De ce mă bați numai pe mine și nu-ți bați și inima ta? De ce nu-ți bați și limba ta, ochii tăi, urechile tale, gândurile tale, răutățile tale?”
Postul cel adevărat trebuie împreunat și cu fapta. Să ne batem „asinul” ca să nu zburde, dar să ne batem și inima și simțurile cele rele. Căci în zadar ne oprim numai de la mâncăruri și băuturi câtă vreme noi bem fărădelegea ca apa (Ieremia). Postul de mâncare e la modă acum și în lumea domnilor. „Postesc” pe întrecute și domnii și doamnele și domnișoarele, pentru că s-a aflat că corpul e cu atât mai ușor, mai vioi, mai sănătos, ba chiar și mai frumos cu cât mănâncă mâncare mai puțină și mai ușoară. Dar „postul” acesta n-are nimic cu sufletul. Să nu fie și postul nostru tot așa.
Aici încape încă o învățătură. Postul este pus pentru înfrânare trupească și sufletească. Un corp înfrânat cu o boală grea sau o slăbiciune mare, nu mai trebuie slăbit cu un post prea aspru, gândindu-ne și la ceea ce spune ap. Pavel: căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui ci îl hrănește și îl îngrijește cu drag (Efeseni 5, 29). Și scris este că corpul este casa Duhului Sfânt și noi datorie avem și pentru îngrijirea acestei case. A-ți urî trupul și a-l bate mai mult decât trebuie este o greșeală. Viața noastră, în privința aceasta, să se țină între cele două puncte arătate de ap. Pavel. Mă port aspru cu trupul meu și îl țin în frâu, dar nu îl urăsc, ci îl iubesc și îl îngrijesc.
Preot Iosif Trifa, Ziarul Isus Biruitorul, anul 1936, nr. 13, pag. 3
