Cel ce se hrănește cu Pâinea Cuvântului Biblic va avea și cealaltă pâine
Spuneam în predica dinainte că nu numai cu pâine trebuie să se hrănească omul, ci şi cu hrană duhovnicească. Dar va zice cineva: Foarte bine, e uşor a grăi că nu numai cu pâine va trăi omul, dar viaţa e tocmai contra; e tocmai o luptă aspră pentru pâine. Ba încă în punctul acesta, Evangheliei i se aduc chiar şi învinuiri. Socialismul, comunismul mustră Evanghelia că nu se ocupă destul cu pâinea, cu starea materială a omului.
Ei spun: Pâine mai întâi, bunăstare materială mai întâi, pentru că unor oameni flămânzi în zadar le vorbeşti, degeaba le vorbeşti despre pâinea şi mâncarea cea duhovnicească.
Dar Evanghelia ţine şi aici calea cea dreaptă, cea adevărată. Învinuirile ce i se aduc sunt fără temei. Evanghelia nu spune că poţi trăi fără pâine. Evanghelia nu spune că nu trebuie să umbli după pâinea cea de toate zilele. Dimpotrivă, prin Adam ni s-a lăsat şi nouă, tuturor, testamentul să ne scoatem cu trudă pâinea din pământ. Să ne câştigăm cu trudă traiul vieţii. Dar Evanghelia apasă aici adevărul că nu numai cu această pâine va trăi omul. Că nu numai acesta este rostul vieţii omului, ca el să aibă pâine, îndestulare şi bunăstare. Ci omul trebuie să trăiască aşa după cum este făcut. Avem corpul acesta trecător? Să-i dăm şi lui ce i se cuvine: pâine, haine etc. Avem şi un suflet în noi? Să-i dăm şi lui ce i se cuvine: pâine şi grijă duhovnicească.
Iar aici Mântuitorul a ridicat cumpăna: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate celelalte se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Adică între cele două griji ce le aveţi – grija de corp şi grija de suflet – căutaţi mai întâi grija de cele sufleteşti, şi asta va aduce apoi o binecuvântare, ca să aveţi şi toate celelalte ce ar lipsi traiului vieţii. Sau, invers: în zadar veţi căuta cele trecătoare; toate vă vor merge prost, până nu veţi căuta mai întâi cele netrecătoare.
În punctul acesta, Domnul ne-a lăsat o Evanghelie măreaţă. Este Evanghelia cu săturarea celor cinci mii de oameni (Matei 14, 14-22). Cinci mii de oameni umblaseră o zi întreagă flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu. Plecaseră după Domnul într-un loc „pustiu, departe de sate“. Nu se mai săturau de învăţăturile Lui. Dar a venit seara. „Iar, când s-a înserat, învăţăceii s-au apropiat de El şi I-au zis: Locul acesta este pustiu şi vremea, iată, a trecut; dă gloatelor drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere mâncare.“
Desigur, în seara aceea, se va fi ridicat, în toată puterea ei, şi problema pâinii. „Frumos grăieşte Învăţătorul nostru – îşi vor fi zis Apostolii – numai că gloata aceasta are lipsă de pâine. Pâinea! Aceasta-i o problemă ce nu poate fi dezlegată numai cu învăţături frumoase.“ Şi, pe de altă parte, gloata însăşi ar fi putut zice: „Frumos învaţă Omul acesta… să-L tot asculţi… numai că, iată, acum nu avem ce mânca. Pâinea, pâinea – tot aceasta rămâne capul lucrului“.
Dar Mântuitorul a stat în mijloc şi a dezlegat şi problema aceasta pentru toate timpurile. „Gloata nu trebuie să meargă prin sate după pâine – le-a răspuns Iisus Apostolilor. După Mine a plecat, Eu trebuie să am grijă. Flămânzi au umblat oamenii după Cuvântul Meu, a Mea este grija să le dau acum şi să mănânce“. Şi a luat Mântuitorul cinci pâini şi doi peşti, le-a binecuvântat şi „au mâncat toţi şi s-au săturat“.
Ce lucru minunat se vede aici! Gloata umbla flămândă după Cuvântul lui Dumnezeu. Gloata se săturase mai întâi de «pâinea» Cuvântului lui Dumnezeu, iar acum Mântuitorul o satură şi cu pâinea cealaltă. Gloata celor cinci mii simţise mai întâi foamea cea sufletească, şi pe urmă Mântuitorul a avut grijă şi de foamea lor cea trupească.
Aşa e şi cu Pâinea Cuvântului biblic. Toţi cei care umblaţi flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu, toţi cei care vă hrăniţi cu pâinea cuvântului biblic, veniţi în pustie să vedem cum satură Domnul în chip minunat pe cei care umblaseră după Cuvântul Lui! Domnul are grijă de toate lipsurile noastre, când petrecem lângă Cuvântul Lui şi ne hrănim din Cuvântul Lui. Minunea cu săturarea celor cinci mii se petrece şi în viaţa noastră.
Când umbli flămând după Cuvântul lui Dumnezeu, când umbli ca un nebun după Domnul, să asculţi cuvintele Lui, când una-două eşti tot cu capul şi cu inima în Biblie, atunci simţi cum Domnul, în chip minunat, are grijă şi de toate lipsurile traiului tău. Când umbli flămând după Cuvântul lui Dumnezeu, lumea zice că umbli „pustiu“. Da, aşa este! Numai că acesta este „pustiul“ cel binecuvântat în care Domnul îţi împarte şi ţie „peşte“ şi „pâine“. El binecuvântează şi pumnul tău de făină şi îţi umple urciorul cu untdelemn, încât însuţi te minunezi.
Eu am cunoscut la ţară o văduvă săracă, având şase copii, fără avere şi fără nici un sprijin decât o biată pensie de război. Mergând în casa ei să-i duc un mic ajutor, am întrebat-o:
– Cu ce trăieşti? Cu ce-ţi hrăneşti şi îmbraci copiii?
– Cu Psaltirea aceasta – mi-a răspuns femeia. Mă rog de trei ori în zi şi în fiecare seară până noaptea târziu, şi Domnul îmi trimite ajutor de unde nici nu gândesc. Chiar săptămâna aceasta, mi se gătase pâinea. Ce era să fac? Mi-am lungit ceasul de rugăciune până după miezul nopţii. Şi tocmai când să mă culc, aud că bate cineva la fereastră. „Cine-i? Ce vrei?“ „Eu sunt N. N., cel care ţi-am adus odată nişte grâu. Acum vin cu căruţa de la ţară şi m-am gândit să-ţi mai dau ceva ajutor. Că mi-a mers foarte bine în calea aceasta de ţară şi, dacă Dumnezeu mi-a ajutat, m-am gândit să te ajut şi eu, că eşti o femeie săracă şi necăjită… De data asta, uite, îţi las un sac întreg de grâu.“
O, cum poartă grijă Domnul şi azi tuturor celor care caută mai întâi Împărăţia Lui!
În ziua cea mare a Cincizecimii, când Împărăţia lui Dumnezeu se coborâse între cei trei mii, ne spune Scriptura că „nu era nici unul care să ducă lipsă de ceva“ (Fapte 4, 34).
Dar oamenii de azi nu caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, n-o caută deloc, şi de aceea nu mai scapă de mizerii şi greutăţi.
Ziarele aduc mereu ştiri despre cei care se sinucid din cauza mizeriei şi despre unii care mor de foame. Dar nici unul din cei care au murit cândva de foame sau şi-au făcut moarte din cauza mizeriei nu s-a aflat să fi murit cu Noul Testament în buzunar. Încă despre nimeni nu s-a aflat să fi murit de foame cu capul aplecat pe Biblie.
„Credincios este Cuvântul lui Dumnezeu“. „Nu am văzut pe cel drept părăsit şi nici pe el, nici pe urmaşii lui cerşind pâine“ (Psalmul 36, 25).
Nu am văzut şi nu va vedea nimeni pe vreun credincios murind de foame. „Căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn“ (Psalmul 126, 2).
Deci, fratele meu, hrăneşte-te în linişte din Cuvântul lui Dumnezeu! Domnul are grijă şi de lipsurile traiului tău. Umblă flămând după Cuvântul lui Dumnezeu şi le vei avea pe toate. Şi cheamă-i şi pe alţii în gloata celor cinci mii, ca să simtă şi ei minunea cum Domnul sporeşte „pâinea“ şi „peştele“ din casa lor.
Slăvit să fie Domnul!
Preot Iosif Trifa, Biblia – Cartea vieţii
