Pustia era grea, copiii lui Israel cârteau mereu. Atunci Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Trimite niște oameni să iscodească țara Canaanului pe care o dau copiilor lui Israel“ (Numeri 13, 2). Domnul ştia despre copiii Lui că sunt încă slabi… că îi biruie pustia. De aceea a hotărât să le trimită un ajutor. Și le-a trimis, prin iscodirea Canaanului, vestea că îi aşteaptă o ţară în care curge lapte şi miere.
Şi ca dovadă le-a trimis un strugure mare şi dulce: „Şi cei ce plecaseră ca să iscodească țara Canaanului s-au întors de la iscodirea țării după patruzeci de zile. Și au plecat şi au ajuns la Moise şi Aaron şi la toată adunarea copiilor lui Israel şi le-au arătat lor roadele țării. Şi au istorisit lui Moise: Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat că este o ţară în care curge lapte şi miere. Iată-i roadele“ (Numeri 13, 25-27). Și au arătat poporului un strugure mare ce-l aduseseră pe o prăjină.
Așa-i purtarea de grijă a Domnului. El ştie că noi, copiii Lui, suntem aşa de slabi. El ştie că pustia acestei vieți, acestei călătorii, este aşa de grea. Și de acea El ne trimite mereu câte un „strugure“, câte o „gustare“ din dulceața Patriei cereşti, care ne aşteaptă la capătul „pustiei“. Toate bucuriile noastre duhovniceşti, toate bucuriile noastre sfinte pe care le simţim în inima şi viața noastră sunt „strugurele“ pe care Domnul ni-l trimite din Patria noastră de mâine, pentru ca să ne întărească prin „pustia“ acestei vieţi.
„Domnul ne trimite acest „strugure“, în primul rând ca, gustând din dulceaţa lui să uităm greul şi amarul „pustiei“. Iar în al doilea rând ni-l trimite ca, gustând din dulceaţa lui, să dorim şi să ne dorim după Patria cea sfântă de unde ne vine această scumpă dulceaţă.
Pentru întărirea celor care călătoreau spre Canaan, Domnul i-a folosit şi pe cei care iscodiseră Canaanul. Ei întăreau poporul, spunând și predicând în toate părțile că au văzut Canaanul, că au gustul din dulceața lui, că au gustat din mierea și laptele lui. Parcă îi vedem pe Iosua şi Caleb cum predică poporului: Curaj, copiilor! La capătul pustiei ne aşteaptă o țară minunată, o țară unde curge lapte şi miere… Noi am văzut această țară… Noi am gustat din dulceața ei… Noi am gustat din mierea ei; uite, v-am adus şi vouă dovadă: un strugure mare și dulce, ca să gustaţi și să vedeţi ce țară dulce şi minunată ne aşteaptă…
Aşa e şi azi. Pentru întărirea celor care călătoresc spre Canaan, Domnul foloseşte şi azi oameni care au iscodit Canaanul… Oameni care au gustat din dulceața Canaanului… Oameni care au gustat din „laptele şi mierea“ Canaanului.., care umblă cu „strugurele“ adus din Canaan și îi îmbie pe toți să guste şi să afle ce țară dulce şi sfântă ne așteaptă.
Nişte astfel de oameni trebuie să fim şi noi, cei din Oastea Domnului. Un ostaş al Domnului trebuie să fie un iscoditor al Canaanului… să afle mai întâi el însuşi dulceața vieții celei duhovniceşti. Și apoi, aflându-le pe acestea, să fie, să se facă și el un chemător al altora spre Canaan, spre mântuire.
Fratele meu! Vrei să chemi şi pe alţii în călătoria spre Canaan? Apoi, dragul meu, cutreieră mai întâi tu însuţi duhovniceşte această țară binecuvântată şi gustă din fructele ei… Gustă din „mierea şi laptele“ ei şi ia-ți de acolo un „strugure“ mare și dulce și îmbie pe tot omul să guste din el… Şi spune la tot omul că tu ai fost în Canaan.
Iar dacă oamenii nu te vor crede, eu te rog, fratele meu, fă-te tu însuţi un strugure mare şi dulce. Fă-ţi viaţa ta un strugure mare și dulce de dragoste şi bunătate. Fă să curgă din viața ta miere şi lapte de dragoste, de milă şi bunătate. Fă-i pe oameni să simtă că tu ai fost în Canaan. Şi atunci te asigur că izbândă mare vei avea în lupta mântuirii.
Omul nu crede decât ceea ce vede. Nu crede numai în vorbe, ci aşteaptă şi fapte, dovezi, roade. Și poate că e bine aşa. Vorbe goale şi frumoase se spun ele destule în toate ramurile vieții. Dar în lucrurile mântuirii sufleteşti cu vorba goală nu merge. Oamenii așteaptă aici roadă: „miere“, „lapte“, „struguri“. Iar aceste roade le pot da numai cei care au iscodit Canaanul. Cei care au gustat din roadele Canaanului.
Din bunătăţile Canaanului, iscoditorii au ales un strugure. Domnul Iisus a zis că El este „buciumul vieţii“ (Ioan 15, 5). Din „viaţa“ aceasta din care, sus pe teascul Golgotei, s-a scurs sângele mântuirii noastre să luăm şi noi câte un „strugure“. Să vestim neîncetat Jertfa Crucii şi să-i chemăm pe oameni să guste din „vinul“ Lui şi sângele Lui. Să-i chemăm pe toţi la taina Sfintei Împărtăşiri, la altarul Domnului, să guste din „vinul“ Canaanului.
Și încă trei învățături putem scoate în legătură cu cei care au iscodit Canaanul:
Când copiii lui Israel voiau să-şi aleagă o căpetenie şi să se întoarcă în Egipt, cei doi care iscodiseră Canaanul, Iosua şi Caleb, au sărit să oprească poporul. „Şi au zis unul altuia: Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt. Şi dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele şi au vorbit astfel fiilor lui Israel: «Țara pe care am străbătut-o noi să o iscodim este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului şi nu vă temeţi, căci Domnul este cu noi“ (Numeri 14, 4-9).
Toţi cei pe care Domnul Dumnezeu i-a învrednicit să iscodească ţara Canaanului sunt datori să-i întărească pe cei mai slabi, pe care ispita îi cheamă înapoi în Egiptul păcatelor.
Aşa e şi în Oastea Domnului. Aşa să facă şi frații ostaşi mai tari.
Slăvit să fie Domnul! Avem şi în Oastea Domnului destui ca Iosua şi Caleb, care au iscodit Canaanul şi strigă azi din toate părțile: Am gustat din dulceața Canaanului… Nu ne mai întoarcem în Egipt… Mergem înainte!…
Apoi, a doua învățătură: Toţi cei care au iscodit Canaanul au fost tineri. Ei se află înşirați la Numeri capitolul 13 şi toți sunt „fiii“ lui cutare şi cutare. Asta-i tinereţea pusă în slujba Domnului. Elanul tinerilor face minuni şi în Oastea Domnului. Pentru că tinerii nu sunt încă legaţi de grijile vieții. Ei se aruncă în luptă cu tot ce au. Ferice de voi, tineri ostaşi şi ostaşe, care, în loc să cutreierați cârciumile, cinematografele, jocurile etc., cutreierați Canaanul şi vestiți dulceața lui.
Iar peste toate, şi o altă învățătură: Cei care au iscodit Canaanul şi au adus struguri din el au fost pe urmă ameninţați că vor fi omorâți cu pietre. „Şi toată adunarea copiilor lui Israel vorbea să-i ucidă cu pietre“ (Numeri 14, 10).
De ce? Pentru că cei ce iscodiseră Canaanul spuneau poporului că va trebui să se lupte pentru cucerirea lui. Alături de „struguri“, de „lapte“ şi „miere“, Iosua şi Caleb puneau în fața poporului şi războiul pentru cucerirea acestei țări dulci.
Iar asta nu plăcea poporului. Mai ales că după cum spune Biblia erau şi alți „iscoditori“, care înfricoşau poporul cu războiul şi spuneau că e mai bine să-şi aleagă o altă căpetenie şi să se întoarcă în Egipt (Numeri 14, 3-4).
Scumpii mei fraţi ostaşi! Să stăruim şi noi în lupta și călătoria noastră spre Canaan. Şi orice frământări şi furtuni s-ar ivi în calea noastră, să nu ne înfricoşăm. Așa-i calea prin „pustie“, plină de necazuri şi furtuni.
După ce iscodiseră Canaanul şi aduseseră dovada despre dulceața lui, Iosua şi Caleb au fost ameninţaţi cu pietre.
Așa a fost, este şi va fi totdeauna soarta acelor „nebuni“ care iscodesc Canaanul și vorbesc despre dulceaţa lui.
Preot Iosif Trifa, Spre Canaan
