Resurse

Copii şi părinţi (I) – Traian Dorz

O, cât de adesea vedem copiii multor credincioşi că îndată ce se ridică puţin în creştere, nu vor să mai ţină seama nici de respect, nici de ruşine, ci însoţindu-se cu neascultarea şi cu păcatul prieteniilor rele, se înstrăinează de credinţa şi de pilda părinţilor lor.                   

Când ți-am venit – Traian Dorz

Când ți-am venit în casă, n-am așteptat, Maria,
să-mi speli și tu cu lacrimi picioru-nsângerat,
nici ți-am adus aminte de toată datoria,
– dar să Mi-l speli cu apă, Maria-am așteptat.

Adunarea anuală a Oastei Domnului din Iași, 21 Aprilie 2019

Adunarea Oastei Domnului din Iași și Biserica Curelari, cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, vă invită duminică, 21 Aprilie 2019, începând cu ora 15, la adunarea anuală zonală, ocazionată de sărbătoarea Floriilor, Intrarea Domnului în Ierusalim.

Tema adunării este: Săptămâna Patimilor – Răstignire și Înviere.

Anul acesta adunarea va avea loc într-o nouă locație: sala Iustin Moisescu din curtea Mitropoliei Iași (Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 16).

Idolii creştinilor de azi – Pr. Iosif Trifa

Chipul de mai sus, cred că-l cunoaşteţi cu toţii: este Moise când, coborându-se de pe muntele Sinai, a spart tablele legii, de mânie că poporul îşi făcuse idol-viţel de aur şi juca în jurul lui. ,,Iar a treia zi dimineaţa au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe muntele Sinai, trâmbiţa răsuna cu putere şi tot poporul era cuprins de spaimă… Moise vorbea şi Dumnezeu îi răspundea din nor cu glas tare… Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei; vedea flăcările şi era cuprins de spaimă şi stătea în depărtare”… (Citiţi pe larg în Cartea Ieşirii, capitolele 19 şi 20).

Dă-i rugăciunii mele, Doamne – Traian Dorz

Dă-i rugăciunii mele, Doamne,
căldura ce topește gheața
și dă-mi cuvintelor puterea
seminței ce renaște viața.

Eu sunt Pâinea vieții – Pr. Iosif Trifa

Omul e făcut din două părţi: din lut, care este corpul şi din suflarea lui Dumnezeu, care este sufletul. Şi o parte, şi alta își au legile şi lipsurile lor. Corpul are lipsă de aer, de hrană, de apă şi lumină. Întocmai acele lipsuri le are şi sufletul. Sufletul îşi are şi el foamea lui şi setea lui. Dar lumea aceasta n-are nici un fel de hrană pentru suflet.

Carte de Cântări – 1934

Ca pruncii – Pr. Iosif Trifa

„Şi chemând Iisus un prunc, l-a pus în mijlocul lor (al apostolilor) şi a zis: «Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor»” (Matei 18, 2-4).

În trei locuri din Evanghelie zice Iisus că nu vom putea intra în împărăţia cerurilor de nu vom fi ca pruncii: Matei 18, 2-4; Marcu 9, 36-37; Luca 18, 15-17.

Unde să mă duc eu, Doamne – Traian Dorz

Unde să mă duc eu, Doamne, când mi-e sufletul zdrobit
și când inima mea varsă plânsul cel mai chinuit?

Unde, Doamne, unde, Doamne, să apuc?
N-am la cine, n-am la cine să mă duc…
Numai Ție, numai Ție, Domnul meu,
pot să-mi spun necazul meu.

Unde pot să aflu milă, și dreptate, și alin
când nu-i nimeni să-mi asculte greul inimii suspin?

Unde-mi pot afla iertarea când toți calcă viața mea?
Cine altul decât Tine mă mai poate ajuta?

Unde să mă duc când toate ușile mi se închid
și când chiar cel mai de-aproape mi-e mai rece ca un zid?

Numai Mâna Ta-mi ajută inima-n durerea ei,
numai gura Ta-mi sărută lacrimile-n ochii mei…

Durere și răbdare (II) – Traian Dorz

A cânta înseamnă a lăuda și a ne ruga. Lauda și rugăciunea bucuroasă și fericită sunt cântarea prin care ne arătăm noi mulțumirea și recunoștința cu dragoste către Dumnezeu, pentru binefacerile Sale față de noi și față de toți.

A spune înseamnă a mărturisi cu înflăcărare și cu credință puternică, cu cuvântul și cu fapta noastră trăită voia lui Dumnezeu.

Top