Arcadie Nistor de la Burla

Ținta vieții mele este Iisus cel Răstignit. El, numai El. Să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui, să-L cunosc pe El, să ajung la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.
Arcadie Nistor (1924-2006)

Arcadie Nistor vine pe lume în 25 ianuarie 1924 pe frumoasele plaiuri bucovinene, fiind cel mai mic băiat din cei zece copii ai părinților Simion și Natalia Nistor, oameni gospodari din comuna Volovăț, județul Suceava.

Cei șase ani de școală primară pe care tânărul Arcadie i-a urmat în satul natal, îi dezvoltă un deosebit gust al lecturii, căutând să citească tot ce-i cade în mână. Învață foarte bine și își dezvoltă un scris caligrafic, fapt pentru care, în armată, este încadrat ca furier la cercul teritorial Bârlad, unde este remarcat de către superiorii săi. La 24 de ani este eliberat și se întoarce acasă.

Mama sa, Natalia, și surorile sale erau credincioase și făceau parte din Mișcarea duhovnicească Oastea Domnului din Biserica Ortodoxă. Adunările Oastei se făceau chiar în casa lor.

Trăind o dureroasă experiență personală, tânărul Arcadie realizează cât de zadarnică îi este viața și cât de nestatornice prieteniile pe care le avea. Astfel, se hotărăște să urmeze exemplul surorilor și al mamei lui.

Din ziua de 23 mai 1948 viața tânărului Arcadie cunoaște o schimbare profundă: nașterea din nou pentru Împărăția lui Dumnezeu. A fost nelipsit apoi din adunările Oastei Domnului din satul natal, cât și din țară, trăind intens dragostea pentru Domnul Iisus.

În toamna aceluiași an, se căsătorește cu tânăra Valeria, fiica adoptivă a fraților Ioan și Trandafira Moroz, cunoscuți ostași din zona Bucovinei, împreună cu care au locuit 11 ani. La nunta lor din 10 oct 1948, participă frați și surori din Oastea Domnului din 18 localități ale țării.

Dragostea care i-a unit le-a rămas mereu tânără prin toate încercările vieții, așa încât, la 50 de ani de căsătorie, și-au sărbătorit nunta de aur cu o frumoasă adunare frățească.

Fratele Ioan Moroz a fost un fiu al răbdării și o jertfă a dragostei pentru Hristos Mântuitorul. Pentru credința sa, a îndurat suferințe și bătăi cumplite, dar i-a iertat pe chinuitorii săi, așa cum și Hristos l-a iertat pe el. Sfârșitul i-a fost strălucit, fiind înștiințat de un înger despre ziua când va fi luat Acasă, la Domnul Iisus pe care l-a iubit.

De la fratele Moroz tânărul Arcadie învață dragostea și jertfa pentru Domnul Iisus.

Arcadie și Valeria Nistor sunt binecuvântați de Dumnezeu cu 10 copii:
5 băieți înainte de închisoare și 5 fete după eliberare.

În 1948 Statul impune Bisericii oficiale desființarea tuturor asociațiilor religioase care funcționau în cadrul ei, indiferent de mărimea sau scopul lor. Este desființată oficial și Oastea Domnului, deși ea continuă să funcționeze ilegal. Încep represaliile împotriva fraților din partea organelor de stat, dar și din partea conducătorilor Bisericii.

Fratele Arcadie rămâne fidel hotărârii de a-l urma pe Hristos și se implică în continuare în Adunările Oastei Domnului în ciuda amenințărilor și a pericolelor care-i pândeau pe ostași.

În vara anului 1956, Traian Dorz, conducător al Oastei Domnului în perioada comunistă, este eliberat din domiciliu obligatoriu și, în 12 august 1956, îl cheamă pe fratele Arcadie la Cluj, la un Sfat Frățesc, unde se precizează clar poziția Oastei Domnului față de Biserica Ortodoxă și față de celelalte culte creștine.

În 9 decembrie 1956, Arcadie Nistor primește o scrisoare de la Traian Dorz. Acest fapt atrage și mai mult atenția Securității asupra sa. Este de atunci urmărit și supravegheat tot timpul, fiind în mai multe rânduri ridicat din adunări și dus la sediul Securității din Rădăuți unde i se pune în vedere să se lase de Oaste.

În 1959 este arestat împreună cu alți 22 de ostași care alcătuiau lotul pe țară al Oastei Domnului. Sunt judecați formal la Cluj și închiși în penitenciarul Gherla în 18 oct 1959.

Atitudinea lui la proces, este una dintre cele mai demne și mai frumoase. Deși lasă acasă o soție bolnavă cu cinci copii săraci și lipsiți, el se comportă în tot timpul închisorilor în cel mai vrednic fel, căutând NU bunăvoința oamenilor, ci plăcerea Voii lui Dumnezeu.

În primele șapte luni la Gherla, fratele Arcadie stă în celulă cu încă 15 frați, îndurând împreună condițiile inumane, frigul și foamea, la care se adăugau lungile nopți cu anchete și bătăi crunte.

În primăvara lui 1960 este scos la lucru în colonia Luciu-Giurgeni, lucrând la podul ce traversează Dunărea. În cei doi ani de muncă forțată, datorită condițiilor grele, lipsei alimentației și a igienei, se îmbolnăvește de hepatită epidemică și leptospiroză, o altă boală infecțioasă.

Fiind inapt pentru muncă, este trimis la închisoarea Văcărești din București, în sectorul deținuților politici. Aici stă din octombrie 1962, până în iunie 1963, când, tot bolnav, este retrimis la Gherla și închis în celula 107.

În 29 august 1963 are loc o reorganizare la închisoarea Gherla. Se fac mai multe schimbări în celule. Fratele Arcadie Nistor este mutat împreună cu fratele Traian Dorz în celula 42. Aici stau pana în 8 noiembrie 1963.

Fiind înzestrat cu o memorie de excepție, fratele Arcadie cunoaște pe dinafară Cuvântul lui Dumnezeu, fiind considerat Biblia din închisoare.

Pârâți de informatorii din celulă, conducerea penitenciarului ia măsuri drastice împotriva fraților ostași. În noiembrie 1963, Arcadie Nistor este trimis în Delta Dunării împreună cu fratele Popa Petru de la Batiz și Pop Alexandru. În coloniile de muncă din Balta Brăilei se întâlnește și cu alți ostași printre care fratele Cornel Rusu, Lazăr Mortici și Valer Irinca.

Arcadie Nistor este eliberat la 28 iulie 1964 și se întoarce acasă după 5 ani, în care nu a știut nimic despre familia sa.
Deși este supravegheat în continuare de către autoritățile comuniste, fratele Arcadie continuă curajos activitatea sa în Oastea Domnului. La o săptămână de la eliberarea din închisoare, în ciuda restricțiilor impuse, organizează o adunare în casa lui, unde participă mulți frați care au aflat de întoarcerea sa.

Arcadie Nistor participă apoi la multe întâlniri de Sfat Frățesc, ca cea de la Poiana Brașov din 7 noiembrie 1976. În astfel de întâlniri clandestine, împreună cu fratele Traian Dorz, luptă pentru limpezirea fraților ostași a căror învățătură a fost afectată în timpul prigoanei.

Amenințările și presiunile făcute de către autoritățile Statului și ale Bisericii asupra ostașilor în acea perioadă, cât și influențele străine care veneau din partea unor culte neoprotestante, i-au făcut pe mulți frați ostași să se abată de la învățătura primită de la părintele Iosif Trifa.

După căderea regimului comunist-ateu, care a coincis și cu trecerea în Eternitate a căpeteniei Oastei Domnului, fratele și poetul Traian Dorz, mișcarea Oastei Domnului intră într-o nouă etapă. Fratele Arcadie Nistor va rămâne un factor de echilibru în noile frământări și lupte de după 1989.

Cu patru luni înainte de trecerea la Domnul, presimțindu-și sfârșitul, fratele Arcadie cheamă frații de pretutindeni, pentru o ultimă stare de părtășie în adunare. La această chemare, răspund cu aleasă dragoste și prețuire, mulți frați și surori din țară și diaspora.

Slăbit de îndelungatele boli adunate încă din perioada carcerală, fratele Arcadie trece în ceata ostașilor biruitori, în 16 decembrie 2006, împlinindu-i-se marele dor al vieții: acela de-a ajunge ACASĂ, în brațele Domnului Iisus, pe care L-a iubit nespus…

Iisuse, în aceste clipe de noapte, din locul acesta, dorul meu se îndreaptă spre Tine. Te chem, Te aștept pe Tine, Mirele vieții mele!
O, Doamne, ascultă-mă, privește suspinul meu!

De aici de jos Te chem, din valea plângerii, din valea durerilor de pe acest pământ unde Tu ai suferit așa de mult. Unde Tu ai suferit, ai suspinat și ai plâns. Ascultă-mă, o, Iisuse, căci de aceea Te chem. Mi-e dor de Tine, sufletul meu însetat Te dorește pe Tine, numai pe Tine!

Nu mai doresc nimic altceva, dar Te doresc pe Tine.De Tine simt nevoie pe acest pământ pustiu, numai de Tine.Ascultă-mă Iisuse! Lasă ca din inima Ta plină de iubire să pornească o rază de iubire care să încălzească inima mea și veșnic să fie fierbinte pentru Tine, numai pentru Tine, Iisuse! Amin!
Vino repede, Iubitule! (Cand. 8,14)

Fratele Arcadie Nistor a fost un Hristocentric. Toată învățătura lui, toate scrierile lui, toate predicile, sfătuirile și îndemnurile lui, erau axate pe lucrarea și Ființa Divină a iubitului său Mântuitor. Spre El și-a revărsat tot focul dragostei curate, toată puterea viețuirii Evanghelice de zi cu zi, din prima clipă a aflării și împăcării cu preadulcele Mântuitor și până în cea din urmă clipă a vieții.

În aceste clipe, când ochii îmi sunt în lacrimi, când inima îmi arde de dor după Tine, Iisuse, aș vrea să-Ți caut iubirea. Aș vrea să găsesc un cuvânt în care să pun toată dragostea mea pentru Tine. Dar limba mea, graiul meu este așa de sărac, încât nu pot găsi cuvântul în care să poată încăpea tot focul din inima mea. Eu Îți spun: Te iubesc. Nu pot trăi fără Tine.Toată lumea aceasta nu mă poate mulțumi. Eu Te vreau numai pe Tine.Tu singur îmi ești de-ajuns, numai Tu singur. Amin.

Cei care l-au cunoscut îndeaproape pe fratele Arcadie Nistor pot afirma cu tărie că dânsul nu știa să urască. Avea un respect deosebit pentru oameni, pentru Biserică, pentru Dumnezeu.
Chipul său blând, de țăran bucovinean emana pace și se odihnea în Duhul Sfânt. În privirea lui senină răsărea de fiecare dată ceva tainic și sfânt, venit parcă din altă lume…

Cei care au fost prezenți la înmormântarea fratelui Arcadie își amintesc că au fost martorii unui semn divin: pe cerul de deasupra Volovățului s-a observat în acea dimineață neguroasă, o deschizătură de cer senin și apoi, o rază de lumină…

Fratele Arcadie a fost ca un far luminos, un reper clar și puternic în vremurile noastre tulburi și confuze. Un model de iubire revărsată ca un râu cu ape limpezi spre oricine, model de smerenie, de răbdare, blândețe, jertfelnicie. Răspândea mireasma lui Hristos în nenumărate fețe pentru că era plin de Hristos. Domnul Iisus era ținta și rostul și rațiunea întregii sale existențe, a fiecărui gând și gest și faptă. Privirea lui senină și blândă avea ceva tainic și sfânt, parcă din altă lume, răsfrângeri din vremurile fericite și fierbinți ale avântului dintâi, ale curatelor părtășii frățești. În preajma lui respirai din aerul veșniciei și-o pace adâncă îți cuprindea sufletul, oricât de ostenit și frământat ai fi venit.

La hotarul de nord al țării noastre, fratele Arcadie a vegheat cu toată responsabilitatea peste fronturile Lucrării, ca un brav străjer, îndrumând cu iubire și apărând neînduplecat învățătura curată a Oastei Domnului și cauza lui Hristos.
Amin.

Bibliografie:
Traian Dorz, Fericiții noștri înaintași, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2009
Arcadie Nistor, Umblând cu Domnul Isus, Ed. Traian Dorz, Simeria, 1997
Ionatan Ille, Rev. Oastea Domnului, nr. 158, Ianuarie 2007
Ioan Beg, Rev. Oastea Domnului, nr. 158, Ianuarie 2007
Sebastian Tiber, Rev. Cuvânt pentru Suflet, nr. 13, Februarie 2007
Vorbire Nistor Arcadie în adunarea de la Volovăț, 9 august 1998 (video)