Ai trecut tu de la Romani capitolul 7 la Romani capitolul 8?
Ce carte minunată este Biblia! Eu de câte ori citesc în ea aflu ceva nou, aflu o comoară nouă. Ce lămurit ne arată Biblia, spre pildă, căile mântuirii! Când e vorba de calea mântuirii, oamenii au făcut fel de fel de cărări și poteci care se abat de la calea asta. Au căutat parcă anume să se abată de la calea mântuirii cea luminoasă pe care o arată Cuvântul lui Dumnezeu.
Citiți, spre pildă, capitolul 7 și 8 de la Romani. Citiți-le cu atenție și, mai ales, cu credință și rugăciune și veți afla acolo cheia de aur a mântuirii unui suflet. În capitolul 7 se vede omul cel lumesc, se văd sforțările unui om lumesc pentru a deveni om duhovnicesc. În capitolul 7 sunt durerile nașterii din nou a unui suflet.
Și ce grele sunt aceste dureri! “Am voință să fac binele – strigă omul din capitolul 7 – dar n-am putere (ce lecție bună este aceasta pentru “pedagogii” care apelează numai la “voința” omului)… Simt în mine o lege care se luptă contra mea… Nimic bun nu locuiește în mine, căci nu fac binele pe care vreau să-l fac, ci fac răul pe care nu-l vreau” (Romani 7, 18-24).
Și bietul om se zbate neputincios în aceste dureri. Toate sforțările lui sunt zadarnice. Firea lui cea lumească nici nu poate să se supună lui Dumnezeu (Romani 8, 7). El erupe pe urmă într-un fel de strigăt de disperare: “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi din acest trup de moarte?” (Romani 7, 24). Dar tocmai strigătul acesta este începutul mântuirii sale. Cu acest strigăt se încheie viața omului lumesc. Tocmai strigătul acesta este o veste de bucurie că se naște un om nou. De la strigătul acesta mai este numai un pas până la omul cel nou din capitolul 8, izbăvit prin Jertfa scumpului nostru Mântuitor.
Omul din capitolul 7 de la Romani este un om lumesc, dar omul acesta este unul, dintre cei puțini, care caută mântuirea. La I Corinteni capitolul 2 este celălalt om lumesc, care nu vrea să audă de mântuire.
Omul cel lumesc din capitolul 7 este mai ușor de mântuit. El umblă cu “desagii” în spate. El poartă pe suflet greutatea stării sale păcătoase și umblă să scape de această greutate. El Îl caută cu lacrimi de căință pe Cel ce a venit să ne scape de această greutate.
Dragă cititorule! Eu te întreb, în care capitol ești tu: în capitolul 7 sau 8 de la Romani? Te rog, răspunde-mi cinstit, nu încerca să te strecori prin altă parte. “Am făcut multe și pentru sufletul meu”, vei zice tu… Dar eu nu vreau să știu ce ai făcut tu, ci vreau să știu de ai trecut sau ba hotarul mântuirii dintre capitolul 7 și 8 de la Romani. Chiar cuvântul tău că “ai făcut multe pentru suflet” este o mărturie grăitoare că tu ești încă în Romani capitolul 7. Iar din capitolul acesta vei putea trece numai când vei ajunge și tu ca omul de acolo, să nu mai poți face nimic, ci să strigi plângând cu amar: “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi dintr-o astfel de moarte?”
A încerca să treci cu puterile tale din Romani capitolul 7 în Romani capitolul 8 ar fi o trudă zadarnică. Acest hotar îl poți trece numai cu puterea și cu darul Celui răstignit pe Crucea Golgotei. Ca să treci hotarul acesta, trebuie să-L afli cu adevărat pe Cel ce s-a răstignit și a murit pentru tine și păcatele tale.
Iubitul meu frate ostaș! Eu te întreb și pe tine: în care dintre cele două capitole ești tu? Un ostaș adevărat este numai cel ce a trecut de la Romani capitolul 7, la Romani capitolul 8.
Oare câți dintre ostașii noștri au trecut acest hotar de mântuire? Domnul să le ajute la toți să-l treacă, pentru ca, la rândul lor, și ei să-i poată ajuta pe alții, care încă nu l-au trecut.
Preot Iosif Trifa, Oastea Domnului anul 1931, nr. 41, pag. 1
