Slavă lui Dumnezeu că va fi și în anul acesta o adunare mare în amintirea fratelui Traian Dorz. Se va ține la Simeria, în 24 noiembrie, ora 16, în locația numită Lake Ballroom Domeniile Streiului. La „cortul întâlnirii” se ajunge de la sensul giratoriu, mergând spre Orăștie, pe drumul vechi, cam 200 m, apoi la dreapta, înainte de pod.
E prea mare fratele Traian și e prea aproape de noi vremea lui ca să uităm și să nu facem un efort spre aducere aminte.
Ne-am gândit la o strofă de cântare ca emblemă a adunării din acest an:
„Mi-așa de dor de Tine,
Mântuitorul meu,
chiar când ești lângă mine,
simt dorul Tău mereu”.
Tema dorului era larg răspândită în opera fratelui Traian.
Așteptăm să auzim cât mai multe versuri, pe care aproape le-am uitat sau pe care ni le amintim zilnic. Le așteptăm în cântare, în poezie, în cuvânt cu înțelesuri noi și noi. Astfel ca, de undeva de Sus, fratele Traian, privindu-ne, să spună: „știam eu că așa va fi”.
Abia așteptăm să ne vedem la Simeria, tineri și vârstnici, de aproape sau mai de departe, în 24 noiembrie, la ora 16.
„Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”.
Notă: Programul adunării va fi transmis în direct pe OasteaDomnului.info.
Editura Traian Dorz