Biografie Călin Ille – 5 ani de la trecerea la Domnul (video)

Era în 6 mai 1983, o zi cu cer senin şi zumzet şi flori şi parfum. Ca nişte bulgări de lumină, florile de călin îşi dăruiau podoaba albă, strălucitoare.

Era, totuşi, Vinerea Mare, ziua patimilor Domnului. Într-o vineri ca aceasta, dintr-o iubire nemărginită pentru noi, Domnul suia drumul Golgotei, plătind preţul răscumpărării noastre. În zorii acelei zile de primăvară, Domnul a hotărât să vină în cuibul iubirii noastre mult doritul fiu, pe care l-am numit Călin. Întâia îmbrăţişare mi-a şters toate durerile naşterii şi mi-a umplut sufletul de o bucurie imensă, de multe speranţe şi visuri, după cum lumina şi bucuria apropiatei Învieri a Domnului aveau să aştearnă mângâieri şi speranţe peste amintirea patimii. Strângând la piept micuţa făptură, am lăsat bucuria să-mi inunde sufletul. Dar, deodată, inima mi s-a strâns de un simţământ tainic şi dureros, presimţind că, în vreun fel, cândva, puiul meu va avea parte de o mare suferinţă, pentru că i s-a dat să se nască în ziua Patimilor Domnului.

Au trecut anii şi Călin a crescut învăluit în iubirea părinţilor, a bunicilor, a surioarei mai mari, Afina, pentru el ˝Nana˝. A avut o fire blândă, inocentă, caldă, prietenoasă. Zâmbetul era o floare statornică pe buzele lui. De mic copil avea bucuria de a dărui, de a mulţumi pe cei din jur şi încerca mereu să nu supere pe nimeni. Între Călin şi Afina s-a statornicit o iubire duioasă, protectoare din partea surioarei mai mari şi dăruitoare din partea lui Călin. Tot ce avea, împărţea cu Afina şi mai târziu şi cu Vali, fratele mai mic, şi cu Aluna. Am asistat la nenumărate astfel de scene care ne umpleau de bucurie. Pentru că noi, părinţii, eram mult timp la serviciu, Călin a petrecut mereu cu bunicii Valer şi Catiţa care s-au îngrijit atât de creşterea lui fizică, dar mai ales de cea duhovnicească.

Am avut harul să convieţuim într-o familie tradiţională creştină, cu bunici buni şi credincioşi, părinţi şi copii, toţi împreună, într-o atmosferă sfântă de slujire şi închinare lui Dumnezeu în cadrul familiei. Nepoţii – şi mă refer acum la toţi cei 16 nepoţi -, au primit o continuă îndrumare spirituală sănătoasă şi plină de dragoste care i-a ajutat mult să înţeleagă dragostea lui Dumnezeu şi să caute ei înşişi să-L iubească pe Domnul. Sub această îndrumare, Călin şi-a predat viaţa Domnului făcând legământ cu El.

Pentru Călin – şi nu numai – bunicul Valer a fost ca un duhovnic căruia i se mărturisea mereu. Îndeosebi în ultimii ani ai vieţii bunicului, pe când Călin era student la Cluj, de câte ori venea acasă, ţinea neapărat să doarmă în cameră cu bunicul şi continuau lungile spovedanii, rugăciuni şi îndemnuri. Şi bunicul l-a iubit tare mult pe Călin.

Şcoala primară a făcut-o la Vladimirescu, în limba germană, iar gimnaziul la Şcoala Germană din Aradu Nou. A continuat studiile la Liceul Elena Ghiba Birta din Arad, secţia chimie biologie. În perioada anilor de liceu a fost implicat în multe activităţi duhovniceşti alături de fraţii tineri, atât în adunarea locală, cât şi în ţară: părtăşie frăţească, poezie, cântare; era un mare iubitor de scenete creştine, pe care le trăia intens.

Odată cu începerea studiilor superioare la Universitatea Tehnică din Cluj, şi-a folosit toate cunoştinţele, priceperea şi dăruirea în utilizarea calculatorului pentru lucrul Domnului. Ne-a fost un real sprijin în editarea revistei Oastea Domnului. A tehnoredactat şi a realizat design-ul revistei Imanuel a tinerilor din Cluj. A ajutat pe mulţi fraţi şi surori în probleme de calculatoare, sacrificând adesea nopţi întregi pentru slujirea altora. Îi era aproape imposibil să refuze pe oricine apela la ajutorul lui. Se lăsa mereu pe sine şi propriile probleme pentru a face bine altora. Împreună cu tinerii din Cluj a participat cu bucurie la întrunirile de părtăşie, rugăciune şi de studiu biblic. În această perioadă de efervescenţă şi creştere spirituală, Dumnezeu a rânduit să o cunoască pe tânăra Diana Pop, care apoi a devenit soţia lui preaiubită, însufleţidu-l, motivându-l şi susuţinându-l în lucrarea Domnului.

Dumnezeu a rânduit să aducă pentru Călin ˝Ziua fericirii˝ lui în 29 aprilie 2007, când, alături de Diana Pop, a primit binecuvântarea în faţa sfântului altar pentru o căsnicie care, în puţinii ani petrecuţi împreună, s-a dovedit puternică, statornică şi armonioasă. Diana a fost pentru Călin darul lui Dumnezeu nespus de preţios care i-a însorit zilele, i-a mângâiat şi alinat noaptea lungă şi grea a suferinţei şi, cu o răbdare şi delicateţe cum nu mi-a mai fost dat să văd, a stat continuu la dispoziţia nevoilor lui Călin. Desigur că şi Călin a iubit-o nespus de mult – nici nu poţi să nu iubeşti o astfel de soţie – şi cea mai mare durere a inimii lui a fost că Diana va rămâne singură prea de timpuriu.

După căsătorie, Călin a locuit împreună cu familia socrilor, Traian şi Mărioara Pop, care i-au devenit adevăraţi părinţi, arătându-i o iubire aleasă şi, mai ales în timpul greu al încercării, au purtat o bună parte din povara suferinţei lui Călin. Ciprian i-a devenit ca un frate şi cumnata Anca împreună cu nepoţii Darius şi Denisa cei mai dragi prieteni.

După terminarea studiilor universitare şi a masterului, a fost angajat la editura Studia din Cluj, pentru tehnoredactare şi design de cărţi şi reviste. Şi aici a fost foarte iubit şi apreciat de colegi şi mai ales de şeful lui, d-l. Nicu Dragoş, care s-a luptat mult pentru viaţa lui Călin.

Deşi i-a plăcut mult locul de muncă, a avut parte doar 4 luni de el, pentru că în 9 septembrie 2009 i s-a descoperit boala cumplită care în 18 luni l-a adus aici, în acest sicriu.

Au fost 18 luni de încercare grea în care tristeţea şi speranţa au mers mereu mână în mână. A suportat tratamente extrem de grele şi a răbdat fără cârtire foarte multă suferinţă, rugându-se, nădăjduind, luptând în speranţa că Domnul va mai îngădui să se vindece şi să rămână alături de soţia lui, Diana, şi de toţi cei care-l iubesc. Oricând i se spunea de un alt tratament dificil care ar mai urma, accepta orice, cu îndelungă răbdare.

Multe uşi ni s-au deschis şi s-au folosit cele mai noi şi costisitoare tratamente existente la ora actuală în lume. În cele 18 luni, de multe ori Călin a fost în stări extrem de critice, ameninţătoare de viaţă, dar a fost scos mereu. Când s-a pus problema transplantului medular, ca ultimă soluţie, fratele lui, Valeriu, şi amândouă surorile: Afina şi Aluna au fost prezente pentru testarea compatibilităţii. Vali, cu care a împărţit aceeaşi cameră timp de 22 ani, s-a dovedit a fi compatibil 100%. N-a ezitat nici o clipă să se supună procedurii – destul de complicate şi riscante – de pregătire şi prelevare de celule stem. Şi era pregătit să îi mai doneze celule chiar acum, în săptămâna aceasta.

Domnul a rânduit să fie îngrijit de cei mai calificaţi medici din România, cu multă afecţiune şi devotament. În mod deosebit, d-na profesor dr. Şerban Marghit nu numai că s-a preocupat îndeaproape de tratamentul medical, dar a adăugat şi rugăciunea, ca principal ingredient al tratamentului, încurajându-l mereu să se încreadă în Dumnezeu, care are ultimul cuvânt. Chiar în ziua când i s-a făcut transplantul medular, doamna profesor a plecat la o Conferinţă la Ierusalim, iar când s-a întors, i-a mărturisit lui Călin şi nouă că s-a rugat în toate bisericile şi mai ales la Sfântul Mormânt pentru Călin. A fost foarte iubit şi de personalul spitalului, de la asistente până la femei de serviciu, pentru purtarea lui bună şi răbdătoare.

Despre Diana, scumpa soţie a lui Călin, cuvintele sunt prea sărace să zugrăvească o iubire aşa de frumoasă, de pură, de jertfitoare cum a dovedit Diana. Din prima zi când a fost pronunţat diagnosticul de cancer şi până la ultima respiraţie a lui Călin, iubirea Dianei a fost o pavăză împotriva deznădejdii şi o armă puternică de apărare pentru Călin. Mereu cu zâmbetul duios îi aducea primăvară, speranţă, încurajare, bucurie, chiar dacă sufletul ei sângera de temeri şi extenuare. Din septembrie şi până în decembrie, trei luni, Diana nu a mai ajuns acasă, la Cluj, nici o zi. Mereu printre străini, prin spital, făcând uneori zilnic drumul Sâmbăteni – Timişoara să-şi învioreze soţul suferind. Acum, de la începutul lui ianuarie, când au revenit de la Cluj, şi până azi, la fel Diana n-a mai fost acasă. Am îndrăgit-o cu toţii şi o apreciem foarte mult şi am încercat, pe cât am ştiut şi am putut şi ne-a ajutat Bunul Dumnezeu, să facem astfel ca să nu se simtă străină. Pentru noi, Diana este şi va fi pentru totdeauna fiica noastră preaiubită.

Un inestimabil ajutor pentru Călin şi familiile noastre încercate a fost dragostea şi compasiunea pe care ne-au arătat-o mii de fraţi şi surori din ţară şi diaspora prin rugăciuni, încurajare, cercetare, suport material. Am simţit puternic dragostea lui Dumnezeu exprimată prin această dragoste frăţească. Ea a fost seva care ne-a hrănit şi alinat mereu. Apoi am fost sprijiniţi de mulţi oameni binevoitori: la nivelul comunei noastre, Primăria, Consiliul local şi toate bisericile s-au mobilizat pentru rugăciune şi suport material. Rudele, prietenii, vecinii, consătenii ne-au venit în ajutor fiecare cu ce au putut.

Familia Pralea şi-a pus la dispoziţie casa unde Călin şi Diana au putut locui câteva zile în condiţiile stricte impuse de transplantul medular.

De asemenea, un mare ajutor l-am avut şi din partea personalului medico sanitar. Buna noastră asistentă Simona, cu competenţa pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, a preluat şi rezolvat multe din sarcinile mele în această grea perioadă. De asemenea d-na dr. Crişan a fost disponibilă să mă înlocuiască ori de câte ori a fost nevoie. Dragile farmaciste – d-na. Gina şi domnișoara Adina ne-au ajutat cu medicamente şi materiale sanitare de nenumărate ori. D-na dr. Balint a avut bunăvoinţa să-l consulte pe Călin acasă când era nedeplasabil. Asistentele de la Bioclinica, Oli de la Terapie Intensivă, Olimpia Gabor, mătuşile Cristiana şi Tabita, s-au străduit să-i acorde cele mai bune îngrijiri medicale. În multele luni petrecute la spitalul Louis Ţurcanu din Timişoara, am fost sprijiniţi şi slujiţi în multe feluri de fraţii timişoreni, îndeosebi, fam. Oneţ, Vîtcă, Busuioc, Căprar, Rarinca, d-na dr. Lia şi soţul Cosmin, ş.a. În ultimele 2 săptămâni mătuşa Estera i-a fost necontenit la căpătâiul suferinţei.

O mare mângâiere şi întărire pentru Călin a fost timpul petrecut în casa familie Foster, în ultima lună de cumplită suferinţă. Aici a avut confortul emoţional şi spiritual şi îngrijirea cea mai duioasă. Casa familiei Foster s-a deschis şi acum să-l primească pentru ultima dată. Dumnezeu să le răsplătească.

Încercarea cumplit de grea şi lungă prin care am trecut a sudat puternic relaţiile noastre de familie. Afina, Valeriu şi Aluna, alături de cumnata Ioana au alergat şi vegheat mereu să împlinească toate nevoile, au crezut şi s-au rugat neîncetat pentru salvarea lui Călin. Bunul Dumnezeu a rânduit să ne trimită o mare mângâiere prin naşterea nepoatei Roma pe 11 octombrie, fiica lui Valeriu şi a Ioanei, care a adus multă lumină şi bucurie în casa noastră. Într-un scurt răgaz în care boala s-a potolit puţin, nepoţica a fost botezată, naşi fiindu-i Diana şi Călin. Călin s-a ataşat foarte tare de nepoţica lui şi mereu cerea să o vadă.

Fiind în spital, când starea lui era ceva mai ameliorată, lucra la site-ul Editurii Traian Dorz, sau ajuta fratelui Lupiţa în lucrul său pentru Domnul.

În ultimele 2-3 săptămâni, Călin a fost cercetat intens de duhul Domnului în conştiinţa lui, şi-a revizuit întreaga viaţă, scotocind să-şi amintească păcate de demult, din copilărie, tot ce-şi amintea şi era îngrijorat să nu fi uitat ceva. Am fost martori mărturisirilor lui sincere şi durute şi rededicării lui puternice pentru slujirea Domnului. În miezul unei nopţi de grea suferinţă, în spitalul din Timişoara, a cerut să se împărtăşească şi a primit multă linişte apoi.

Am sperat şi am luptat cu ardoare. Călin a fost un copil aşa deosebit, şi nu puteam crede că Dumnezeu ni-l va lua. Ne era de aşa mare ajutor în lucrul Domnului, era aşa de iubit de noi toţi. Dar boala lui s-a tot agravat şi a trebuit să înţelegem că Domnul vrea să-l ia acasă. Am avut multe discuţii despre moarte. Era pregătit. Dorea eliberarea. Spunea: e prea greu, nu mai pot. Dar frângerea inimii lui era: Cum să-i spun Dianei că mor? Ce va face Diana fără mine? Într-o altă noapte a recitat strofa „Mă duc să dorm puţin la sânul odihnitor din care sunt/ precum adoarme grâul toamna la sânul caldului pământ” şi m-a rugat să-i cânt toată cântarea. Eram amândoi părinţii lângă el. Ne-a rugat ca, dacă va trece, să-i spunem Dianei că o iubeşte foarte mult şi să le spunem fraţilor că-i iubeşte şi le mulţumeşte pentru rugăciuni şi ajutor.

Călin a trecut prin viaţa aceasta ca o apă lină şi răcoritoare pentru mulţi şi a ajuns acum să se reverse în marele ocean al iubirii divine. Bunul Dumnezeu a rânduit să-i cheme sufletul acasă în dimineaţa de 9 martie, de sărbătoarea celor 40 de mucenici, ca un alt mucenic, al vremurilor noastre. Toţi cei care l-am iubit nespus îl plângem, căci ne doare despărţirea, dar ne bucurăm şi dăm slavă lui Dumnezeu că l-a ajutat să sfârşească biruitor.

Această participare şi desfăşurare a evenimentului este o dovadă grăitoare că povestea acestei iubiri continuă şi credem că Domnul o va face să rodească pentru Împărăţia cerurilor.

Prin toată această încercare de foc prin care ne-a fost dat să trecem, Dumnezeu ne-a hrănit mereu cu speranţă şi jale, cu dureri şi mângâieri. Pe de o parte mâna Domnului apăsa asupra noastră prin focul ce ardea în trupul fiului nostru preaiubit. Iar pe de alta, dragostea Sa dumnezeiască exprimată prin rugăciunile şi jertfele a mii şi mii de fraţi ne dădea puteri să mai răbdăm.

Cel puţin familia noastră am învăţat din această încercare să ne reconsiderăm priorităţile, să ne cercetăm mai profund relaţia noastră cu Dumnezeu şi să ne legăm mai strâns de El. Acest foc curăţitor ne-a dovedit cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi că El ne-a ales să fim pe veci ai Lui.

A fost măreţ să constatăm câte resurse de dragoste, de rugăciune şi de jertfe a mobilizat Dumnezeu prin mii de fraţi, sute de biserici şi oameni deosebiţi să ne dovedească dragostea Sa nestrămutată, în timp ce noi urcam tăcuţi pe Moria, cu îndureratul nostru fiu, care în ziua prăznuirii celor 40 de mucenici s-a adăugat lor, chemat fiind la cununa neveştejită şi la viaţa fără de sfârşit, în lumină, cu sfinţii.

Cu nestrămutate nădejdi şi dor neţărmurit,

Mama şi Tata

Şi acum, ascultaţi mesajul lui Călin pentru toţi cei care l-aţi iubit şi cărora a stăruit să vă transmitem că vă iubeşte: Filipeni 1, 19-30.