Resurse

Sminteala Crucii – Ioan Marini

Un credincios de demult a spus într-o carte aceste cuvinte: „ Mulţi iubesc pe Iisus când nu li se întâmplă ceva potrivnic. Mulţi îl laudă şi adoră, cât timp primesc de la El binefaceri. În cazul când Mântuitorul nu se mai arată sau îi părăseşte pentru puţin timp, atunci se tânguiesc şi disperează.”

Aceste cuvinte cuprind într-însele mult adevăr.

Adunare anuală – Comănești (BC), 23 apr. 2016

Adunarea anuală a Oastei Domnului de la Comănești a avut loc în sâmbăta Floriilor (23 aprilie 2016), în sala de festivități a Colegiului Dimitrie Ghika.

Tema adunării a fost inspirată din versetul 3 al primului capitol al Apocalipsei și a fost formulată astfel: Citește, ascultă și păzește, căci vremea este aproape!

Să-L întâmpinăm pe Domnul – pr Iosif Trifa

„Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi ucenici și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. În el veți găsi îndată o măgăriță legată și un măgăruș împreună cu ea; dezlegaţi-i și aduceți-i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneți că Domnul are trebuință de ei. Și îndată îi va trimite.” Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlineacă ce fusese vestit prin proorocul care zice: „Spuneți fiicei Sionului: ´Iată, Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un

Crucea și jertfa – Traian Dorz

Nimic nu te mângâie mai mult, dar nici nu te doare mai adânc decât a vedea lângă suferința ta pe ființa cea mai iubită și cea mai îndurerată. La nimic nu te gândești, la cea din urmă despărțire, decât la soarta ființei celei mai scumpe și mai singure care rămâne în urma ta. Nu te doare de nimeni pe lume mai mult decât de mama ta, când rămâne și văduvă, și orfană…

Dacă Dumnezeu a pus în orice inimă de fiu adevărat iubirea de mamă – acest uman și

20 de ani de adunare a Oastei Domnului la Roma (IT), 23 apr. 2016

Vă invităm cu drag la adunarea anuală din Roma care va avea loc sâmbătă, 23 aprilie 2016, între orele 16:00-22:00 şi duminică, 24 aprilie 2016, între orele 14:30-18:30, la adresa Largo Augusto Corelli nr. 9, 00155 Roma – La Rustica.

Tema adunării este Cu Domnul spre Golgota.

Tot atunci sărbătorim 20 de ani de la înfiinţarea adunării Oastei Domnului din Roma.

Vă aşteptăm cu drag!

Smerenia care înalță – Traian Dorz

Acel suflet binevoitor şi binefăcător care s-a deprins să facă binele altora plin de gesturi frumoase şi pline de gingăşie sufletească,- acel suflet ştie că pâinea pe care o dăruieşti te satură mai mult, că locul pe care îl cedezi te odihneşte mai bine şi că întâietatea pe care o dai altora te înalţă mai frumos.

Nimeni nu se satură cu un măr ceva mai frumos sau cu o bucăţică ceva mai mare,- dar când le dai acestea altuia şi tu le iei pe cele mai mici, sau mai din urmă – ce fericit câştig

Adunare anuală a Oastei Domnului la Comănești (BC), 23 apr. 2016

Cu bucurie și dragoste vă invităm la adunarea anuală de la Comănești din sâmbăta Floriilor (23 aprilie 2016), care se va desfășura în sala de festivități a Colegiului Dimitrie Ghika, începând cu ora 15.

Tema adunării inspirată din versetul 3 al primului capitol al Apocalipsei, ne îndeamnă astfel: Citește, ascultă și păzește, căci vremea este aproape!

Ne rugăm și suntem deplin încredințați că Domnul nostru ne va strânge împreună, în aceeași simțire și în aceeași dragoste, pentru a ne putea bucura de prezența Lui în mijlocul nostru.

Adunarea va fi transmisă în direct.

 

Biblia în familie (II) – Ioan Marini

Şi voi, părinţilor… Creşteţi copiii în mustrarea şi învăţătura Domnului (Efeseni 6, 4)

…Dar voi, părinţilor credincioşi, voi care v-aţi îndulcit adesea din mierea Cuvântului Domnului şi poate chiar aţi spus că mai dulce este Cuvântul acesta decât mierea pentru cerul gurii (Psalm 119, 103), voi cei care v-aţi hrănit din mana ascunsă, această pâine coboară din cer şi-aţi băut din această apă a vieţii, puteţi voi fi nepăsători faţă de copiii şi nepoţii voştri? Puteţi voi să tăceţi?

Mai aveți vreme – pr. Iosif Trifa

Ce strategie a abordat diavolul pentru a câștiga cât mai mulți oameni pentru iad.

„E o prostie prea mare să le spui oamenilor că nu-i Dumnezeu, că nu-i suflet, că nu-i rai și iad. Părerea mea e alta. Să le șoptim oamenilor la ureche. Este Dumnezeu, este suflet, este rai și este iad. Dar pentru aceste treburi mai aveți vreme oameni buni. Ele sunt pentru vremea când veți fi colea moși bătrâni.”

Golgota, pe culmea Ta – Rut Iovescu

Golgota, pe culmea ta, odată, fost-au înălțate trei cruci mari,
dar din ele-n veci e neuitată Crucea lui Iisus între tâlhari.

Prin al Său Sfânt Sânge şi pe mine Domnul din păcat m-a izbăvit;
Golgota, Hristos, murind pe tine, mi-a deschis Edenul fericit.

Pentru Jertfa Lui mântuitoare ce-a adus Hristos pe culmea ta,
nici în veșnicia viitoare, Golgota, eu nu te voi uita!…

Top