Pot să văd cum altul are bogăție câtă vrea.
Nu-i râvnesc deloc averea – știu ce vai e-ascuns în ea.
Dar când văd că altul are o credință mai cu foc,
Îmi doresc și eu fierbinte acest fericit mijloc.
Pot să văd cum altul are slava lumii de acum.
N-o doresc deloc, căci bine știu sfârșitu-acestu-i drum.
Nimic nu-ți poate șterge nimeni
din ce cu fapta scrii acum.
Și plata lor e ori lumina,
ori noaptea veșnicului fum.
Nici toată măreția lumii
nu-ți poate acoperi-un păcat,
De ce să-ți muști odată limba în chinul veșnicului vai,
Când ea-ți mai poate încă spune cuvântul ce te-ar duce-n Rai.
De ce sâ arzi scrâșnind în cazna nestinsului osândei foc,
Când ai putea acum în ceruri să afli-al mântuirii loc.
Ce s-au făcut Iisuse atâția ani amari,
Trăiți printre fiorduri și-împinși printre ghețari,
Gemuți printre unghere de spaime și de scrum?
O, anii lungi de lacrimi, ce s-au făcut acum!
Ce s-a făcut tot chinul abia răbdat cândva?
Ni s-a făcut comoara ce-n veci o vom avea!
Mai duse-s astăzi toate decât un vis și-un fum.
Ce aur și ce soare ni s-au făcut acum!
S-aud prin întuneric chemări îndurerate
de pace, de lumină, de pâine flămânzind;
răspunde-le, străjere: Numa-n Hristos sunt toate,
veniţi la El, căci toate le veţi afla venind.
Auzi cum şi spre tine, scump suflet, mai adie
a lui Hristos iubire, chemându-te să vii;
Trezește-te ‘nainte de-a fi venit ispita
Cât șarpele nu-i încă, nici mărul cu venin.
Căci după ce-ai primit-o și ți-a trecut clipita,
O poți tot plânge veșnic și tot scălda-n suspin.
Trezește-te ‘nainte de-a fi venit sfârșitul,
Să n-aștepți pân’ la moarte și până prea târziu.
Fiecare își ia singur calea vieții sau a morții
Astfel singur el își poartă vina sau răsplata sortii.
Fiecare-ajunge singur la osândă sau răsplată
Iar prilejul mântuirii, ori ‘i-acum ori niciodată.
Când vei trece printre oameni, ține-ți capul aplecat
Cum te duci atunci când sameni cel mai greu ogor arat.
Căci orice cuvânt ce-ți scapă, și-orice pas, în ei rodesc
Îi învie ori îi-îngroapă, îi usucă ori îi cresc.
Nici minte fără suflet, nici suflet fără minte,
Nici numai judecată dar nici numai iubire.
Căci numai amândouă duc viața înainte
Păstrând un echilibru în fapte și-n gândire.
Doamne,-apoi fă să ne-ncredem
că Tu-n toate ne ajuţi
cum grijești cinci vrăbioare
ce se vând cu doi bănuți
și nici una nu-i uitată
înaintea Ta nicicând,
