Aici voi nota că îmi aduc aminte și eu tot de un astfel de vis, pe care mi-l spusese încă înainte cu doi ani și mai bine, în februarie 1935, fratele Marini, colegul nostru de redacție. Mai păstrez și astăzi, după aproape cincizeci de ani, la mine, salvată ca prin minune, însemnarea lui de atunci despre care n-am scris până acum nicăieri altundeva. Și nu-mi aduc aminte să fi scris nici el. Iat-o așa cum o scrisese el cu mâna lui atunci:
Dacă nu are învăţătura dreaptă, omul nu poate avea nici credinţa dreaptă – Traian Dorz
Un credincios care nu apără Adevărul pe care îl predică prin purtările lui cinstite, care nu-l apără prin viaţa lui curată, care nu-l apără prin curajul său, prin înţelepciunea sa, prin cumpătarea, blândeţea, dărnicia, răbdarea, evlavia şi statornicia sa, — acela nu este născut din Adevăr şi nu este născut din Dumnezeu. – Traian Dorz
Numai dreptarul învăţăturii sănătoase al adevărului lui Hristos şi măsura echilibrată a simţămintelor stăpânite de ascultarea lui Hristos, numai ele pot rezolva bine şi definitiv toate problemele relaţiilor dintre oameni, la orice nivel s-ar pune între ei aceste probleme. – Traian Dorz
Astfel, cu nr. 5, din 26 ianuarie 1936, apăru primul număr din foaia “Tineretul Oastei”, ca supliment la “Iisus Biruitorul”, în patru pagini.
Pe prima pagină, Părintele Iosif scria, printre altele:
“Slăvit să fie Domnul! Iată, înfloresc și se coc mereu roadele de la Oastea Domnului. O biruință a Domnului sunt și tinerii noștri voluntari, tineretul Oastei… Ceata lor și freamătul lor au crescut an de an… Acest freamăt își căuta o ieșire… Iată acum avem un modest început, o foaie a tineretului Oastei…
Cel care înlesneşte în vreun fel lucrarea celui ce aduce un alt fel de evanghelie, un alt duh şi răspândeşte o altă învăţătură, — acela îl încurajează pe dezbinător, îl ajută pe tulburător, îi deschide uşa de la staul lupului, care vine numai să fure, să junghie şi să prăpădească şi se face părtaş păcatelor acestuia, purtând şi el acelaşi blestem veşnic de la Dumnezeu. – Traian Dorz
Atunci când credința scade, îngrijorarea crește! – gen. Maricel D. Popa
Era 20 ianuarie când am ajuns la Sibiu. L-am găsit pe fratele Marini, într‑adevăr, foarte grav.
Dar abia am ajuns lângă el, până am şi aflat o altă veste dureroasă: mama lui, Ana, de la Săsciori, trecuse la Domnul…
Fiecare pas de mântuire sufletească trebuie cucerit prin luptă. Fără luptă nu putem câştiga biruinţa şi nu putem lua cununa Vieţii. – pr. Iosif Trifa
În ianuarie 1971, am intrat din nou în spital. Boala mea de inimă se agravase atât de mult, încât a trebuit să mă internez, cu crize din ce în ce mai dese şi mai grele. Mă şi pregătisem pentru plecarea mea la Domnul. Inima mea mărită şi tensiunea scăzută până la limită mă înştiinţau întruna că trebuie să fiu gata în orice clipă. Am stat în situaţia asta acolo trei săptămâni. Îmi aşteptam moartea, din nou, ca pe o izbăvire. Dar din nou voia Domnului a fost alta.