Audio

Doamne-ajută-mi să pot plânge – Traian Dorz

Doamne-ajută-mi să pot plânge
ca pe-al meu orice păcat
pentru care nu se frânge
sufletul cel vinovat.

Să-mi pot cere eu iertarea
cu durerea cea mai grea
pentru vina celui care
a căzut în faţa mea.

Chiar când iubirea – Traian Dorz

Chiar când iubirea cea mai scumpă mie
s-ar despărţi, Iisus, de viaţa mea,
iubirea Ta-mi va fi pe veşnicie
nedespărţită – ea, o, numai ea!

Sărutările Gurii Lui – Traian Dorz

Leapădă ochii cei vechi și deschide-ți alți ochi, ochii cei noi pentru care ce vei vedea va fi totdeauna și totul sfânt. Leapădă urechile vechi și ascultă cu auzul cel nou, altfel nu vei putea desluși nimic. Leapădă-ți înțelegerea veche, o altă înțelegere să ai pentru cele ce ți se vor dezvălui, altfel totul ți se va părea nebunie (1 Corinteni 1, 23). Și cine nu înțelege așa, mai bine să nu înțeleagă nimic pentru că lucrurile Domnului sunt sfinte și cine se apropie de El trebuie să se apropie cu frică și cu evlavie.

Va fi-n curând Iisuse – Traian Dorz

Va fi-n curând, Iisuse, o noapte sau o zi
în care toate-acestea de-acum se vor sfârşi,
se vor sfârşi păcatul şi răul de acum,
un trăsnet le va face o flacără şi-un fum.

Atunci, din spăimântarea cumplitului ecou,
ieşi-vor alte ceruri, pământ va fi-altul nou,
şi-apoi în irizarea luminii altui rai,
ieşi-va altă viaţă, cum nu-i acuma grai…

Și Dumnezeu poate – Traian Dorz

Când Îl luăm noi pe Dumnezeu părtaș la toate lucrările noastre, atunci noi trebuie să avem o sfântă și cutremurătoare grijă ca mai întâi Lui să Îi facem parte și din rezultatul lucrărilor noastre. Ce mare lucru este să umblăm noi întru totul cinstiți față de Dumnezeu, să nu-L uităm niciodată, să nu Îl nedreptățim și să nu Îl înșelăm niciodată întru nimic pe Dumnezeu, cum făceau lucrătorii viei Sale, care la vremea roadelor nu numai că nu-I dădeau partea care se cuvenea Stăpânului, dar s-au făcut vinovați de păcatele cele mai mari chiar și împotriva trimișilor Lui la ei.

Cine-ţi va-ntreba – Traian Dorz

Cine-ţi va-ntreba vreodată
de-al tău nume pe-un vecin,
toţi vecinii tăi să-i spună:
– E-un adevărat creştin.

De-ţi va întreba părinţii
despre felul tău curat,
bunii tăi părinţi să spună:
– E-un fiu bun cu-adevărat.

Câmpii de grâne coapte – Traian Dorz

Câmpii de grâne coapte se leagănă cântând,
Izvorului Luminii tăcută slavă dând;
cu spicele-n lumină şi rădăcina-n noapte
se leagănă-ntre ceruri câmpii de grâne coapte.

Părinte al Odihnei, dă-mi trupului loc sfânt
între strămoşii care m-aşteaptă sub pământ,
iar sufletului parte de veşnica hodină
între strămoşii care m-aşteaptă în Lumină.

La ce-mi folosește oare – Traian Dorz

La ce-mi folosește oare lumea asta trecătoare,
când nimic nu voi lua din lume când voi pleca?

De-aș avea toată știința, dar de-mi lipsește credința,
în zadar m-am ostenit și nimic n-am folosit.

Doamne, să nu-mi țin vreodată – Traian Dorz

Doamne, să nu-mi țin vreodată
nimic mie ce-am primit,
ci să-mpart mereu și Ție
și la alții, fericit.
Fie darul mic sau mare,
fie mult, fie puțin,
tot ce-mi dai Tu, eu să dărui,
nimic mie să nu-mi țin.

Dar noi nu ne-am folosit – Traian Dorz

Adevărata mulțumire este aceea pe care ți-o dă renunțarea la orice mulțumiri. Adevărata fericire o are numai acela care poate să renunțe la fericirea lui pentru fericirea altora. Căci nu ceea ce ți-ar părea și ți-ar putea da cineva din-afară te face mulțumit, ci ceea ce ai tu însuți în inima ta. Ci nu bogăția ce ți-ar da-o altul este cea care te poate face fericit, ci bogăția ta lăuntrică.

Top