Avem prăznuirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Biserica îi cinsteşte ca pe mai-marii celorlalţi apostoli, pentru că Petru i-a întrecut pe toţi cu bătrâneţea, iar Pavel cu învăţătura şi râvna.
Pavel se numeşte şi „apostolul neamurilor”, pentru că a vestit Evanghelia între neamuri, adică între păgâni. Pentru împlinirea chemării sale, Pavel a făcut patru călătorii prin diferite oraşe şi ţări. Învăţaţii de azi, cercetând aceste călătorii, au făcut socoata că ele dau o lungime de 8 mii de kilometri; şi lumea de azi stă uimită în faţa acestor călătorii de apostolie pe care Apostolul Pavel le-a făcut pe jos şi „printre primejdii de ape, de tâlhari, de păgâni… în foame şi în sete, în frig şi golătate” (II Corinteni 11, 26-27). În aceste călătorii, Pavel a întemeiat Biserici şi, cu aceste Biserici, ţinea legătură sufletească prin scrisori, prin epistole pline de învăţături şi îndemnuri. Avem paisprezece astfel de epistole scrise de Apostolul Pavel.
Apostolul Pavel a fost mult prigonit de iudei, care l-au pârât ca pe un tulburător de ţară şi hulitor de Dumnezeu. În urma acestor pâri, Apostolul Pavel a stat în temniţă încătuşat în lanţuri şi pe urmă i s-a tăiat capul. După o viaţă întreagă de luptă pentru vestirea lui Hristos, apostolul a murit rostind cuvintele: „Lupta cea bună am luptat, credinţa am păzit… cununa dreptăţii îmi va da mie Judecătorul cel drept”… (II Timotei 4, 7). Această cunună a biruinţei i-o arătă în clipa morţii un înger din cer.
Cititorule! De vrei să fii un creştin adevărat, negreşit, citeşte mereu, şi azi, şi mâine, epistolele Apostolului Pavel, căci nimeni dintre vieţuitorii pământului n-a înţeles pe Mântuitorul Hristos atât de bine şi nimeni n-a făcut pentru Evanghelia lui Iisus atâta muncă şi jertfă ca acest mare apostol.
Apostolul Pavel a fost la început un prigonitor al lui Hristos şi s-a schimbat numai după ce s-a întâlnit, pe drumul Damascului, cu Mântuitorul, Care i S-a arătat în chip de lumină. Întâlnirea cu Mântuitorul l-a schimbat pe Saul în Pavel şi l-a făcut din prigonitor apostol. De aceea învăţa Pavel că Evanghelia lui Hristos trebuie să-l schimbe pe om, să-l facă „om nou” (Efeseni 4, 24), „făptură nouă” (II Corinteni 5, 17). Acesta este, iubite cititorule, şi înţelesul vieţii tale de creştin adevărat: să te schimbi şi să-ţi schimbi purtările tale cele rele, după ce te-ai întâlnit sufleteşte cu Mântuitorul şi după ce L-ai primit pe El.
Apostolul Pavel învăţa că creştinul cel adevărat „s-a răstignit şi a murit faţă de păcat şi nu mai slujeşte păcatului, ci viază şi vieţuieşte lui Hristos” (Romani 6). De aceea zicea Pavel: „Hristos este viaţa mea”; „nu eu viez, ci viază întru mine Hristos” (Galateni 2, 20).
Eşti tu, cititorule, un astfel de creştin care vieţuieşti lui Hristos, sau vieţuieşti păcatului şi morţii?
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1923, nr. 26, pag. 5
