Traian Dorz – Căpetenia

Comemorăm pe poetul şi fratele nostru Traian Dorz, cu scopul de a mulţumi lui Dumnezeu pentru harul de care l-a învrednicit pe el, iar prin el şi pe noi.

Dumnezeu l-a înzestrat cu darul poeziei şi, pentru că n-a fost nepăsător faţă de acest dar, prin muncă şi prin har, a devenit un mare poet al creştinătăţii, iar noi am devenit direct beneficiarii acestor sfinte poezii şi învăţături inspirate, adevărate comori nemuritoare. De aceea dorim să reîmprospătăm pentru noi şi pentru copiii noştri aducerea aminte a ceea ce am primit de la Dumnezeu prin mai marele nostru frate în Hristos, ca să putem apoi aduce împreună mulţumire şi recunoştinţă, după cuviinţă. Şi, de asemenea, să împlinim cuvântul care ne îndeamnă să privim la felul de vieţuire al mai marilor noştri şi să le urmăm credinţa…

Privind cu atenţie în viaţa fratelui nostru, se vede limpede că el a fost mai mult decât un poet, a fost şi o mare căpetenie, un mare lider, după limbajul actual.

Darul poeziei, al scrisului inspirat, a fost doar spada strălucitoare pe care Dumnezeu i-a dat-o, iar el a mânuit-o cu măiestrie în lupta cea sfântă a credinţei. (Am putea spune că a fost chiar sceptrul).

Dumnezeu l-a rânduit să fie brațul de nădejde al trimisului Său – Neemia al nostru – Părintele Iosif Trifa, cel pe care Dumnezeu l-a ridicat să fie trâmbiţa redeşteptării neamului românesc. FrateIe Traian a fost adus de Domnul la Sibiu, să-şi însuşească măiestria luptei sfinte şi a rezidirii lucrării Sale, zi de zi, cot la cot cu părintele Iosif, trimisul lui Dumnezeu.

Tot în acele vremuri, Domnul a ridicat şi alte căpetenii pe care Ie-a instruit şi le-a călit în lupta sfântă. Toate aceste căpetenii au fost plasate strategic pe marele front de luptă al Oastei Domnlui şi au purtat strălucite biruinţe într-o luptă coordonată de Dumnezeu prin trimisul Său, Părintele Iosif.

De departe, însă, s-a putut vedea că fratele Traian a fost căpetenia rânduită să preia locul de foc al trimisului. Lui i s-a dat viziunea deplină asupra întregii strategii şi capacitatea de a prelua întocmai învăţătura părintelui losif. De aceea l-au şi perceput aşa, atât fraţii, cât şi vrăşmaşii. De aceea a fost urmat de mulţime şi a devenit ţinta numărul unu a atacurilor din partea celor care se împotriveau voii lui Dumnezeu, care se împotriveau acestui plan binecuvântat de trezire spirituală a neamului nostru. S-a identificat cu misiunea pe care şi-o simţea ca venind de la Dumnezeu. Întreg sufletul său ardea pentru împlinirea ei. De aceea scria:

“Aş vrea ca-n focul unic de-aprins şi uriaş

al dragostei şi jertfei la cea mai naltă pară

să-mi pot topi fiinţa pân’ la a fi părtaş

desăvârşit de una cu tot ce-o să mă ceară…

Să-mi contopesc fiinţa cu neamul meu erou,

cu-a lui însângerată istorie slăvită,

ca să mă-nalţ cu dânsul prin naşterea din nou

spre Ziua şi Cununa şi Plata strălucită.”

După plecarea la Domnul a părintelui losif, fratele Traian a fost căpetenia vizionară rânduită să meargă în fruntea celorlalte. Aşa l-au perceput: mai marii Bisericii, celelalte culte, securitatea. Aşa a fost cunoscut şi în ţară şi în afara ţării. Iar fratele Traian şi-a asumat această poziţie prin Duhul Sfânt şi în numele lui Iisus Hristos, Mântuitorul său.

Autoritatea spirituală a acestei căpetenii a fost recunoscută şi pe plan mondial. Când s-a organizat la Manila, în Filipine, o întâlnire a liderilor creştini din întreaga lume, ştiți câți au fost invitaţi din toate bisericile din România? Doar o căpetenie: Traian Dorz.

Şi spun toate acestea să ştie şi tinerii noştri pe cine urmează. Iar când vor auzi vorbindu-se fără respect sau chiar cu dispreţ la adresa fratelui Traian, să tresară ca de-o săgeată otrăvită, aruncată de un Diotrif sau Căldăraru, sau Core, Datan sau Abiram.

Dragi tineri, bucuraţi-vă că Domnul v-a învrednicit să vă naşteţi în familia duhovnicească a Oastei, în fruntea căreia a pus un astfel de om smerit, adânc credincios, vizionar şi respectat. Fiţi pe pace, dragi tineri, că nu urmaţi o învăţătură confuză sau săracă sau eronată.

Cu o mână pe spada Cuvântului şi cu cealaltă pe scutul credinţei, a dat piept cu toţi vrăşmaşii. El nu a dirijat din umbră, ci a păşit înainte; nu cu trufie, dar cu un sfânt curaj, ştiind că merge în numele Domnului, după cum însuşi mărturiseşte:

“N-am mers la lupta Ta trufaş

cu-armură grea şi lăudată,

nici n-am avut spre cel vrăjmaş

dispreţ şi ură niciodată.

Ci-am mers ca David c-un toiag

şi-o biată praştie străbună,

dar cu curaj, cu-a vânt, cu drag

şi-o fericită voie bună.

Cu-obrajii biciuiţi de vânt,

de palme şi mustrări răbdare,

mi-am apărat un legământ

mai sfânt şi mai frumos ca toate.”

 

Nu s-a temut niciodată, nu şi-a retras obrazul de la pălmuire, a iubit neprefăcut, a iubit până la jertfă. A scris inspirat, spre zidire, a scris pentru fraţii lucrători, pentru surori, pentru tineret, pentru copii, pentru credincioşi şi pentru necredincioşi, cântări de slavă, de drum, de chemare, de căinţă, … a scris nemuritor.

A fost o căpetenie vrednică de urmat. A fost continuatorul trimisului şi ne-a lăsat un inestimabil tezaur de poezii şi învăţături, primit de la Duhul Sfânt. Ne-a îndemnat și ne-a chemat să fim şi noi, cu toţii, nişte continuatori credincioşi, păstrând neîntrerupt acest lanţ de aur al poporului sfânt.

“Fraţii mei tineri, urmaţi şi voi pilda vrednicului Timotei!… Însuşiţi-vă şi voi toate învăţăturile şi îndrumările sfinte, cum şi le-a însuşit Timotei. Şi fiţi şi voi nişte vrednici continuatori ai lucrului început de înaintaşii noştri, ca să fiţi vrednici de ei şi de Hristos. ”

Fratele Traian a avut credinţa nestrămutată şi viziunea că Dumnezeu va ridica noi generaţii de tineri vrednici care vor prelua solia şi o vor duce mai departe spre biruinţă. De aceea a şi investit în tineri, a scris pentru ei, a petrecut cu ei timp de calitate şi le-a încredinţat responsabilităţi în lucrarea sfântă. Iată o mostră a viziunii sale:

“Mai rari mereu sunt cedrii rămaşi din primii ani

dar nu-i mai gol pe dealuri

nici zarea nu-i mai rară,

oştire sănătoasă cresc tinerii tufani

în urma pârjolirii trecute astă vară!

Nu mai jeliţi trecutul, nici plângeţi în prezent

când viitorul creşte cu-atâta strălucire!

Ci ajutaţi grăbirea slăvitului moment

al saltului vieţii din praf în nemurire. ”

 

Responsabilitatea asumată de a urma întocmai Cuvântul lui Dumnezeu, de a-şi ocroti fraţii şi de a rămâne statornic învăţăturii primite, îl definesc ca lider autentic, după cum reiese din versurile:

“În grija ascultării mele

de tot cuvântul lui Hristos,

doresc să fiu aflat la toate

nestrămutat şi credincios.

Să las cum am primit solia

Lucrării-n care-am fost chemat,

să-ndrum pe fii cum şi pe mine

părinţii duşi m-au îndrumat.

 

Să nu-l îngădui pe străinul

cu duh viclean şi glas frățesc,

de amăgirea lui și frații

și inima să mi-o feresc.

 

Conştient că tot ce are este darul lui Dumnezeu pentru zidirea bisericii, fratele Traian răspândea cu smerenie şi naturaleţe mireasma, armonia şi lumina primite de la Hristos, prin traiul şi graiul său:

Eu nu-s decât o floare în Marea Primăvară,

eu nu-s decât un cântec în Nesfârşitul Cor,

eu nu-s decât o rază în Soarele de Pară

dar toate spun, prin mine,

spre voi chemarea lor. (…)

 

Dac-am ieşit o clipă deasupra, mai afară,

e să vă chem spre Viaţa de har

din miezul lor…

Şi-apoi sunt iar o floare în Marea Primăvară

şi-apoi sunt iar un cântec în Nesfârşitul Cor.

 

Pentru ca nimeni să nu se îndoiască de autoritatea acestei căpetenii vrednică de îndoită cinste, Dumnezeu i-a dat şi harul de a suferi cel mai mult dintre toate căpeteniile noastre. De aceea a şi iubit cel mai mult, a iubit până la jertfă. Şi din această iubire jertfitoare a izvorât verbul cântărilor nemuritoare, după cum afirma în versurile:

O, cântecele-acestea nu-s porumbei zglobii

împrăştiaţi în soare pe-un cer de primăvară,

nici şopot de izvoare cu unde azurii,

nici cântec lin de clopot

din tainic ceas de seară.

 

Ci-s gemete-amare din umbrele cu dungi,

sunt şiroiri de lacrimi prelinse sub zăbrele

şi scrâşnete de lanţuri cu tânguiri prelungi

din anii cei prea negri,

prea mulţi şi grei cu ele.

 

Prin alte versuri, fratele Traian ne încredinţează că tot ce ne-a scris, a scris cu o sfântă responsabilitate, asumată din întreaga fiinţă, cu o dragoste fierbinte şi o încredere eroică în Hristos. Şi ne mai încredinţează că tot ce a primit, ne-a oferit ca hrană pregătită, sfinţită şi sărutată sfânt, pentru care toată mulţumirea se cuvine să o aducem lui Dumnezeu.

Nu-s numai slove cântecele mele,

nu-s numai rânduri

cele ce le-am scris,

ci-i lupta mea şi inima în ele

şi crezul meu e-ntreg în ele-nchis.

 

Sunt hrană pentru inima flămîndă,

şi cântec pentru sufletul vioi,

avânt viteaz şi alinare blândă

şi plâns de-ajuns oricărui dintre voi.

 

Dar mai presus, sunt dragoste fierbinte

şi-ncredere eroică-n Hristos,

sunt gânduri pentru care nu-s cuvinte

spre tot ce-a fost şi-n veci va fi frumos.

 

Le-am frământat pe toate-o pâine bună,

sfinţite la altarul părintesc

şi-n datina creştină şi străbună

eu le sărut şi-apoi vi le-mpărţesc.

 

Gustând, luaţi în inimă-ntărire,

curaj luptând şi-alin în ceasul greu,

iar când veţi fi datori cu-o mulţumire,

s-o daţi deplin şi cald lui Dumnezeu.

 

Fratele Traian Dorz a fost recunoscut, urmat şi preţuit ca lider al Oastei Domnului nu datorită publicităţii sau unor declaraţii răsunătoare, ci datorită dragostei dovedite în slujire şi jertfire. El nu s-a eschivat în situaţii dificile, nici nu a tratat cu superficialitate problemele fraţilor sau ale lucrării. A luptat cu toată dăruirea pentru fiecare oiţă şi n-a privit cu dispreţ sau nepăsare spre nimeni. Dragostea, jertfa şi rugăciunea i-au fost mijloacele slujirii sale şi n-a renunţat la ele niciodată, iar când a trebuit să-nfrunte un duh vrăşmaş, a făcut-o în numele Domnului, cinstit şi drept. N-a renunţat niciodată la fraţi, mai lesne a acceptat să-şi dea viaţa, decât să-şi vadă turma sfâşiată. Aşa a mărturisit:

O, fraţii mei de mamă, cu ce dor v-am căutat,

nici munţi n-au fost, nici teamă,

nici lei să-i bag în seamă

atunci când m-aţi chemat!

V-am preţuit iubirea mai mult ca viaţa mea,

cu toată dăruirea v-am vrut nedespărţirea,

dând totul pentru ea.

 

Aura de lider incontestabil primită de la Dumnezeu, pe care L-a slujit cu credincioşie, în orice circumstanţă o vor descoperi în istorie toţi cei care-i vor cerceta viaţa. Şi pentru că venea de la Dumnezeu, strălucirea aurei sale au văzut-o şi fraţii şi duşmanii.

Ionatan Ille, Oastea Domnului, anul 2011, nr. 12, pag. 14