Sufletul nostru, acoperit de coaja lutului, este asemeni unui puişor ascuns în coaja unui ou. Puişorul trăieşte zile întregi în coaja oului fără să vadă lumea. Lumea lui este mică, cu hotarele cât oul.
Am crescut în “Şcoala încercărilor”. Ani la rând, cuantificând clipele de jar, le-am aşezat boabă lângă boabă învinuind “destinul”. Căutam în jur şi mă luptam să descifrez “investirea” aceasta ciudată cu diferite “ranguri” ale suferinţei. Parcurgeam diferite trepte, uneori rămâneam strivită de neputinţă, simţind gustul deznădejdii. Ceva era evident – fiecare durere mă punea, într-un fel, de-o parte. Trăiam succesiv un fel de deposedare de orice fel de asigurare, de parcă, rând pe rând, era necesar să abandonez ipostaze, contexte inutile şi efemere. În jurul meu gravitau dense, mereu mai multe, întrebările: de ce eu? Până când? Cât de mult?
Praznicul Învierii ne aduce şi vestea de bucurie că vom învia din morţi. Că moartea şi-a pierdut puterea. Că din moarte vom trece la viaţă.
Dar în faţa acestei bucurii, Evanghelia ne pune vestea de îngrijorare că unii vor învia spre viaţă, iar alţii spre osândă (Ioan 5, 29).
Acum toate de lumină şi viaţă s-au umplut. Şi totuşi în lumea de azi este atâta întuneric şi atâta moarte sufletească!
Hristos a murit pentru păcatele noastre…
Cred că niciodată şi niciodată nu va fi prea mult spus acest cutremurător adevăr.
Vin Paştile, Iisuse, din nou învii şi iarăşi
araţi la lumea asta de orbi şi de orbiţi
c-ai ispăşit păcatul prin Jertfa Ta amară
şi c-ai adus viaţa la cei neprihăniţi.
Privind cu ochii-n lacrimi Făptura Ta Măreaţă
ca mii de sori, Iisuse, Te văd mai strălucit,
că-nvii cu Tine-odată Slăvita Dimineaţă
din care fericirea e fără de sfârşit.
Traian Dorz, Cântarea Cântărilor mele
„Atunci, Pilat a luat pe Iisus, şi a pus să-L bată.” (Ioan 19, 1)
În chinuirea lui Iisus, după marele preot urmează acum marele dregător. După puterea religioasă, urmează puterea lumească. După neamul Său, urmează străinii.
Fratele Popa Petru s-a născut în satul Săucani, jud. Bihor, în anul 1918 şi s-a predat Domnului de mic copil, încă pe când era în şcoala primară, la vârsta de 12 ani, în anul 1930. Era pe atunci un învăţător în satul său, anume Dumitru Hera, care în timpul acela era un foarte bun frate în Oastea Domnului. Acest bun frate i-a învăţat pe copii în școala lui nu numai cartea lumeasca, ci le-a propovăduit şi din Cartea lui Dumnezeu, Biblia. Dintre toți elevii lui, s-a ales însă unul, care a pus la sufletul său tot ce auzea din gura acestui îndrumător duhovnicesc. S-a predat din toată inima Domnului Iisus. Şi îndată a început să lucreze pentru El.
Încă elev în şcoala primară, a început să ia parte pe la toate adunările Oastei Domnului, care atunci începeau să se înfiripeze prin toate satele din jurul Beiuşului şi până spre Oradea. Încurajat de fratele Pavel Maliţa de la Oradea şi însoţit
Fratele nostru Ioan Marini s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeş, în judeţul Alba, din părinţii Ioan şi Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni săraci dintr-un sat sărac, deşi n-au avut decât foarte slabe posibilităţi materiale, totuşi părinţii l-au dat pe el la şcoală, dorind ca măcar unul dintre copiii lor să ajungă la o situaţie mai bună în viaţă.
După ce a terminat Şcoala Normală a fost numit învăţător într-una dintre comunele apropiate de Săsciori, şi anume Strungari, unde numai după doi ani de profesiune s-a îmbolnăvit grav. După un an de spitalizare, nemaifiind în stare să profeseze învăţătoria, a fost pensionat definitiv din învăţământ.
Astfel, aflând şi el despre mişcarea duhovnicească a Oastei Domnului, la începutul anului 1928, a îmbrăţişat-o din toată
Traian Dorz, Fericiţii noştri înaintaşi
Fratele Traian Dorz s-a născut la 25 decembrie 1914 şi a plecat la Domnul la 20 iunie 1989. A fost urmaşul şi continuatorul lucrării duhovniceşti a părintelui Iosif Trifa de la Sibiu, iniţiatorul pământesc al Oastei Domnului.
Viaţa
Fratele Traian Dorz s-a născut din părinţii Constantin şi Maria în cătunul Râturi (azi Livada Beiuşului) din comuna Mizieş, judeţul Bihor, în apropiere de Beiuş. Părinţii săi erau oameni gospodari, respectaţi în sat pentru cinstea şi vrednicia lor. A fost singurul copil la părinţi. Tatăl a fost înrolat în Primul Război Mondial, căzând prizonier la ruşi în 1916, de unde a scăpat ca prin minune în 1919.
În mai multe rânduri, în anii copilăriei sale, au intervenit întâmplări ce i-au pus viaţa în pericol şi numai prin grija lui