Psalmul 24, versetul 7
O, măreţe, strălucite, dorite şi neînduplecate Porţi Veşnice! Cât de multe mii de ani trecuseră de când voi v-aţi închis cu sunet mânios în urma primului om şi a primului său păcat!… Cât de multe mii de ani înfricoşătorul arhanghel rotise în faţa voastră neiertătoarea sabie de flăcări, după ce primul şi ultimul păcat pătruns acolo a fost alungat din Eden! (Facere 3, 24).
O, Porţi Veşnice, cât de mulţi ochi au fost aceia care, privindu-vă cu speranţă, s-au întors înspăimântaţi din faţa sabiei învăpăiate care vă păzea! Zăvoarele voastre au rămas netrase pentru nimeni. Şi voi nu v-aţi ridicat în faţa nimănui. Pentru că nimic întinat nu putea intra dincolo de voi. Nimeni care trăise în spurcăciune şi în minciună (Apocalipsa 21, 27)… Iar dincoace de voi nu putuse nimeni trăi neîntinat de acestea (2 Cronici 6, 36; Iacov 3, 2; 1 Ioan 1, 8)… Nimeni!… Până când a venit Împăratul Măririi, Cel Profeţit, pe umărul Căruia va fi Domnia, pe Care Îl vor numi Minunat, Sfetnic Înţelept, Dumnezeu Tare, Părintele Veşniciilor, Domnul Păcii (Isaia 9, 6)… Cel născut din Fecioară, Care, luptându-Se cu Şarpele, i-a zdrobit capul (Facere 3, 15; Coloseni 2, 15; Romani 16, 20). Căci nimeni n-a mai putut să se înalţe la cer şi să intre în el decât Cel Care Se pogorâse, ca să-l deschidă (Ioan 3, 13).
O, ce măreţ moment a fost acela din Dimineaţa Învierii când strigătul puternic al Dreptăţii Dumnezeieşti, împlinită prin Jertfa Răscumpărătoare a Crucii lui Hristos, a răsunat după atâta vreme de la darea osândei, poruncind ridicarea voastră, Porţi Veşnice! Glasul care poruncise, plin de durere şi de mânie, pogorârea acestor Porţi Veşnice după izgonirea celui ce păcătuise, le poruncea acum, cu bucurie şi mulţumire: «Ridicaţi-vă!» Ridicaţi-vă în faţa Celui ce ispăşise păcatul şi făcuse împăcarea dintre Dumnezeu şi om (Efes. 2, 14-18). Poruncea să se ridice Porţile Veşnice, pentru că în urma Împăratului Măririi vor intra încă nenumăraţi supuşi ai Acestui Împărat, nenumăraţi fii şi slujitori ai acestei slăvite Împărăţii… Sămânţa nesfârşită a celor care au primit răscumpărarea şi înfierea cerească a Trupului şi Sângelui Său Sfânt…
Nenumărata oştire a biruitorilor fiarei, a celor care au biruit prin Sângele Lui, prin cuvântul mărturisirii lor şi prin sacrificiul propriei lor vieţi în slujba mântuirii (Apocalipsa 12, 11). Ridicaţi-vă, Porţi Veşnice, şi lăsaţi cerul deschis! (Fapte 7, 56 şi 10, 11)… Până ce va intra numărul deplin al celor aleşi, numărul deplin al celor credincioşi, ascultători, statornici şi biruitori, care Îl vor urma pe Domnul lor până la moarte.
O, Porţi Veşnice, fiţi binecuvântate pentru Aşteptarea şi Dragostea cu care ne îmbiaţi să intrăm prin voi, ca să vedem şi noi veşnica lumină şi desfătare care încep din spatele vostru şi nu se vor mai sfârşi niciodată! O, Porţi Veşnice, aşteptaţi şi chemaţi mereu, căci mai avem încă mulţi fraţi de-ai noştri care rătăcesc departe prin mlaştina deşertăciunilor lumeşti şi care încă nu şi-au ridicat ochii spre voi niciodată! Nu vă închideţi, Porţi Veşnice, până ce vor veni şi ei! Căci vai de cei care vor rămânea afară, pentru că nimeni nu va fi să le mai deschidă niciodată, niciodată, niciodată!
Slavă veşnică Ție, Doamne Iisuse… Niciodată nu vom obosi strigându-Ți slavă şi cântându-Ţi cu recunoştinţă pentru dragostea cu care ne-ai iubit şi pentru Jertfa pe care ai plătit-o ca să deschizi aceste Porţi Veşnice din nou, pentru ca după Tine să putem intra prin ele şi noi, Tu
fiind Căpetenia noastră (I Corinteni 15, 20; Evrei 12, 2). Tu eşti Cel prin Care şi noi putem ajunge din nou în Edenul pierdut cândva, dar dobândit acum prin Sângele Tău. O, Te rugăm, cheamă şi aşteaptă cu dragoste încă pe cei mulți care n-au venit. Îngăduie încă o nouă şi puternică vreme de har în care trimişii Tăi să cutreiere toate cetăţile tuturor neamurilor, chemându-i şi silindu-i pe toți să vină. Și Porţile Veşnice să se închidă numai după ultimul suflet omenesc, mântuit şi acela prin Tine, Doamne Iisuse. Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2