Pr. Iosif Trifa

S-a născut la 3 martie 1888 și a plecat la Domnul la 12 februarie 1938 – a fost un preot ortodox român – întemeietorul pământesc al mișcării Oastea Domnului.

Viaţa

Preotul Iosif Trifa s-a născut în familia lui Dumitru și Ana Trifa din satul Certege, jud. Turda, ca al patrulea din cei șase fii ai acestora. Dumitru Trifa şi Ana Trifa, născută Bota, au venit în Certege din Scărişoara – de lângă Albacul lui Horea.

Matricola botezaţilor bisericii greco-orientale Certege indică, prin semnătura parohului Constantin Comişel, în tomul 1 la numărul 6/1888 că pruncul Iosif a fost botezat în ziua de 6 martie 1888.

Casa părintească de la Certege

Locurile natale, oamenii din preajmă, atmosfera căminului părintesc vor avea un rol determinant în trasarea configuraţiei caracterului copilului Iosif. Casa natală din culmea Borleştilor, din satul Certege, oferindu-i priveliştea amplă a Apusenilor, cu orizontul străjuit de Biharia, Găina, Vulcanul, îl vor fi format a privi totdeauna în perspectivă, dincolo de evenimentele şi stările prin care paşii vieţii sale îl vor purta mai târziu. Un factor determinant în formarea sa spirituală va fi şi dragostea plină de căldură a mamei, a unui caracter, la rândul său, deosebit de nobil. După ani şi ani, rememorând clipele binecuvântate, părintele va nota cu veneraţie: „… înţeleg că moştenirea mamei e mai scumpă ca toate. Dacă aş fi pierdut-o, nimica s-ar fi ales de toată învăţătura mea. Învăţătura mea a intrat în albia cea adevărată a credinţei pe care mama mi-a croit-o. Ştiinţa mi-a adâncit-o. Mamă, numai şapte ani am avut norocul să grăiesc acest nume scump. Parcă o văd pe patul suferinţei cu ochii ei, graiul stins mă chema şi mă strângea la sânul ei de mamă. Parcă văd pe mama, pe tata… Mi-a dat o carte cu scoarţe groase, veche… Era Psaltirea. N-am înţeles darul ei, – azi îl înţeleg.”

Momentele evocate avuseseră loc în data de 10 noiembrie 1895, când mama părintelui îşi dădea sufletul. Aflată în preajma marii sale plecări, mama îi lasă „cu gură de moarte” lui Iosif, fiul ei cel mai drag, o Psaltire bătrână „pentru mântuirea ta şi-a multora”. Neîndoios, ne aflăm în faţa unui moment ce va marca decisiv evoluţia viitoare a micuţului Iosif, abia trecut de 7 anişori. Evenimentul va căpăta dimensiuni şi semnificaţii deosebite pentru viaţa preotului de mai târziu. Bătrâna Psaltire aparţinuse lui Nicolae Trifa, bunicul părintelui. Acesta făcuse parte din garda lui Avram Iancu, la cartierul general al acestuia de la Câmpeni, şi primise în dar această Psaltire de la marele erou, cu dedicaţia: „Mângâiere pentru durerile moţilor”. La rândul său, craiul munţilor, Avram Iancu, o primise de la întâiul Mitropolit al românilor din Ardeal, marele Şaguna.

Dumitru Trifa, tatăl părintelui Iosif

Rămas văduv cu şase copii, Dumitru Trifa, după trecerea timpului de doliu, destul de tânăr fiind, se recăsătoreşte cu Ruxanda Toc din Vidra.

Între anii 1895 şi 1899 urmează clasele primare la şcoala din Certege. Următorii patru ani va învăţa la Brad, la gimnaziul înfiinţat de mitropolitul Şaguna încă din 1868. Certificatele de absolvire a anilor de gimnaziu ne prezintă un elev silitor la care calificativele de „bine” şi „foarte bine” erau predominante.

Urmează alţi patru ani la liceul românesc „Samuil Vulcan” din Beiuş în perioada 1903-1907. Liceul din Beiuş era singurul institut din Ungaria recunoscut şi în Austria de atunci ca echivalent cu institutele secundare de acolo, fiind la începutul secolului XX una din cele mai bine aranjate şcoli din Ungaria.

În acea perioadă se dezbătea furtunos proiectul de lege iniţiat de Appony – ministrul Instrucţiei Publice – pentru maghiarizarea învăţământului, dezbatere ce luase caracterul unei adevărate lupte pentru supravieţuirea şcolilor româneşti. Iată că în acestă luptă teribilă, un tânăr de optsprezece ani, elev al liceului românesc din Beiuş, Iosif Trifa, va înscrie o pagină memorabilă printr-o atitudine curajoasă revelând o altă necunoscută latură a acestui tânăr şi frumos caracter. Este vorba de o scrisoare adresată de elevul Iosif Trifa din clasa a VII-a a gimnaziului din Beiuş (Belenyes) la 1 martie 1906 elevului Leon George (viitor subsecretar de stat la Ministerul de Industrie şi Comerţ din România) din clasa a VII-a a Liceului Naţional din Iaşi: “…Străinii până acolo au mers încât şi din acest sărac institut au scos limba românească. (…) Cât despre mine, află că sunt fiu de ţăran român din ţara şi satul lui Iancu şi Horea. Ţinutul în care m-am născut e curat românesc. Deşi în şcoală m-am întâlnit cu o limbă şi o cultură străină, eu am rămas pe lângă dulcea limbă vorbită de moşii şi strămoşii mei, şi pe cale particulară am studiat şi studiez cu plăcere literatura noastră.(…)” – elev Iosif Trifa – Beiuş.

În toamna anului 1907, urmând dorinţa mamei sale, se înscrie la Institutul Teologic „Andreian” de la Sibiu.

Iosif Trifa, învățător

În afara activităţii de la cursuri, studentul Iosif Trifa se va implica şi într-o serie de alte activităţi, extraşcolare la prima vedere, dar care relevă în germene o vocaţie şi un talent ce vor irumpe deplin în foile Oastei de mai târziu. Astfel, în fiecare an este ales membru în comisia literară a societăţii de lectură „Andrei Şaguna” din Sibiu, după cum anunţau ziarele „Biserica şi Şcoala” din 11 nov. 1908 pg. 36 şi „Tribuna” nr. 193 din sept. 1909. Tot din vremea studenţiei se impun a fi menţionate colaborările la diverse gazete şi reviste ale vremii. Memorabil rămâne articolul „America în poezia noastră populară” publicat în trei numere consecutive, pe prima pagină, de ziarul „Tribuna” din Arad, nr. 110-112/6,8,9 iunie 1909 şi preluat de ziarul “Conservatorul” din Bucureşti, (cf. „Tribuna” nr.94/13 mai 1911).

Semnătura studentului Iosif Trifa apare pe prima pagină aici unde semnau de obicei corifeii marii noastre Uniri de mai târziu: Vasile Goldiş, Octavian Goga, Ioan Rusu Şirianu, Ilarie Chendi, Ioan Slavici, eseul său constituind o pertinentă şi profundă analiză a fenomenului emigraţiei ce luase la începutul secolului dimensiuni îngrijorătoare în rândul populaţiei româneşti din Ardeal.

În 1910 este numit învățător confesional în localitatea Vidra de Sus.

În 1911 se căsătorește cu Iuliana Iancu, nepoată de frate a eroului Avram Iancu.

Iosif și Iulia Trifa, în ziua nunții

La 24 aprilie 1911 este ales preot la Vidra de Sus, satul lui Avram Iancu. Ziarul „Românul” nr. 94 din 30 april./13 mai 1911 pg. 6 – ce apărea la Arad – consemnează că cei trei candidați pentru acel post obţinuseră următoarele voturi: Iosif Trifa 186 voturi, Alexe Latiş 6 voturi şi Traian Tomuş 1 vot,

În data de 15 iulie 1911 este hirotonit preot pentru parohia Vidra de Sus de către mitropolitul Ioan Meţianu.

Înfiinţează în Vidra de Sus o Casă Culturală, chiar în locuinţa sa, pe care o înzestrează cu gazete, cărţi şi materiale pentru luminarea minţii şi sufletului sătenilor săi.

Între anii 1913-1915 îşi va pierde pe rând doi copii: Olimpia și Titus – Gheorghe. În 1916 are al treilea copil, un băiat, căruia îi pune numele la fel ca primului: Titus-Gheorghe. A fost singurul fiu rămas în viață. Iar în 1918, gripa spaniolă îi va răpi soţia şi a doua fetiţă, Augustina. Ca odinioară pe Horeb, un nou Moise stă gata pregătit să i se vorbească din rug spre a putea porni peste pustie ducându-şi neamul spre Canaan… Cu o tulburătoare premoniţie, părintele Trifa îşi intitulează prima sa carte de predici ce va apare la Arad în anul 1920: „Spre Canaan”.

Cariera eclesiastică

Noul Mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan, organizează în primăvara anului 1921 un Congres biblic la Sibiu pentru a discuta asupra măsurilor ce se impuneau a fi luate de Biserică pentru salvarea naţiunii. Printr-o scrisoare, datată 31 decembrie 1920, Mitropolitul Nicolae îl invită pe Părintele Trifa la Sibiu: “(…) Am publicat concurs pentru un preot misionar şi credem că sfinţia ta nu vei lipsi dintre concurenţi. Mie mi-ar părea bine să te am aici, fie la acest post de preot misionar, fie la altul, dar nu te-aş angaja bucuros în administraţie, ci la o chemare mai duhovnicească. Cred că şi pentru dezvoltarea spirituală a frăţiei tale, Sibiul ţi-ar fi un mediu mai prielnic.”

Părintele Trifa participă la congres prezentând referatul „Preotul şi Cuvântul lui Dumnezeu” apreciat fiind de Dr. Ioan Lupaş. Congresul hotărăşte, printre altele, şi scoaterea unei reviste pentru poporul de la sate – căci majoritatea covârşitoare a populaţiei României acelor vremuri o constituia populaţia satelor.

Părintele Iosif cu fiul Titus

În ziua de 1 septembrie 1921 el soseşte împreună cu fiul său Tit la Sibiu, unde vor locui pe strada Şerpuită nr. 12.

În perioada 1 sept. 1921 – 1 oct. 1922 este duhovnic la Academia Teologică.

La 1 oct. 1922 este numit director al Orfelinatului Arhiepiscopiei Sibiului şi se mută în clădirea orfelinatului aflată în fosta cazarmă a honvezilor din Piaţa Lemnelor (azi Cibinului).

La 2 ianuarie 1922, apare primul număr al foii săptămânale pentru popor „Lumina Satelor” avându-l ca redactor şef pe preotul Iosif Trifa. Pe lângă slujba de preot al Catedralei, care îl solicita în fiecare duminică şi sărbătoare, i se oferise acum „amvonul” acestei gazete de unde putea predica prin fiecare număr la mii şi mii de suflete.

Nu ştim ce resorturi intime, ce mecanisme lăuntrice aveau să declanşeze energiile acelea latente păstrate ascuns până atunci şi care, precum apele stâncii lovite de Moise la Cades, aveau să se reverse de acum în şuvoiul uneia dintre cele mai rodnice lucrări de propovăduire a învăţăturii Mântuitorului, din istoria Bisericii noastre.

Partea văzută a nopţii de 1 Ianuarie 1923 este numărul 1/1923 al foii “Lumina Satelor” şi tot ce a urmat de aici înainte, adică naşterea Oastei Domnului.

În acea noapte memorabilă, părintele Iosif Trifa, fiind adânc cercetat de Duhul Sfânt, își face un necruțător bilanț al propriei sale vieți și trece printr-o puternică transformare sufletească, pășind într-o nouă viață cu Hristos. Din starea aceea lansează, în numărul 1 pe ianuarie 1923 al publicației “Lumina Satelor”, o chemare la pocăință și la înrolare în Oastea lui Isus.

lumina satelor“Subsemnatul… gândindu-mă cum aş putea intra în anul cel nou cu folos de mântuire sufletească, mă hotărăsc prin aceasta cu începere de la Anul Nou să scot din traiul meu sudalma şi beţia… Mă leapăd cu ură şi scârbă de aceste păcate… Intru prin această hotărâre în rândul acelora care se vor hotărî ca şi mine ca astfel toţi împreună ca nişte buni ostaşi ai lui Hristos să începem lupta cea sfântă a curăţirii vieţii noastre de păcatele noastre cele multe şi grele. În fruntea Oştirii noastre stă Mântuitorul Hristos şi El ne va duce la biruinţă. Pe Mântuitorul meu Isus Hristos rugându-L să mă ajute şi pe mine ca să lupt în Oastea Lui, iscălesc această hotărâre ce s-a făcut pentru binele şi mântuirea mea sufletească.

Dat în………. la Anul Nou 1923

abonat al gazetei “Lumina Satelor”.

Adunarea Oastei Domnului din Lonea

Acesta a fost începutul celei mai populare mișcări de trezire spirituală din Biserica Ortodoxă Română. În 15 ani, Oastea Domnului număra peste 300.000 de membri din toate categoriile sociale.O revistă pentru popor era tentantă pentru orice formaţiune politică doritoare a-şi atrage sufragiile maselor, dar încă din prima zi de redacţie Părintele Trifa şi-a fixat clar câmpul său de acţiune ţinând să sublinieze că nu va face jocul nici unei grupări politice ci se va situa detaşat deasupra oricărei politici de partid.

Din anul 1923, locuieşte pe strada Mitropoliei unde redactează foaia.

Părintele Iosif la Ierusalim

În toamna anului 1925 participă la pelerinajul de la Locurile Sfinte, împreună cu o delegaţie condusă de Mitropolitul Nicolae Bălan. Însemnările din această călătorie vor constitui miezul unei frumoase cărţi, publicată în 1926.

Cu ocazia tulburărilor studenţeşti de la Oradea şi Cluj din toamna anului 1927, când au fost provocate pagube de peste o sută milioane lei, Părintele Trifa scria: „Noi nu ne amestecăm în răfuielile lor de stradă. Dar osândim cu toată puterea un lucru urât. S-au devastat în chip barbar sinagogile (bisericile evreieşti). Este o mare greşeală, un mare păcat şi un mare rău sunt astfel de fapte urâte. Credinţa şi biserica oricărui neam de pe pământ trebuie respectată şi cruţată. A devasta lăcaşurile de credinţă şi de rugăciune ale unui popor, oricare ar fi el, înseamnă o barbarie şi un sacrilegiu. (…) Cu regret trebuie să spunem că din mişcarea naţională pe care a pornit-o tinerimea noastră, lipseşte Evanghelia. Din mişcarea şi din duhul tinerimii noastre universitare lipseşte ceva ce ne umple de îngrijorare… Lipseşte o parte a sufletului românesc: Credinţa şi Evanghelia. „Naţional-creştină” se cheamă mişcarea, dar firma de „creştină” trebuie dată jos. Nu corespunde realităţii. Din mişcarea tinerimii noastre lipseşte Evanghelia şi de unde lipseşte Evanghelia, lipseşte biruinţa”

Adunarea Oastei Domnului din Micigan (SUA)

Paralel cu acestea, lucrarea Oastei Domnului se dezvoltă în chip frumos. În 1926, ea numără deja 20.000 de membri şi primeşte în rândurile ei primii membri din Jugoslavia. Oastea Domnului îşi dovedeşte şi rolul ei de punte de înfrăţire între naţionalităţile conlocuitoare. Ungurii şi saşii îşi manifestă dorinţa de a intra în Oastea Domnului.

Se înteţeşte campania pentru însănătoşirea moravurilor poporului prin susţinute atacuri împotriva unor spectacole teatrale triviale ce înveninau sufletul tineretului. Evanghelia cere însă sacrificii fie de ordin material (cărţile se vând în pierdere), fie de ordin uman (în august 1927 părintele Trifa suferă prima operaţie dintr-un şir de mai multe intervenţii chirurgicale din care şapte vor fi foarte grele).

Apar din ce în ce mai des elogii aduse părintelui Trifa şi lucrării întemeiate de el. Acestea poartă semnătura unui Nicoale Iorga, dr. Ioan Lupaş, Gala Galaction, Ion Agârbiceanu, arhim. Iuliu Scriban etc. Acesta din urmă va deveni unul dintre cei mai vajnici şi competenţi apărători ai părintelui Iosif Trifa şi ai lucrării Oastei Domnului.

Tipografia, librăria și editura “Oastea Domnului”

În 1928, tirajul gazetei „Lumina Satelor” creşte la 15.000 de exemplare, iar din paginile ei răzbat tot mai desluşit chemări spre o viaţă nouă şi o transformare totală a întregii vieţi a poporului românesc. Sunt anunţate şi primele roade pe această linie: cârciumi închise ale căror localuri au fost transformate în şcoli, eliminarea alcoolului de la petrecerea unor evenimente de familie – nunţi, botezuri, privegheri, înmormântări – refacerea multor cămine dezmembrate din cauza alcoolismului etc.

Tipografia “Mireasa vântului”

În 1929, părintele Trifa începe campania pentru cumpărarea Tipografiei Oastei Domnului, element considerat de el esenţial într-o acţiune de evanghelizare pe calea scrisului. Îşi va vinde modesta parte de avere moştenită de Tit – singurul fiu rămas în viaţă – şi astfel, în noiembrie 1929, tipografia va fi cumpărată de la Leipzig-Germania şi va fi pusă în lucrare în 2 decembrie 1929. Duminică, 29 decembrie 1929, tipografia s-a inaugurat făcându-se sfeştania de către arhim. Policarp Moruşca (viitor episcop al românilor din America) asistat de protopopul Emilian Cioran (tatăl celebrului gânditor Emil Cioran) şi părintele Gh. Maior.

Anul 1930 debutează cu o reorganizare la redacţia Luminii Satelor. Părintele Trifa scoate suplimentul „Oastea Domnului”.

Totodată, anul 1930 este pentru Părintele Trifa anul lungii internări de la Geoagiu. Internarea are loc la 4 iunie 1930.

Consecvent cu sine însuşi, părintele Trifa nu va accepta nici o subordonare politică a publicaţiei pe care o conducea. De subliniat faptul că în 1936 însuşi nepotul său, Viorel Trifa, cade victimă acestei intransigențe, fiind concediat pentru simpatiile sale faţă de mişcarea legionară spre care fusese atras de anturajul Mitropolitului. Ulterior, Viorel îşi va alege singur drumul rătăcit, împotriva sfatului părintelui Iosif şi, ca urmare a acelei nefaste influenţe inspirată asupra lui de cercurile Mitropolitului, rupându-se pentru totdeauna, cert şi irevocabil de lucrarea Oastei Domnului şi de unchiul său. Urmându-şi drumul, voit ostil, el îşi va duce întreaga existenţă spre un sfârşit dureros.

Sala de adunare și redacția Oastei din str. Turnului, Sibiu

Revenind la anul 1931, putem spune că a fost unul dintre cei mai zbuciumaţi ani din viaţa părintelui.

Din momentele de referinţă ale anului 1931 trebuie amintită întâlnirea dintre Părintele Trifa şi părintele Vasile Ouatu din februarie 1931 la sanatoriul Geoagiu. Aici se va lega o fierbinte frăţie duhovnicească, exprimată într-una din cele mai sincere şi oneste colaborări pe tărâmul evanghelic al Oastei. Părintele Ouatu va fi unul dintre colaboratorii de marcă ce-l vor sprijini pe părintele Trifa până la capăt.

La Rusaliile anului 1932 propune ca pe viitor, în fiecare an, la Praznicul Duhului Sfânt, să se ţină adunările anuale ale Oastei Domnului.

Declanşarea conflictului

La Oradea, conducătorii locali ai Oastei Domnului vor elabora şi aproba prin tribunal nişte aşa-zise statute fără a consulta sau cere permisiunea conducătorului de fapt şi de drept al Oastei – preotul Iosif Trifa – peste ale cărui considerente şi îndrumări spirituale se trecea acum în modul cel mai grosolan. “Eu am răspunderea în faţa lui Dumnezeu pentru această mişcare şi înainte de a mi se închide ochii şi graiul voi ţinea să-mi spun cu apăs cuvântul pe care trebuie să-l spun… Oastea de la Oradea nu este Oastea Domnului (…). Pr. Iosif Trifa – iniţiatorul şi îndrumătorul lucrării Oastea Domnului.”

Supus privaţiunilor de tot felul, adept al unui mod de viaţă deosebit de auster şi al unui regim de muncă ce depăşea cu mult resursele sale fizice, părintele Trifa îşi va istovi curând trupul şi ce mai rămăsese sănătos în el. În noaptea de 25 octombrie 1932, boala de piept va recidiva. “Pe la miezul nopţii o tuse grea mă trezeşte din somn. Şi când aprind lumina mă înfricoşez. Perna şi patul meu erau pline de sânge. Se deschisese cu putere rana din piept. Am trezit pe fiul meu Tit şi am plâns împreună. Sângele îmi spune că trebuie să plec iar pe drumul spitalului (…). Să-mi las munca, copilul, tipografia.”

La data de 24 ianuarie 1933 pleacă la Davos în Elveţia pentru tratament. În câteva luni învaţă limba germană, lucru ce îi va permite să parcurgă un mare număr de cărţi din literatura religioasă de limbă germană. Primea regulat foile Oastei dând indicaţii asupra conţinutului şi modului de prezentare al acestora. Acolo află şi de moartea socrului său – Iosif Iancu – petrecută în 28 iunie 1933. Lucrarea Oastei strânge acum în rândurile ei peste o sută de mii de luptători.

La 16 august 1933 este supus din nou unei intervenţii chirurgicale la plămân în sanatoriul „Solsana” al dr. Vogel Eysern din Davos-Dorf.

În data de 26 septembrie 1933 revine în ţară pentru a se interna din nou la sanatoriul Geoagiu unde, cu câteva întreruperi, va sta până la 2 august 1934.

În decembrie 1933 este adus de urgenţă cu o maşină la Sibiu unde, la sanatoriul „Martin Luther” din strada Bariţiu nr. 3, dr. Eitel, acelaşi din 1927, va interveni chirurgical a doua oară.

Începutul anului 1934 îl află pe părintele Trifa în sanatoriul „Martin Luther”, din nou sub cuţitul dr. Eitel, unde suferă a patra grea operaţie.

După tentativa de mutare la Bucureşti, Mitropolitul Bălan devine deosebit de suspicios şi însărcinează cu supravegherea strictă a părintelui Trifa pe preotul Gheorghe Secaş.

Părintele Trifa, intuind ce se ascunde în spatele manevrelor cu statutele Mitropoliei, va căuta să-şi apere creaţia spirituală pentru care se jertfea necontenit şi care era din ce în ce mai plină de roade, lucrarea Oastei Domnului. Într-o scrisoare adresată în aceste împrejurări Mitropolitului, el scrie, printre altele, următoarele: “Vreau însă să am şi eu ceea ce trebuie unui om care munceşte şi creează: dreptul de a nu fi stingherit cu condiţii jignitoare şi umilitoare. În asemenea condiţii, orice continuare şi colaborare de muncă pentru mine este imposibilă.”

În februarie 1934 va cere transcrierea tipografiei la Registrul Firmelor pe numele său ca proprietar, acest demers constituind formula normală de legalizare a unei stări de fapt existente în privinţa tipografiei Oastei, demers impus de legislaţia în vigoare la acea dată. Transcrierea se va face în octombrie, acelaşi an.

În august 1934 suferă o nouă intervenţie chirurgicală.

Problema conflictului dintre Mitropolitul Nicolae Bălan şi părintele Trifa a aprins numeroase pasiuni şi a făcut să curgă multă cerneală. Procesul caterisirii a debutat la începutul anului 1935, finalizându-se cu o primă sentinţă de caterisire în februarie 1935 şi va continua până în 1937, odată cu confirmarea sentinţei de către Sf. Sinod care ameninţă pe fostul preot Iosif Trifa cu excomunicarea dacă nu sistează apariţia publicaţiei „Isus Biruitorul”.

Adunarea Oastei Domnului din Arad

La 1 ianuarie 1935 apare foaia „Isus Biruitorul” prin care părintele Trifa, înlăturat de la conducerea foilor Mitropoliei, va ţine în continuare legătura cu fronturile Oastei Domnului pe care le va alimenta prin această foaie încă doi ani şi jumătate. Ruptura de la centrul Oastei nu se resimte în rândul maselor de ostaşi, semn că lucrarea intrase deja pe un făgaş sănătos şi stabil, iar mâini harnice şi cugete curate se îngrijeau de toate trebuinţele ei.

Caterisirea

În 26 febr. 1936 Mitropolia înaintează dosarul cu caterisirea părintelui Iosif la Sfântul Sinod. În şedinţa sa din 13 martie 1936 Sfântul Sinod confirmă sentinţa de condamnare la caterisire cu nr. 4/1935 a Consistoriului Mitropolitan din Sibiu.

În întâmpinarea acestei confirmări, părintele Trifa, deşi bolnav, se deplasează la Bucureşti depunând Cancelariei Sf. Sinod o cerere de graţiere la data de 16 martie 1936. Este semnificativ faptul că la această cerere Sf. Sinod va răspunde abia după un an, în şedinţa din 9 martie 1937, probabil sperând într-o împăcare la centrul Oastei din Sibiu.

Adunarea Oastei Domnului din Lupeni

În această atmosferă însufleţită de o oarecare nădejde a unei reconcilieri la Sibiu, anul 1936 se va dovedi unul dintre cei mai plini de roade. Talentul plin de har al părintelui se arată deosebit de prolific. Va scoate numai în acest an 9 cărţi şi va retipări altele 6. Vor avea loc două adunări generale ale Oastei: la Bucureşti şi la Alba Iulia (Congresul Tineretului) şi “alte 1120 adunări locale cu fraţi din 4785 comune la care au participat aproape 50 de mii de fraţi şi alţi 60 de mii ascultători. S-au predat Domnului 3964 suflete, 21 dintre aceştia revenind în Biserică de la diferite secte.”

În august 1936 părintele cade din nou la pat şi este supus celei de-a cincea grele intervenţii chirurgicale în Braşov. Urmează 40 de nopţi cu temperaturi ce vor oscila permanent în jurul valorii de 40 grade, secătuind ce mai rămăsese viu în puţinul său trup. În decembrie 1936 este internat pentru o nouă operaţie – a şasea – de data aceasta la sanatoriul „Waxmann” din Sibiu – Friedenfelsstrase (Strada Stânca Păcii).

În ziua de marţi, 27 iulie 1937, la sanatoriul „Waxmann” din Sibiu, Părintele Trifa este supus celei de-a şaptea intervenţie chirurgicală.

În ziua de 12 septembrie 1937, se întrunesc la casa părintelui din Sibiu, Aleea Filozofilor, peste 500 de ostași din toate colțurile țării care elaborează o Moțiune. O delegaţie de cinci ostaşi au mers în audienţă la Mitropolitul Bălan spre a-i prezenta „Moţiunea” acestei adunări, cerând rezolvarea paşnică, grabnică şi fericită a conflictului de la Oaste. Delegaţia n-a fost primită iar singurul răspuns al Mitropolitului, ce le-a fost adresat lor şi întregii adunări a Oastei, a fost: „Răzvrătiţilor!”

Deşi fără a fi obţinut rezultatul scontat, adunarea din 12 sept. 1937 a avut meritul întocmirii Moţiunii care va constitui apoi, pentru totdeauna, adevăratul testament al părintelui Trifa şi hotărârea întregii mişcări cu privire la poziţia şi rolul Oastei Domnului în biserica şi poporul nostru.

În 28 ianuarie 1938, Tribunalul Sibiu dă sentința nr. 13 prin care i se confiscă tipografia.

Sentința aceasta face și ea o profeție: „Tribunalul admite acțiunea reclamantei – Episcopia Ortodoxă Română Sibiu și obligă pe pârâtul Iosif Trifa din Sibiu, sub urmărire executorie, ca în termen de 15 zile să predea reclamantei în posesiune următoarele obiecte…” Cincisprezece zile din 28 ianuarie însemna 12 februarie 1938, când, ˝sub urmările execuției…” A fost o execuție, într-adevăr, între templu și altar, ca pentru toți profeții!…

În 6 februarie 1938, „Lumina satelor” anunța oficializarea Oastei Domnului. Era a doua lovitură pentru Părintele Trifa, pentru că însemna îngroparea idealului său privind voluntariatul Oastei.

Mormântul părintelui Iosif din Dumbrava Sibiului

Miercuri, 9 februarie 1938 l-a chemat pe fratele Traian Dorz și, cu ultima putere și licărire de suflet, i-a dictat ultimul articol al său: „Pilda cu oaia săracului de la 2 Samuel cap. 12”, așa se va intitula articolul care a și apărut în „Glasul Dreptății”.

Trece în veşnicie în noaptea spre dimineaţa zilei de 11 spre 12 februarie 1938, „ascuns sub voalul subţire şi alb – ca o aripă de înger – al primei ninsori din acea iarnă sibiană.”

Mitropolitul Bălan refuză să trimită preot pentru înmormântare, până când răposatului nu i se sfâşie reverenda de către doi ciocli de la pompe funebre. Abia după aceea, protopopul Cioran primeşte încuviinţarea să facă o scurtă slujbă de înmormântare. „Şi să se tragă pentru el o singură dată clopotul de la Catedrală…”

 

Reabilitarea postumă

În ședința sa din 28 septembrie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – la propunerea Preasfințitului Serafim Joantă – decide ridicarea caterisirii preotului Iosif Trifa.

În perioada 1922-1938 a editat sau întocmit 7 publicaţii după cum urmează:

Lumina Satelor 1.I.1922- 31.XII.1934, 676 de numere, 8.788.800 de exemplare

Oastea Domnului 25.XII.1929 – 31.XII.1934, 261 de numere, 2.529.000 de exemplare

Isus Biruitorul 1.I.1935 – 18.IV.1937, 120 de numere, 1.098.000 de exemplare

Tineretul Domnului (Supliment la I.B.) 5.I.1936- 4.IV.1937, 61 de numere, 565.000 de exemplare

Ecoul 1.VIII.1937 – 19.IX.1937, 7 numere, 70.000 de exemplare

Ostaşul Domnului 17.X.1937 – 7.XI.1937, 3 numere, 30.000 de exemplare

Glasul Dreptăţii 25.XII.1937 – 13.II.1938, 8 numere, 80.000 de exemplare

Totalul foilor tipărite a fost de 13.160.800 de exemplare

Opera (selecţie)

Spre Canaan… Predici la vremile noastre, Arad, 1920, 80 p.;

Evangheliile duminicilor de peste an și tâlcuirea lor, Sibiu, 1925, 52 p.;

Adânciri în Evanghelia Mântuitorului, Sibiu, 1926, 48 p.;

Din pildele Mântuitorului, Sibiu, 1927, 71 p. (ed. a IV-a, 1936, 63 p.);

Pe urmele Mântuitorului. Însemnări din călătoria la Ierusalim, Sibiu, 1927, 232 p. (ed. a II-a, 1928, 240 p.);

Mai lângă Domnul meu, mai lângă El…, Sibiu, 1928, 70 p. (ed. a III-a, 1934, 80 p.);

Sodoma și Gomora, Sibiu, 1929, 64 p.;

Trăim vremuri biblice, Sibiu, 1929, 64 p.;

Corabia Iui Noe, Sibiu, 1930, 104 p.;

Oglinda inimii omului, Sibiu, 1930, 116 p.;

Duhul Sfânt, Sibiu, 1932-1936, 64 + 56 + 64 p.;

Cântați Domnului, Sibiu, 1932, 96 p.;

Ce este Oastea Domnului?, ed. a V-a, Sibiu, 1934, 240 p.

Tâlcuirea Evangheliilor, Sibiu, 1934, 128 p.

Sudalma, Sibiu, 1935, 55 p. (ed. a 11-a, 1936, 64 p.);

Treizeci povestiri religioase, Sibiu, 1936, 64 p.;

Munca și lenea văzute în lumina Evangheliei, Sibiu, 1936, 72 p.;

Fiul cel pierdut. Pilda din Evanghelie, ed. I, Sibiu, 1937,64 p.;

Ia-ți crucea ta, ed. a III-a, Sibiu, 1937, 39 p..;

Biblia, Cartea vieții, Sibiu, 1938, 96 p.;

600 istorioare religioase (6 fasc.), Sibiu, 1930-1938, 383 p.;

În colaborare cu Prof. Dr. Grigorie Cristescu a tradus din Sadhou Sundar Shing: La picioarele Stăpânului meu, Sibiu, 1929, 64 p.

 

Bibliografie

Cărți

Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. I-IV Sibiu, 1998, 1999, 2000, 2002

Traian Dorz, Hristos, mărturia mea – Simeria, 1993

Pr. Gheorge Gogan, Preotul Iosif Trifa – o viață de propovăduitor al lui Hristos – Simeria, 2008

Moise Velescu, Profetul vremilor noastre, vol. I, Sibiu, 1998

Nicolae Marini, Istoria documentară a „Oastei Domnului” – Conflictul dramatic Pr. Iosif Trifa – Mitropolitul Nicolae Bălan, 1923-1947, București, 1999

Ioan Fulea, Din trecutul mișcării religioase „Oastea Domnului”, vol. I-III (manuscris)

Pr. Prof. Univ. dr. Mircea Păcuraru, Dicționarul teologilor români, București, 2002

Pr. Prof. Univ. dr. Mircea Păcuraru, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p. 429-437

Mitr. Antonie Plămădeală, Contribuții istorice privind perioada 1918-1939, Sibiu, 1987

Mitr. Antonie Plămădeală, Pagini dintr-o arhivă inedită, București, 1984

Pr. Dumitru Călugăr, Catehetica, București, 1976, Manual pt. Institutele teologice B.O.R.

Periodice

Lumina satelor, Sibiu, 1922-1935

Isus Biruitorul, Sibiu, 1935-1937

Oastea Domnului, Sibiu, 1930-1934

Tineretul Domnului, Sibiu, 1936-1937

Ecoul, Sibiu, 1937

Glasul Dreptăţii, Sibiu, 1937-1938

Ostaşul Domnului, București, 1937

Biserica şi şcoala, Arad, 1906-1915; 1921-1925; 1928-1932

Tribuna, Arad, 1907-1912

Românul, Arad, 1911-1920

Telegraful Român, Sibiu, 1919-1922

Revista Teologică, Sibiu, 1921-1938

Libertatea, Orăștie, 1907-1911; 1929-1933; 1936-1938

Neamul românesc, București, 1907-1909

Cosânzeana, București, 1911-1915

Ţara noastă, Cluj, 1923-1925

Patria, Cluj, 1919, 1922-1923