O inimă plină de îndurare
Cea mai mare parte a celor credincioși din zilele noastre, când citesc în Cartea Sfântă despre aleșii lui Dumnezeu, despre cei sfinți şi preaiubiți ai Domnului, cred că este vorba numai despre primii creştini. Sau despre martirii, mucenicii şi apostolii Domnului, care au pătimit suferințe şi au îndurat moartea pentru Numele Domnului Iisus în vremile marilor prigoniri din perioada păgânismului…
Mulţi nici nu se gândesc că denumirile acestea îi privesc pe toți cei ce spun că sunt credincioşi în Domnul Iisus Hristos. Că tot ce stă scris în Cuvântul lui Dumnezeu este o îndatorire sfântă pentru fiecare suflet care se numeşte al lui Hristos.
Nu numai sfinţii şi mucenicii din primele veacuri ale credinţei a trebuit să se îmbrace cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe şi cu o îndelungă-răbdare, ci toți trebuie să facem acest lucru, începând de la cei ce stau la masă, până la cel ce stă la uşă. De la tatăl familiei, până la fiul cel mai mic. De la cel ce predică, până la cel ce ascultă. De la cel din vârful scării, până la cel din josul ei.
Nimeni n-ar trebui să îndrăznească a se numi creştin, adică urmaş al lui Hristos, dacă nu-şi dă toate silinţele pentru ca, în cât depinde de el, să ajungă să şi merite acest nume prin trăirea sa cu fapta, după pilda şi după Cuvântul lui Hristos.
O inimă plină înseamnă o stare îmbelşugată în îndurare şi în toate celelalte patru surori ale ei enumerate la rând de acest sfânt verset: bunătatea, smerenia, blândețea şi îndelunga-răbdare.
În inima plină cu aceste binecuvântate comori cereşti nu mai încape nimic. Unde este plin cu îndurare nu mai este nici un strop de asprime şi ceartă. Unde este plin de bunătate nu mai încape nici un gând rău. Unde este plin de smerenie nu mai poate încăpea nici un strop de mândrie. Unde este plin de blândeţe şi de îndelungă-răbdare nu mai poate încăpea nici un strop de nervozitate, de învinuiri şi de nerăbdare…
Acolo este plin, şi unde este plin, e plin. Şi ce frumos este acest plin binecuvântat! Ca un izvor plin de ape limpezi. Ca un coş plin cu struguri dulci, ca o masă plină de bunătăți.
Ce fericit este să te aşezi însetat la un astfel de izvor plin! Ce bucurie, să te aşezi dornic la un astfel de coş plin! Ce desfătare, să te aşezi flămând la o astfel de masă plină!
Dar şi mai mare fericire, bucurie şi desfătare, să te aşezi şi să stai lângă o astfel de inimă plină de aceste roade şi bunătăți duhovniceşti.
De sufletul bun şi de ziua bună nu te saturi niciodată. Mereu le-ai vrea, mereu le-ai iubi, mereu le-ai ține lângă tine, fiindcă suflete bune şi zile bune nu sunt multe pe pământ. Mai ales în vremile de acum.
Inima Domnului este plină de îndurare totdeauna, chiar şi când pedepseşte. Domnul este drept, dar este şi plin de îndurare.
Cum poate fi asta? Când poporul a păcătuit, Domnul l-a pedepsit, nimicind zidurile, iar nu sufletele lor.
Este scris: Plâng soarta poporului Meu, zice Domnul. Şi îngerii Lui plâng şi ei cu El, după cum se bucură când un singur păcătos se întoarce la Dumnezeu.
Nu plângeţi! le spune Domnul, ci mai bine duceți-vă şi-i ajutați să-şi plângă păcatele lor şi să se întoarcă pentru a nu fi osândiți.
Ce minunate sunt aceste gânduri care ne arată că Domnul este plin de îndurare, chiar când este silit să ne pedepsească.
În nuiaua Domnului nu este ură, ci iubire; nu este pieire, ci salvare; nu este moarte, ci viață. Unde loveşte mama nu se usucă, ci creşte. Unde pedepseşte Domnul nu vine secetă aspră, ci ploaie dulce. Căci unde pedepseşte o inimă plină de îndurare, totdeauna suferă mai mult cel ce loveşte, decât cel ce primeşte lovitura.
Traian Dorz, Hristos - Puterea Apostoliei, vol. 2
