Psalmul 48, versetul 1
Privind la înălţimea şi întinderea cerurilor făcute de înțelepciunea lui Dumnezeu…, privind nemărginirile întinderilor peste care şi mai nemărginit în Timp şi în Spaţiu stăpâneşte Dumnezeu, sufletul copleşit şi neputincios, în micimea şi în uimirea lui, se închină plin de teamă, de evlavie şi de respect, strigând sau şoptind: Mare şi Necuprins eşti, Dumnezeule, slavă veşnică Ţie!
Privind la adâncimea Timpului, dincolo de care nici înapoi, nici înainte, nu mai vede nimic, dincolo de care se întinde Veşnicia, peste care stăpâneşte numai Dumnezeu şi Ideea de El, numai nehotarul dăinuirii Lui, gândul nostru, neputincios a urmări ceea ce depăşeşte puterea priceperii sale, se proșterne în fata Luminii, care pare întuneric din pricina prea marii ei străluciri, plin de admirație şi de adorare, strigând: Slavă veşnică Ţie, Mare şi Necuprins Dumnezeu!…
Privind la echilibrul desăvârşit, la Ordinea şi Legile pe care Dreptatea şi Înțelepciunea lui Dumnezeu le-a aşezat în toată creațiunea Sa…, după care El îndrumă, răsplăteşte, înnoieşte şi rodeşte totul…
Privind la mersul şi la desfăşurarea întregii vieţi, cât cuprinde Geografia, Astronomia, Istoria, pe Dumnezeu, răsplătind binele şi pedepsind răul, făcând judecată şi dreptate, înviind şi uscând, neabătut, de la început şi până la Sfârşit, prin mişcarea desăvârşitei rotaţii, noi, cu cutremur şi cu respect adânc, ne închinăm: Slavă veşnică Ţie, Mare şi Atotputernic Dumnezeu!
Privind la bunătatea neînţeles de mare şi la dragostea Lui neînţeles de multă pe care ne-o arată în toată mărimea ei numai Întruparea, Pătimirea, Crucificarea şi Jertfa lui Hristos pentru noi… Privind iertarea şi mila arătate faţă de omul stricat şi de toată omenirea decăzută, ajunsă vrăjmaşa şi batjocoritoarea Făcătorului şi Binefăcătorului său… Privind la îndelunga Lui aşteptare după întoarcerea creaturii Sale pe care o cheamă şi o doreşte să se ridice spre Inima Lui… Privind la această Neînţeleasă şi Nesfârşită Iubire plină de bunătate pe care nimeni n-o poate înţelege, cu bucurie şi cu lacrimi ne închinăm, predându-I Lui inima noastră, în totul şi pe totdeauna, şoptind recunoscători: Slavă veşnică Ţie, Nemărginit de Bun şi Iubitor Dumnezeu! Pe aceste întinderi, din înălţime şi până în Adânc şi din Răsărit şi până în Apus, unde se uneşte Sfinţenia cu căderea şi Dreptatea cu Dragostea, se întinde Crucea lui Hristos prin care s-a făcut împăcarea (Efeseni 2, 16-18).
Aceasta este dovada cea mai strălucită, mai tainică şi mai cutremurătoare a acelor dimensiuni dumnezeieşti, care sunt înţelepciunea şi Puterea, Dreptatea şi Iubirea, pe care nu le vom putea înţelege nici unii şi niciodată, dar din care vom avea veşnic şi veşnic cu toţii fiinţa şi viaţa sub toate formele lor. Prin Taina acestei Cruci, prelungită spre cele patru depărtări nesfârşite, ne va vorbi în veci de veci Mărimea lui Dumnezeu. Nu o vom putea niciodată cuprinde, dar în faţa ei ne vom închina veşnic, cu atât mai smeriţi şi mai adânc cu cât le vom privi mai mult, mai cinstit şi mai atent.
Slavă şi închinare veşnică Ție, Nemărginit de Înţelept, Nemărginit de Puternic, Nemărginit de Drept şi Nemărginit de Iubitor, Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre! Pentru mărimea Ta, Doamne, Care eşti mai înalt decât cele mai de sus şi mai adânc decât cele mai de jos…, Care cuprinzi Răsăritul, Apusul depărtat, slavă veșnică Ție! Pentru că eşti mai Nemărginit decât Veşnicia care prin Tine s-a făcut şi mai statornic decât toate legile aşezate de Tine, căci toate prin Tine se ţin… Şi mai ales pentru Dragostea bunătatea nemărginită cu care ne-ai iubit şi ne iubeşti: Slavă şi închinare veşnică Ție! Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 3
