În tainica noapte din 25/26 ianuarie – Pr. Iosif Trifa

Era în timpul când „lămuririle” căutau să-mi ia viața și zestrea morală. Mă gândeam în mine, Doamne, ce se va alege de mine și de truda mea? Sunt bolnav și s-ar putea întâmpla să închid pentru totdeauna ochii, zdrobit de mâhnire. Iar a grăi și a mă apăra nu pot, fiind oprit cu forța publică.

Îmi venea să îmi strâng în brațe cărțile, să le sărut, să strig: dragile mele cărţi şi tâlcuiri, pentru voi am muncit, pentru voi am trăit, pentu voi mi-am pierdut sănătatea și acum va trebui să vă las orfane, izbite de atacuri, batjocorite. Tot ce am clădit eu cu voi în sufletele cititorilor, se va îndoi, se va clătina, se va zdruncina…

Era seara dinspre 25 spre 26 ianuarie și am pus mâna pe Biblie și Psaltire, să mă mângâi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dar orice mângâiere părea zadarnică. Era pentru prima dată în viața mea când nu mă mai puteam mângâia cu Cuvântul lui Dumnezeu. Parcă îmi trebuia ceva mai mult decât atât. Am adormit plângând, cu perina udă de lacrimi.

Noaptea mi s-a arătat, în somn, un chip luminos. L-am cunoscut îndată. Era chipul preascumpului meu Mântuitor. Dar n-a ținut decât o clipă și a dispărut. Însă această clipă a lăsat ceva ce va rămânea pentru totdeauna în sufletul meu. N-aș putea însă să spun în cuvinte, ce anume. Am simțit în acea clipă numai ceva care m-a făcut să zic îndată: „asta-i ce-mi trebuia…” și sufletul meu îndată s-a umplut cu „asta”. Dar ce anume era „asta”, n-aș putea spune niciodată. Era ea o mângâiere? Nu. Era mai mult decât o mângâiere. Era o întărire? Nu. Era mai mult decât o întărire. Era o bucurie? Nu. Era mai mult decât o bucurie. Era ceva care dintr-odată mi-a umplut golul, mi-a umplut viața. Era ceva care dintr-odată m-a umplut cu totul. Era ceva care era totul, ceva pe lângă care nu mai încăpea nimic în viața mea…

M-am trezit înfiorat și înviorat. Mi-am dat îndată seama că mă cercetase cu mângâiere Domnul și Mântuitorul meu, în semnul că nu m-a părăsit, că El este cu mine. Și mi-am dat îndată seama că toată suferința și durerea mea este un picur față de marea bucuriilor ce ne așteaptă dincolo de mormânt.

Acum îl înțeleg pe apostolul Pavel de ce spunea că nu poate spune ceea ce a văzut în al treilea cer. Vasul nostru cel slab de lut nu poate cuprinde marea bucuriilor din Patria noastră de mâine. Abia poate cuprinde picurii ce ne vin din aceea mare. Și acum înțeleg ce bucurie nemărginită vom avea când îl vom vedea pe El pentru totdeauna, față în față și vom trăi cu El.

Nu sunt omul care se ocupă cu visuri. Dar visul de la Ierusalim și chipul din tainica noapte de 25/26 ianuarie vor rămânea pentru totdeauna în sufletul și viața mea. Prin orice furtună va fi să mai trec și în orice noapte va fi să mai ajung, chipul Celui care m-a mângâiat și m-a întărit mereu, îmi va fi ca o vrajă sfântă ce mă va purta mereu după El până în clipa când voi scăpa pentru totdeauna la El.

Preot Iosif Trifa, Ziarul Isus Biruitorul, anul 1935, nr. 10-11-12, pag. 1