Dumitru Romanenco

Fratele nostru Dumitru Romanenco s-a născut în comuna Voinova din județul Orhei – Basarabia, prin anul 1890. Părinții săi au fost oameni înstăriți, având o moșie de o sută de hectare într-un loc nespus de frumos. La mijlocul moșiei era un lac cu ape limpezi și cu maluri înflorite, lângă o pădure și o câmpie minunată. După întoarcerea lui la Domnul, prin anul 1930, aici la conacul său de lângă lacul și pădurea minunată aduna el frații și surorile din Voinova și din împrejuimi în adunări pline de binecuvântare, lăudând pe Domnul și petrecând ceasuri și zile neuitate în Numele Domnului Iisus.

Fiind un om harnic și credincios, împreună cu soția sa Vera au făcut din casa lor o Betanie binecuvântată, oferind acolo loc plăcut de odihnă și recreere multor frați și surori mai lipsiți ori mai bolnavi. Multe zile fericite au petrecut acolo și părintele Vladimir cu soția sa Eufimia, care deveniseră ca o familie împreună cu familia fratelui Romanenco. De acolo porneau apoi împreună de multe ori în misiunile lor pentru vestirea Evangheliei și răspândirea cărților dorite și căutate ale Oastei Domnului.

Fratele Ioan Marini a petrecut și el două veri aici, în liniște și recreere sufletească, înconjurat de toată dragostea fratelui Dumitru și a surorii Vera. De aici a plecat și el cu ei adeseori în cercetări frățești prin județul Orhei și prin alte județe ale Basarabiei, toți trei împreună, cu părintele Vladimir și cu fratele Dumitru Romanenco.

De asemenea, împreună cu fratele Chirilă și Trofim, fratele Dumitru își formase o echipă de misionari călări. Purtând în mijloc steagul Oastei, ei cutreierau multe sate și adunări frațești, cântând și mărturisind Numele Domnului Iisus.

În anul 1935, părintele Iosif scria despre ei în foaia «Isus Biruitorul» nr. 7-9 următoarele:“Ca trei magi acum două mii de ani, acești trei frați din Voinova – Basarabia au plecat călări pe cai, cu steagul Oastei purtat în mână, pentru a vesti  Evanghelia lui Isus. Ei merg mereu prin sate și orașe, vestind Cuvântul Domnului Isus și Oastea Lui.

Echipa aceasta de călărași e formată din :fratele Romanenco, Chirilă Chirica și fratele Trofim. Fratele Romanenco a fost ofițer în armată, iar acum cu mândrie vestește pe Isus cel Răstignit și, pe lângă altele, a pus în slujba Domnului și trei cai cu toate cele ce trebuie pentru călători.

Pe când călăreții Oastei treceau prin Iași – ne scrie un frate – toată lumea se mira după ei. Un ofițer a întrebat: «Dar ce-i asta?» Iar fratele Romanenco i-a răspuns:«Este cavaleria Oastei Domnului». Ofițerul a înțeles, a salutat steagul și a zis:«Mergeți sănătoși!»

cavaleria_oastei_romanenco_chirila_chirica_trofim
„Cavaleria Oastei Domnului” – Dumitru Romanenco, Chirilă Chirica și fratele Trofim

Alții întrebau:«Ce înseamnă asta, ce e război?»

«Da, e război contra păcatelor și a răutăților», răspundea curajos fratele Romanenco cu îndrăzneală și fără să se rușineze de Dumnezeu.

Și așa au cercetat cei trei vestitori ai Oastei Domnului pe frații din Basarabia și o parte a Moldovei. Și așa cutreieră și acum satele pentru vestirea Adevărului Sfânt. Domnul Isus Biruitorul să le aducă biruință și răsplată pentru ostenelile depuse întru vestirea Cuvântului Sfânt prin Oastea Domnului.” («Isus Biruitorul» nr. 7-9 din 1935, pag. 6)

Părintele Vladimir care l-a cunoscut îndeaproape, scria despre el, printre altele:“Fratele Dumitru Romanenco era un cărturar modest, foarte popular, muncitor și bun gospodar, dar mai ales bun creștin și adevărat frate în Oastea Domnului, înflăcărat și plin de râvnă pentru Vestirea Cuvântului Sfânt. Era un suflet mare și plin de dragostea lui Dumnezeu…

Deși avea un fizic sănătos, totuși o plecare grabnică la Domnul îl aștepta la începutul lui septembrie 1939. Noi eram la Cluj și pregăteam marea adunare din 3 septembrie 1939 când, pe neașteptate, am primit acolo vestea morții lui. Se îmbolnăvise de tetanos și în trei zile a murit la spitalul din Chișinău. În cele trei zile de zăcere la spital, el a avut parte de la Domnul de multe descoperiri minunate. Vedea cerul deschis și pe îngerii Domnului așteptându-l cu cântări și bucurii negrăite. Deși avea dureri peste măsură de mari, el nu numai că nu a cârtit, ci lăuda cu bucurie și cu lacrimi Numele Domnului.

A fost petrecut cu multe cântări și lacrimi de mulțimea fraților adunați cu durere și cu grabă lângă sicriul lui. Domnul Iisus l-a izbăvit astfel de marile nenorociri ale războiului care avea să vină în curând.

În așteptarea Învierii, trupul lui odihnește în cimitirul din Chișinău. Sora Vera s-a refugiat  și a trăit după aceea, până la vârsta biblică, în Sebeș-Alba, unde a fost înmormântată și ea.

Scumpii și neuitații noștri frați Dumitru și Vera Romanenco au înscris o pagină glorioasă în Istoria Oastei Domnului și roadele lor duhovnicești vor rămâne veșnic în fața Domnului împreună cu ale tuturor celorlalți frați harnici din Basarabia. Ei au adus la Domnul multe suflete care apoi au purtat solia Oastei Domnului până departe spre Răsărit. Viața lor ne poate fi o pildă minunată de slujire și dragoste pentru Domnul.

Domnul Iisus Hristos să le dăruiască și lor și tuturor celor ce L-au iubit și slujit cu credință Cununa Vieții veșnice. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

 

Traian Dorz- Fericiții noștri înaintași