Copii şi părinţi (II) – Traian Dorz

Numai existenţa ta este a ta în tot ceea ce te înconjoară! Cu ce umpli tu acest vas scump şi unic acum, în secunda când poţi alege pentru vecii vecilor viitorul tău? Ce-ţi aduni tu în scurta secundă a trecerii tale pe lângă aceste două izvoare: al Vieţii şi al morţii?

Din aceste două grămezi: de aur, a Sfinţeniei şi de noroi, a stricăciunii, ce-ţi alegi?

O, nu te amăgi, dacă eşti tânăr, că mai ai timp…

Tinereţea şi sănătatea, ca avuţia şi frumuseţea, nu pot fi un zid pe care îngerul năprasnic al morţii să nu-l dărâme. Ia seama la acest avertisment serios: viaţa ta este doar o secundă! Ia-o în serios!

Răscumpăr-o înţelept. Învaţă şi munceşte în ea, să-ţi câştigi cinstit pâinea ta, luptă şi crede folositor, să-ţi câştigi mântuirea ta, lucrează şi poartă-te în chip vrednic lui Hristos, vorbeşte şi roagă-te frumos, meditează şi ascultă cu înţelepciune şi răspunde şi trăieşte întreg în toate-toate, foarte serios – căci curând vei vedea ce însemnat lucru a fost acesta!

Cine nu se deprinde să mediteze bine şi să adâncească cu luare aminte înţelesul asupra faptelor şi asupra oamenilor, asupra întâmplărilor şi a vremurilor, acela trece prin viaţa aceasta fără să vadă nimic, fără să înţeleagă nimic, şi trece în veşnicie fără să înveţe nimic, fără să ştie nimic şi fără să fie nimic, decât un pierdut.

Neobişnuindu-ne să luăm seama asupra trecutului, adică asupra Istoriei, – noi nu vom descoperi nimic din profeţii, nu vom înţelege nimic din prezent şi nu vom putea întrezări nimic din viitor.

Vom trece peste viaţă cum trece o corabie fără busolă peste ape: nu vom şti nici unde ne aflăm, nici unde ne ducem. Dar cine ia seama bine cum citeşte (1 Timotei 4, 13), – adică ia seama cum trebuie să se citească în Cartea Cerului sau a întâmplărilor pământului, acela va învăţa să desprindă din toate câte le vede şi câte le aude miezul înţelepciunii şi va putea cunoaşte adevărul.

Cunoscând adevărul, nu va mai rătăci niciodată, înşelat de minciună sau de mincinoși, ci inima lui se va întemeia tot mai statornic pe încredinţări neclintite și pe mântuirea neclintită.

Toată cartea istoriei patriei noastre este plină de mângâietorul şi fericitul adevăr, că numai Mâna cea puternică a lui Dumnezeu ne-a ocrotit şi ne-a trecut cu viaţă prin atâtea cumplite încăierări cu moartea. Cine altcineva decât Domnul şi puterea Lui ar fi putut salva acest copac atât de izbit de furtuni şi peste care de-a lungul atâtor veacuri, au trecut şi geruri, şi arşiţe deopotrivă de necruţătoare?

Cine ar fi putut bănui că se va mai reface vreodată acest pământ zdrobit de atâtea copite năvălitoare ale duşmanilor sau ale ”prietenilor”, la fel de pustiitori?

Pârjolit de atâtea flăcări, sugrumat cu atâta silnicie? Fără Dumnezeu nu putem explica nimic din istoria neamului nostru. Bietul nostru popor… după sute de ani de asupriri nimicitoare  şi după o ură care n-a cruţat nici urmele istoriei sale – ce altă minune decât puterea lui Dumnezeu l-ar mai fi putut face să supravieţuiască şi să iasă biruitor?

Nici o istorie, a nici unui alt popor parcă n-a fost scrisă aşa de crâncen ca istoria poporului nostru, săpată numai în pietre, în mănăstiri, în cruci şi în cimitire…

În rezistenţa cu orice preţ a neamului nostru aici, unde a fost adăpostit numai sub scutul Singur al credinţei, trăind, muncind şi suferind numai în nădejdea Adevărului şi a Dreptăţii dumnezeieşti, poporul acesta nu L-a avut decât pe Dumnezeu. L-a avut în trecut. O, dacă L-ar avea şi în viitor!

Sub scutul rugăciunii, al răbdării şi al speranţei au luptat şi au rezistat părinţii şi înaintaşii noştri veacuri şi veacuri, copleşiţi de vrăjmaşi din toate părţile şi în număr nesfârşit. Singurul lor Aliat a fost numai Dumnezeu.

Singură Puterea dumnezeiască i-a întărit fiinţa şi i-a înviat de fiecare dată speranţa, după fiecare pustiire trecută, ajutându-l să reziste totuşi, până când a venit ceasul cel mare şi de neuitat al Eliberării.

O, Dumnezeul Părinţilor noştri, ajută-ne şi nouă să Te ascultăm ca ei, ca să fii şi cu noi cum ai fost cu ei. Amin.