Uncategorized - Oastea Domnului

Minunea din închisoarea de la Beiuș – Traian Dorz

Prin 10 martie, tovarășul meu a fost scos pe neașteptate din celulă și n-a mai fost adus înapoi. I se dăduse drumul. Am rămas din nou singur. Dar acum nu mai era chiar așa de frig. Foamea însă mă chinuia și mai cumplit. Acasă începuse munca la câmp, ai mei se vede că nu puteau veni în fiecare zi să-mi aducă de mâncare. Pe lângă asta, aici eram acum vreo cinci, dintre care trei erau de departe, n-avea cine să le aducă de mâncare. Din ce ne aducea la doi, trebuia să mănânce cinci și câinele.
O dată n-au avut să ne dea nimic două zile la rând.
A treia zi au făcut un fel de mămăligă opărită într-o găleată și ne-au pus cu o lopățică câte o porție de asta în palme.
Am mâncat-o direct cu gura, cum mâncasem fasolea în urmă cu doi ani la Oradea.
În ziua următoare n-a mai fost nici asta. Când a venit Florea, servitorul, să măture, l-am întrebat:

– Astăzi nu ne dă nimic de mâncare?
Nu mai are ce. De acasă nu v-a venit nimeni, iar mălai nu mai este.

– Fă ceva, bace Flore, că murim de foame!

– Nu pot nimic până deseară. Atunci, dacă pot, am să vă aduc ceva.
Aproape de aici era Școala Normală de fete. Acolo rămânea de fiecare dată de la masa elevelor, în farfurii și pe mese, tot felul de resturi de mâncare. Acestea se strângeau și erau aruncate în hârdaie. Acolo erau bucăți mari de pâine, coji, oase, tăieței, cartofi, marmeladă, rămășițe de fructe…
O, dacă le-am avea noi astea acum!
Cu o găleată plină de resturi de astea veni, seara, grăbit și pe furiș, bace Flore la noi. Și, intrând pe rând la toți, ne spuse:

– Luați cu pumnii! Repede, să nu dea șeful peste noi, că mă bagă și pe mine aici cu voi.
Slavă Ție, Doamne Iisuse, am șoptit plângând… Cât de bun ești Tu și cum îngrijești ca, aici unde nu pot veni prietenii, să ne hrănească tocmai vrăjmașii noștri. Și cum știi Tu să ne faci binele chiar prin cei care au porunca să ne facă răul…

– Dumnezeu să-ți răsplătească, bace Flore, căci găleata asta de lături valorează acum mai mult decât o găleată de aur.
Asta a fost a doua minune cu mâncarea noastră primită ca din cer.
Aceste minuni nu s-au mai repetat. Foamea era cumplită, iar, o dată cu lipsa de mâncare, frigul era și el la fel. Slăbisem în așa măsură, încât în aprilie eram de nerecunoscut. Dinții mi se clătinau în gură, iar ochii îmi erau atât de slăbiți, încât cu greu mai puteam deosebi lucrurile.
Simțeam toată ziua și toată noaptea durerile ascuțite ale foamei.

Și mirosind diavolul mirosul inimii, a fugit – Pr. Iosif Trifa

Imaginea de mai sus înfăţişează un moment dintr-o istorie mai lungă, pe care o puteţi citi în Biblie la cartea lui Tobit. Doi bătrâni, Tobie şi Raguel, aveau două mari întristări: Tobie orbise şi l-a trimis pe fiul său Tobit să-i caute leac; iar Raguel avea o fată cuprinsă de duhul necurat care îi omora pe toţi peţitorii ei. La acest Raguel ajunge Tobie la peţite. Raguel îi dă fata, spunându-i şi necazul ce-l aşteaptă.

Apariția foii Tineretul Oastei – Traian Dorz

Astfel, cu nr. 5, din 26 ianuarie 1936, apăru primul număr din foaia “Tineretul Oastei”, ca supliment la “Iisus Biruitorul”, în patru pagini.

Pe prima pagină, Părintele Iosif scria, printre altele:

“Slăvit să fie Domnul! Iată, înfloresc și se coc mereu roadele de la Oastea Domnului. O biruință a Domnului sunt și tinerii noștri voluntari, tineretul Oastei… Ceata lor și freamătul lor au crescut an de an… Acest freamăt își căuta o ieșire… Iată acum avem un modest început, o foaie a tineretului Oastei…

Cu urechile noastre am auzit – Traian Dorz

Psalmul 44, versetul 1

Nimeni nu poate fi un mai necruţător martor împotriva neascultării noastre decât propriile noastre urechi. Urechile noastre au auzit mereu bunele îndemnuri ale lui Dumnezeu. Au auzit repetatele Lui mustrări, au auzit asprele înştiinţări ale Sfântului Său Cuvânt sau ale dreptăţii pedepselor Sale… Au auzit duioasele chemări frăţeşti, caldele rugăciuni părinteşti, cererile şi gemetele semenilor lipsiţi, ţipetele deznădejdii multora, vaietele lor sfâşietoare…

#100EsențeDuhovnicești – 1

O singură necurăţie este de-ajuns pentru a-l despărţi pe om de Dumnezeu Care nu poate locui în nimic necurat. – Traian Dorz

Oastea Domnului – Unica Soluție – Traian Dorz

Slăvit să fie Domnul că, în sfârșit, prin ajutorul Său, am ajuns astăzi și la acest popas. S-a scris mult și se va scrie în viitor și mai mult despre această mișcare, despre acest curent evanghelic născut în Biserica și-n țara noastră, într-un chip atât de minunat, de nou și de original. Și care, de la început, și-a luat numele biblic și predestinat de Oastea Domnului.

Numirile Satanei – Pr. Iosif Tria

În special, se distinge Satana prin o mare vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu şi împotriva adevărului. De altcum, însuşirile lui cele rele sunt puse şi în diferite numiri ce i s-au dat. Cuvântul Satana înseamnă potrivnic. Diavolul s-a făcut potrivnicul lui Dumnezeu, potrivnicul lui Iisus şi al tuturor credincioşilor. El stă împotriva a tot ce vrea Dumnezeu: e contra adevărului şi contra tuturor planurilor lui Dumnezeu.

Adu-ți aminte de zilele din vechime – Traian Dorz

Cântarea lui Moise – Deuteronom 32, 7

A ţine seamă de trecut este o mare înţelepciune. Nimeni nu se va putea îndrepta niciodată în viitor dacă nu-şi va aduce aminte să tragă învăţătură din cele petrecute mai demult. Toată istoria trecutului este o carte plină de învăţăminte de care orice om care vrea să ajungă bine trebuie să ţină seamă cu grijă.

Pasărea în colivie – Pr. Iosif Trifa

Am vorbit cu un crescător de canari (păsări ce cântă închise în colivie). Îmi spunea lucruri interesante. Când ies din ouă, canarii sunt şi ei un fel de vrăbii care nu cântă. Pentru a-i îndemna să cânte, li se face o colivie închisă cu totul în trei părţi; deschisă numai într-o parte. Băgat şi izolat în această colivie întunecoasă, canarul începe să cânte. Din ce se încăpăţânează să nu cânte, i se micşorează lumina. Sunt păsări care nu cântă decât închise în colivie.

Însemnarea de pe cruce – Traian Dorz

„Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii. Şi era scris: «Iisus din Nazaret, Împăratul iudeilor».” (Ioan 19, 19)

Începând cu crucea Domnului nostru, ştim că şi noi toţi avem câte o cruce nevăzută, pe care însemnarea ce o va purta ea, când va fi înălţată, ne-o scriem noi. Tot astfel, după cum am avut un leagăn văzut, trebuie să avem şi o cruce văzută, pe care însemnarea de pe ea ne-o vor scrie şi nouă alţii. Cine ştie cât de curând ne vor pregăti şi nouă alţii crucea cu însemnarea de pe ea…