Nu-ți pierde niciodată vreo clipă în zadar
că tot ce pierzi acuma, în veci nu afli iar.
N-o să mai afli harul acestui ceas frumos
când Duhul Sfânt te-ndeamnă și când e-aci Hristos.
Nu pierde-acum prilejul, ci vino la Iisus,
primește-I mântuirea și naște-te de Sus,
și pune legământul cel veșnic și frumos
când Duhul Sfânt te-ndeamnă și cât e-aci Hristos.
Nu uita, nu uita trecutul celui bun și drept
ca să vezi răsplata celui înțelept
dar nici viitorul celui necinstit
ca să știi, ca să știi alege drumul fericit.
Nu uita, nu uita de slava celui răbdător
ca să-i vezi cununa lui în viitor
dar nici de sfârșitul celui rău și hoț
ca să știi, ca să știi alege până ce mai poți.
O, Adevăr, ce greu ești astăzi pentru atât de multe frunți
că mulți nu pot să te ridice nici pân-la perii cei cărunți
și pier prin mlaștina minciunii întunecați și otrăviți
ei care-ar fi putut, prin tine, să fie-atât de străluciți.
O, Dragoste, și tu ce grea ești, că multe inimi până mor
nu izbutesc să te ridice nici pân-la jumătatea lor
și pier în viermăria urii și-n cel mai fioros ghețar
ei care-ar fi putut, prin tine, să guste-al cerului nectar.
Nu vă-nșelați cântând fățarnic de dragoste la toți mereu
căci nu-i în voi, demult, nici urmă din dragostea lui Dumnezeu.
Cuvântul numelui ei dulce, îl spuneți și-l cântați mințind
spre-a-i face ca pe voi, fățarnici, pe-acei ce-n curse vi se prind.
Nu înșelați măcar pe alții, mereu de dragoste spunând
când voi, nimic din sfânta-i taină, n-aveți în suflet, nici în gând.
Cuvântul ei cel scump e faptă și-i lacrimă și-i umblet sfânt.
Voi cei cu umblete ascunse, de ce-ntinați acest cuvânt?
O, apără-ți steagul cu orișice preț
că-n el e izbânda și ținta credinței.
Cât steagul se nalță și arde măreț,
luptăm și răzbatem crezând biruinței.
O, apără-ți steagul oricine-i acel
ce-l ține și nalță în fața oștirii
că-n steag e nădejdea – să lupți pentru el
păstrându-ți cu frații tăria unirii.
O altă vârstă-acum mi-aș vrea,
mai luminoasă și-ncărcată.
Dar altfel de trăiri, în ea,
nu mi-aș dori s-am niciodată!
O altă inimă mi-aș vrea,
mai tânără și mai curată.
Dar altfel de iubire-n ea,
nu mi-aș dori s-am niciodată!
O, cântecele-acestea nu-s porumbei zglobii
împrăștiați în soare pe-un cer de primăvară,
nici șopot de izvoare cu unde azurii,
nici cântec lin de clopot din tainic ceas de seară.
Ci-s gemetele-amare din umbrele cu dungi,
sunt șiroiri de lacrimi prelinse sub zăbrele,
sunt scrâșnete de lanțuri cu tânguiri prelungi
din anii cei prea negri, prea mulți și grei, cu ele.
O, crește-mi, rugăciune,
aripi de sfânt mister
să zbor peste genune
spre cel din urmă cer.
Străluminate trepte
urcând mereu, urcând,
la capăt să m-aștepte
Iubirea lăcrimând.
Fiindcă am trăit frumsețea,
disprețuiesc ce-i grosolan.
Fiindcă știu ce-i josnicia,
mi-e milă de-orișice dușman.
Fiindcă-am cunoscut adâncul,
doresc nălțimile mereu.
Fiindcă-am cunoscut povara,
caut sărăcia ca Zacheu.
O, cum știi Tu să-Ți coperi Fața
și strălucirea să-Ți ascunzi
când vrei să Te cuprinzi în gândul
de care vrei să Te pătrunzi!
Cum poți să-Ți strângi Nemărginirea
să-ncapă-n duhul mărginit
în care vrei să Te dezvălui
prin saltul spre desăvârșit.
