Poezii

Binecuvântate fie – Traian Dorz

Binecuvântate fie focul și furtuna
care de la Tine, Doamne, vin întotdeauna
să sfințească și s-aleagă grâul din neghină
– fă-le, Doamne, totdeauna când știi Tu, să vină!

Măreaţă-i stânca sfântă – Traian Dorz

Măreață-i Stânca Sfântă din care-i dăltuit
acel ce de furtune sau valuri nu-i clintit,
acel ce-nvinge Timpul și Tunetul cumplit
– măreață-i Stânca Sfântă din care-i dăltuit.

Au și cuvintele o durere – Traian Dorz

Au şi cuvintele-o durere şi-un chin, şi-o suferinţă-a lor
când sunt silite să ascundă sau să arate ce nu vor,
când sunt împinse să zdrobească un adevăr într-un blestem
– atunci cuvintele-au o spaimă în care tremură şi gem.

M-aştepţi să vin – Traian Dorz

M-aştepţi să vin, Iisuse, cu lucrul isprăvit,
dar nu-s, Iisuse, gata, prea mult am zăbovit;
am fost ades prea leneş şi-am amânat mereu,
iar azi, la ceasul serii, nu-i gata lucrul meu…

Au înflorit măslinii – Traian Dorz

Au înflorit măslinii pe Muntele Divin
şi-nfrăgezesc lăstarii smochinilor grădinii,
albită holda lumii se leagănă a plin
chemând secerătorii cu strângerea neghinii.

Mergi grăbit – Traian Dorz

Mergi grăbit
pe drumul care ți-e pe-ncetul cunoscut
timpul câștigat,
în urmă, poți să-l folosești plăcut.
Însă mergi încet
pe drumul care grabnic l-ai luat
ca să nu fii prea departe,
când te afli înșelat.

Aprinsa Domnului iubire – Traian Dorz

Aprinsa Domnului iubire,
mă rog mai sfântă să ne crești
și-n alba ta neprihănire
viața-n veci să ne-o-mpletești
tot mai frumoasă, mai senină
și mai predată s-o primești.

Merită să lași – Traian Dorz

Merită să lași pe-oricine ca să-L afli pe Hristos,
dacă L-ai aflat pe Domnul, ai aflat tot ce-i frumos,
dincolo de El nu-i altă frumusețe mai de preț,
merită a Lui aflare jertfa orișicâtor vieți.

Am umblat prin soare – Traian Dorz

Am umblat prin soare și arșiță grea
prea-ndelungă parte din viața mea
și dogoarea aspră m-a ‘negrit prea greu
și-a umplut de rane grele, chipul meu.

Mi-a devenit povară – Traian Dorz

Mi-a devenit povară tot ce-am avut frumos,
povară viața însăși cu care le-am dus toate,
povară chiar iubirea, ‘cel aur luminos,
și inima de-acuma, să-l poarte, nu mai poate.

Top