Audio

Un pui de vultur – pr. Iosif Trifa

Un pui de vultur trăia împreună cu găinile. Un lucru interesant am văzut într-un sat de sub poalele munților Carpați. Un vânător prinsese un pui de vultur și îl domesticea. Domesticirea, îmblânzirea puiului de vultur ajunsese până acolo că trăia la un loc cu găinile.

Când vei trece – Traian Dorz

Când vei trece printre oameni, ține-ți capul aplecat

Cum te duci atunci când sameni cel mai greu ogor arat.

Căci orice cuvânt ce-ți scapă, și-orice pas, în ei rodesc

Îi învie ori îi-îngroapă, îi usucă ori îi cresc.

Undiță fără râmă – pr. Iosif Trifa

Peștele este mai cu minte decat tine. El nu sare la undița goală. Dar tu, dragul meu, faci acest lucru. – Cum așa? – Păi, de câte ori înjuri, tu te-arunci în undița diavolului fără să-ți dea diavolul nimic în schimb.

Când mintea e prea rece – Traian Dorz

Nici minte fără suflet, nici suflet fără minte,

Nici numai judecată dar nici numai iubire.

Căci numai amândouă duc viața înainte

Păstrând un echilibru în fapte și-n gândire.

Urechi mântuite – pr. Iosif Trifa

Un sfânt profet ajungând în Rai a văzut pe acolo printre altele și o grămadă de urechi strânse la un loc. – Ce înseamnă această grămadă de urechi? a întrebat profetul pe păzitorul Raiului. Acestea sunt urechile oamenilor care au ascultat cu bucurie Cuvântul lui Dumnezeu dar nu l-au împlinit.

Doamne, fă să nu ne temem – Traian Dorz

Doamne,-apoi fă să ne-ncredem
că Tu-n toate ne ajuţi
cum grijești cinci vrăbioare
ce se vând cu doi bănuți
și nici una nu-i uitată
înaintea Ta nicicând,

Vulpea și grădina cu poame – pr. Iosif Trifa

„Cum am intrat în lumea asta, așa vom ieși din ea.

Nimic nu vom putea duce cu noi. Lume, lume…

Cât de dulci sunt poamele tale dar ce folos ne rămâne nouă din ele.”

Nu-i singur Iuda vinovat – Aionios

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă, prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Doamne-n săptămâna asta – Traian Dorz

Doamne-n Săptămâna asta grea a Patimilor Tale,
fă să-Ţi suferim alături când Tu sui a Crucii cale,
să simţim şi noi cum Crucea ne apasă şi ne doare,
să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare.

Doamne, ia-mă şi pe mine să-mi pun umărul sub cruce,
măcar partea mea de vină să-Ţi ajut să mi-o poţi duce,

Mai aveți vreme – pr. Iosif Trifa

Ce strategie a abordat diavolul pentru a câștiga cât mai mulți oameni pentru iad.

„E o prostie prea mare să le spui oamenilor că nu-i Dumnezeu, că nu-i suflet, că nu-i rai și iad. Părerea mea e alta. Să le șoptim oamenilor la ureche. Este Dumnezeu, este suflet, este rai și este iad. Dar pentru aceste treburi mai aveți vreme oameni buni. Ele sunt pentru vremea când veți fi colea moși bătrâni.”

Top