Doamne, ia aminte cât tot strică ura
și-a ei slugi viclene cât mai sunt de multe,
– ori deschide-i mintea, ori închide-i gura
duhului ce-ntruna nu mai vrea s-asculte.
Doamne, iată duhul nerecunoștinții
cum urzește planuri plin de viclenie,
cum răstălmăcește tot ce-au spus părinții
ca să-l creadă orbii că-Ți slujește Ție.
Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat,
nici numele lui nu e pe uliţi lăudat
– el nici nu vrea alt nume şi nici un alt folos,
şi nici alt mers în lume decât al lui Hristos.
Cel blând nu are-n lumea aceasta de păcat
alt drum decât acela ce Domnul l-a călcat,
ci numai după moarte şi numai Sus, nu jos,
e slava celui vrednic – ca slava lui Hristos.
Cum cerul larg de vară, apleacă-te senin
asupra celor care spre-a ta lumină vin,
furtunile puţine şi scurte să le ai,
curat şi cald să-ţi fie al lacrimilor grai.
Cei osteniţi să afle la umbra ta alin,
cei blânzi, împărtăşirea simţirii lor deplin,
cei buni încurajarea, cei îndrăzneţi avânt,
mai drept să plece dreptul, mai sfânt acel ce-i sfânt.
Cu cine şezi alături – întreabă-te oricând,
că cel de lângă tine nu ştii ce are-n gând:
el poate fi un frate ori poate-un ucigaş;
– în mia de prieteni, să nu uiţi de-un vrăjmaş.
Cu cine mergi pe cale alăturea ades,
cu cel ce te respinge ori cel ce te-a ales?
Oricât ţi-ar fi cu toate hotarul vieţii plin
– în mia de petreceri, să nu uiţi de-un suspin.
Zdrobiţi de truda lungă a drumului purtat,
lângă limanuri bune curând noi poposim,
trecuţii munţi de ape vuiesc îndepărtat,
fierbând pe jertfa care le-am dat ca să-i răzbim.
Privind la zdrențuirea acelor ce-au căzut,
gândim la moartea sfântă a fraților eroi
şi fericim răbdarea acelor ce-au trecut
cu tălpi strălucitoare spre ceruri, prin noroi…
Ce greu este să nu-l crezi un înger pe cel care cântă așa de lăudăros despre Dumnezeu, care predică așa de mult și care strigă așa de tare. Care este peste tot, care umblă pe oriunde și care este cu toți, numai ca să primească ceva de la fiecare.
E greu, într-adevăr, să deosebești că acela nu este un înger de lumină, ci este un demon ascuns. Că nu umblă pentru slujba lui Dumnezeu, ci pentru scopurile lui satan. Că nu are în el Duhul lui Hristos, ci duhul lui antihrist.
E greu să-l deosebească cine nu are în sine însuși lumina Duhului Sfânt. Dar aceluia care are această lumină nu-i este greu să-l vadă după roadele lui pe fiecare și ce urmărește acel „trimis” sau cel care îl trimite.
Nu vă-nşelaţi crezând că harul vă-ndreptăţeşte-orice păcat,
că poţi să faci orice şi – dacă vorbeşti de Har – eşti şi iertat;
căci Harul iartă doar o dată trecutul cel neştiutor,
iar după-aceea porunceşte neprihănirea tuturor.
Aici însă Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu vorbește despre partea cea mai smerită a Bisericii, despre mădularele cele mai smerite ale adunării Domnului, despre frații cei mai smeriți din lucrarea evanghelică.
Când prezența lui Dumnezeu este fericită într-o Biserică, iar ea, Biserica, este într-o stare bună și curată, când dragostea lui Hristos Domnul este sfântă, fierbinte și lucrătoare într-o frățietate duhovnicească, când lucrarea Duhului Sfânt este vie, roditoare și statornică într-o familie frățească, atunci cea mai bună și mai frumoasă dovadă sunt picioarele, frații și surorile cei mai din urmă, sufletele cele mai smerite, fie ei cei mai umili. Fiindcă aceștia nu vor fi atunci desculți, adică neînvățați, neîntăriți, necumpătați și nepăsători. Ci vor fi crescuți, vor fi îngrijiți să fie bine pregătiți totdeauna, bine zidiți și bine înarmați în Cuvântul lui Dumnezeu.
Cine știe Adevărul dar nu caută să-l arate,
va purta pe conștiință cel mai greu dintre păcate,
căci pe-oricine Adevărul sfântă sarcină se pune
și răspunde greu acela care-l știe și nu-l spune.
Cine vede Adevărul și nu caută să-l trăiască,
greu o să-l condamne-odată Judecata cea cerească,
c-Adevărul îl obligă pe-orice suflet care-l știe
să-L trăiască-n ascultare, în respect și-n curăție.
Pentru El sunt în stare să-mi dau trecutul meu, prezentul meu și viitorul meu. Pentru El nicio osteneală nu-i prea multă, nicio luptă nu-i prea grea, nicio jertfă nu-i prea mare.
Eu sunt a Lui în întregime. Ochii mei nu vor mai privi pe nimeni ca pe el. Urechile mele nu vor mai asculta niciun alt glas, fie oricât de frumos din lume, decât numai Glasul Lui. Nicio mireasmă de pe pământ nu mă va mai atrage și nu mă va mai opri să miros decât Crinii Lui, Apropierea Lui, Urmele Lui. Niciun cuvânt de iubire nu va mai rosti gura mea pentru nimeni și pentru nimic decât pentru Preaiubitul meu drag.
