Meditații

Dar însemnat lucru nu este numai să vestim Evanghelia, adică pe Hristos și Mântuirea pe care a adus-o El lumii și fiecărui suflet. Ci tot atât de însemnat este ca vestirea noastră să fie făcută într-un chip vrednic de Hristos și dintr-o stare vrednică de El. Mântuitorul nostru n-a vrut niște vorbăreți și predicatori care să fie numai niște negustori de vorbe, fie ele chiar vorbe frumoase. Ci a vrut ca acei care vor purta mărturia Lui, să fie ei însuși prin trăirea vieții lor niște dovezi a lucrării Evangheliei pe care o propovăduiesc ei altora. Când spui oamenilor că Hristos e Mântuitorul lumii, cei care te aud și vrei să te creadă, să vadă mai întâi în chiar viața ta îndreptată că tu L-ai primit pe El ca un Mântuitor al tău.

Eclesiastul 10, 1

Păcatul, păcatul… acest lucru care pare mic sau nimic în ochii multora a biruit pe mari înţelepţi și a prăbuşit pe mulţi înălţaţi.

O mică defecţiune la frâna unui autobuz încărcat cu oameni – şi tot autobuzul, nemaiputând fi oprit la timp, se prăbuşeşte la o cotitură în prăpastie, omorând 80 de vieţi.

O mică picătură de petrol într-un vas cu lapte și a stricat totul.

O mică aşchie sărită în ochi a adus orbire pe totdeauna.

O bucăţică de săpun căzut în mâncare a stricat toată mâncarea… Iată unde duce puţina nebunie…

Când luptele și cernerile de duhuri potrivnice se zbat și se abat asupra Lucrării Domnului și când aceste duhuri tulbură adunarea, dezbină pe frați, înșală pe cei lesne-crezători – atunci este nevoie de post și de jertfă. Și sufletul acesta, care împlinește ce mai lipsea din partea celorlați, vede cât de puțină luptă și stăruință este în cei mulți pentru asta. Și atunci tot el este acela care este gata să facă, să dea, să jertfească, să plângă și să se roage, și în locul altora, pentru ceea ce este nevoie mult și se face prea puțin și de către prea puțini.

El împlinește ce lipsea din partea celorlalți.

Da, toată pecetea apostoliei Sfântului Pavel este și rămâne aceasta: credința fraților să nu fie întemeiată pe înțelepciunea oamenilor, nici pe organizarea oamenilor, nici pe râvna oamenilor, nici pe talentul și numele oamenilor, nici pe ostenelile sau priceperea sau autorizația oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Toată taina unității, a biruinței și a roadelor Lucrării lui Hristos stă în faptul că ea s-a întemeiat numai pe El.

Dar odată temelia pusă, vine marea răspundere a fiecărui lucrător, asupra felului cum clădește el pe temelia asta. Și ce fel de material folosește în clădirea lui Dumnezeu.

De-a lungul temeliei acestei uriașe clădiri, sunt împrăștiați mulți lucrători. Dar, ca la orice altă zidire, pe tot lungul zidului este un singur dreptar, după care trebuie să clădească fiecare, unul cu celălalt, de la un capăt la altul al zidului.

În sectorul său, fiecare lucrător face cum vrea, dar el este totuși obligat să țină seama neapărat și de ceilalți… Să se verifice pe el însuși după cei de lângă el. Să-i vadă și pe ei cum lucrează: bine sau rău. Dacă fac bine, să facă și el ca ei. Dacă fac rău

În vremile binecuvântate ale credinței unul zice și toți ceilalți ascultă. În vremile rele ale credinței fiecare zice și nimeni nu ascultă. Când dragostea este fierbinte într-o adunare frățească, atunci toate duhurile sunt unite, toate gurile au un grai, toate inimile au o simțire, toate mințile au un gând.

Și câtă vreme această dragoste fierbinte îi întreține între ei, această atmosferă sfântă de lucrare și rodire frumoasă, atâta vreme nu este nevoie nici de vânturi aspre și nici de încercări apăsătoare peste ea fiindcă totul se poate face în bucurie și în pace.

Și de ce se zice: toți împreună? Pentru că toți suntem o scumpă Familie împreună și pentru că toți avem același destin și același țel împreună. Și pentru că toți avem același trecut, aceiași părinți, aceeași rădăcină. Și avem același prezent, aceeași pâine din care ne hrănim, aceeași casă în care ne adăpostim, aceeași muncă pe care trebuie să o facem. Și avem același viitor, aceleași datorii față de copiii noștri, față de scopul nostru, față de Dumnezeul nostru. Și pentru că toți vom fi judecați sau răsplătiți după același Cuvânt pe care l-am avut și l-am cunoscut împreună. Și pentru că împreună vom fi trași la răspundere pentru lucrul pe care împreună trebuia să îl facem, fiecare contribuind după darul său și cu puterile sale în vederea țelului comun.

Odată ce fiecare ne-am cunoscut și ne-am recunoscut slujba la care am fost chemați, cu cea mai adâncă smerenie și curăție de inimă trebuie să ne ținem cu tărie statornică de slujba aceasta. De slujirea aceasta și nu de alta.

De cele mai multe ori, faptul că ai primit un dar nu-ți dă îndreptățire să-ți închipui că le mai poți avea și pe altele. Și dacă ai o slujbă, să-ți închipui că o mai poți face foarte bine și pe alta, a altuia.

Cine este chemat la o slujbă, să se țină de slujba la care a fost chemat – așa sună limpede și hotărât porunca Domnului nostru.

Nu alungați dintre voi pe frații înțelepți și nu-i disprețuiți! Nu lepădați sfaturile lor și nu vă grăbiți să-i judecați cu asprime, când ei caută să vă arate drumuri pe care voi încă nu le vedeți! Și când ei caută să vă facă să primiți adevăruri pe care voi încă nu le înțelegeți. Dacă ei sunt în adevărul învățăturii de la început și trăiesc în legătura dragostei frățești, străduiți-vă să primiți lumina lor și să umblați în această lumină pe drumurile duhovnicești. Fiindcă vremurile sunt în continuă schimbare, cum sunt ținuturile prin care călătorim. Iar trebuințele Lucrării Domnului se modifică și ele, după vremile pe care le străbatem. De aceea, și felul de lucru trebuie îmbunătățit mereu, pentru un spor cât mai bun.

Ce greu este să nu-l crezi un înger pe cel care cântă așa de lăudăros despre Dumnezeu, care predică așa de mult și care strigă așa de tare. Care este peste tot, care umblă pe oriunde și care este cu toți, numai ca să primească ceva de la fiecare.

E greu, într-adevăr, să deosebești că acela nu este un înger de lumină, ci este un demon ascuns. Că nu umblă pentru slujba lui Dumnezeu, ci pentru scopurile lui satan. Că nu are în el Duhul lui Hristos, ci duhul lui antihrist.

E greu să-l deosebească cine nu are în sine însuși lumina Duhului Sfânt. Dar aceluia care are această lumină nu-i este greu să-l vadă după roadele lui pe fiecare și ce urmărește acel „trimis” sau cel care îl trimite.