„Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul… Rămâneţi în Mine şi Eu in voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard“ (Ioan 15, 1-6).
O, ce taină adâncă este pusă în această evanghelie!
Frați şi surori din întreaga țară și din diaspora au venit cu recunoștință la Sibiu pe 9 februarie, la ora 12, lângă mormântul Părintelui Iosif Trifa, lângă mormântul celui căruia avem poruncă să-i privim sfârşitul felului de viețuire şi să-i urmăm credința…
Acolo au trăit împreună clipe de neuitat și au auzit mărturii despre omul care a sfârşit o viață de luptă încununată de biruință, despre dragostea care şi-a dat viața pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie şi pentru oameni (Traian Dorz).
Adunarea a fost transmisă în direct pe OasteaDomnului.info.
O nouă harfă plângătoare, a prins în faptul unei seri de duminică, să cânte în corul celor răscumpărați prin Sângele Mielului în Ierusalimul cel Ceresc.
Fratele Paul Asandei a lăsat în liniște chitara, orga, pianul și harpa și s-a alăturat cenaclului din Ceruri în seara zilei de 17 februarie
Domnul l-a trecut printr-o lungă suferință pentru a-i acorda corzile sufletului să cânte de acum în armonie cu iubiții frați cântăreți din perioada de aur a creației Oastei.
Învăţătura adusă de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în Noul Legământ, a revoluţionat sistemul de gândire teologic, relaţiile interumane şi, în consecinţă, modul de raportare a omului faţă de Dumnezeu. Iisus Hristos a adus un concept absolut nou despre iubire. El a propovăduit şi a trăit acea iubire creştină altruistă care se manifestă deopotrivă față de prieteni şi faţă de vrăşmaşi. El însuşi a venit ca întrupare a acelei Iubiri.
Toată lucrarea Sa de mântuire se întemeiază pe această Iubire.
“Că strâmtă este poarta ce duce la viață”. (Matei 7, 14)
De ce? Pentru ca tu să te faci mic şi smerit, altcum nu încapi prin ea.
Evanghelia ne vesteşte că poarta care duce la viaţa cea veşnică este foarte îngustă. Ni s-ar părea de mirare acest lucru.
Te preamărim pe Tine, Doamne,
Ceresc şi Unic Dumnezeu,
Cel Căruia se-nchină toate
oştirile cereşti, mereu!
“Cercetați Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5, 39)
Noi, cei de la Oastea Domnului, recomandăm mult şi de mult Biblia. De ani de zile îndemnăm poporul să citească Biblia. De ani de zile spunem ce carte scumpă şi sfântă este Biblia.
Pornind de la cuvintele scrise pe crucea părintelui Iosif Trifa, “Om trimis de Dumnezeu”, aş vrea să mă rezum doar la un singur gând care s-a cimentat încă o dată, cu încă o dovadă. Ştim că cel care a fost trimis pentru prima dată să împlinească planul Mântuirii noastre cu efect veşnic este Mântuitorul. Şi Mântuitorul a fost trimis.
Dumnezeu, de-a lungul veacurilor, s-a folosit de oameni pe care i-a trimis.
Pe omul care aude şi trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul l-a asemănat cu casa clădită pe stâncă. „Şi au venit ploile, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, căci era zidită pe stâncă”. S-a prăbuşit însă casa care era clădită pe nisip, adică cel care aude, dar nu trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 7, 24-27).
În înțeles duhovnicesc, Sionul este starea cea înaltă și sfântă în care locuiește și stăpânește cu mare bucurie și binecuvântare totdeauna Dumnezeu. Este acel înalt nivel duhovnicesc pe care îl pot atinge în trăire numai sufletele care, stăruind printr-o necurmată luptă de rugăciune și de înfrânare, de osteneli și de jertfe, ajung în o așa părtășie de ascultare cu Hristos, încât inima lor devine o sfântă și plăcută locuință pentru El, un Sion ceresc. O, ce înaltă și dumnezeiască stare este aceasta!
