Despre Sfânta Biserică, cred că e de prisos să vorbesc mai pe larg. Eu însumi, cel ce scriu această carte, sunt un slujitor al Bisericii lui Hristos. Fiecare creştin ştie ce este Biserica, ştie cu ce daruri şi chemări sfinte este înzestrată şi însărcinată. Biserica administrează cele şapte Taine, puse spre întărirea şi mântuirea sufletelor: Taina Sfântului Botez, Sfântul Mir, Sfânta Cuminecătură, Pocăinţa, Preoţia, Nunta şi Maslul.
Dar nu e destul că cineva cunoaşte Biserica, ci trebuie să se şi întărească cu darurile pe care le administrează ea. Nu este destul ca în mijlocul fiecărui sat să stea o biserică, iar oamenii să meargă duminica la crâşmă. Despre creştinii cei dintâi ne spun Scripturile că „…petreceau în învăţătura Apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, în rugăciuni… în toate zilele erau în biserică, lăudând pe Dumnezeu… şi era una sufletul şi inima lor“ (Fapte 2, 42–47). De aceea era atâta putere în viaţa lor.
Biserica este – şi trebuie să fie – o Biserică vie, o Biserică învăţătoare şi luptătoare contra răutăţilor şi păcatelor.
Ţinem aici să spunem că Oastea Domnului nu se amestecă în lucrurile încredinţate numai preoţilor şi Bisericii. Ea lucrează în cadrele aşa-numitului „apostolat laic“. Noi dăm un mare ajutor preoţilor şi Bisericii, iar, în schimb, preoţii vrednici şi înţelegători ne dau şi ei sprijinul lor. În fruntea celor intraţi în Oastea Domnului avem mulţi preoţi vrednici care – în biserică şi afară de biserică – „înrolează“ şi „instruiesc“ mereu sufletele pentru lupta cea mare a mântuirii sufleteşti.
Oastea Domnului a dat, în special Bisericii şi preoţilor, un mare ajutor în combaterea sectarismului. Ea a dat şi dă sufletelor flămânde păşune duhovnicească, oprindu-le să plece în altă parte.
Preot Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului
