Cei care iubesc păcatul și trăiesc în păcat doresc să-L știe pe Dumnezeu cât mai departe de ei, pentru că, știindu-L pe El cât mai departe, ei cred că pot face ce vor și pot umbla cum le place.
Cel mândru mai degrabă se leapădă de orice lucru sfânt decât să se lepede de păcatul său. Omul mincinos spune lucrurile nu numai cum nu sunt, ci și cum ar vrea el să fie.
Hristos i-a trimis și îi trimite fiecărei generații de oameni, prin prorocii Săi, Cuvântul Adevărului Său Sfânt; fiecărui popor, fiecărei limbi, fiecărei cetăți și fiecărui templu… (Matei 28, 20). Iar când vor tăcea toți prorocii acestora, pietrele lor vor începe să strige după ei (Luca 19, 40). O, ce grai înfricoșat va fi graiul pietrelor!
Dumnezeu va vorbi fiecăruia în vreun fel, osândindu-i nelegiuirile. Va tăcea numai după ce-i va fi înghițit iadul pe toți cei ce-L urăsc pe Iisus, căci numai în iad vor scăpa ei de glasul Lui, care le vorbește acum cu atâta răbdare, din afară și din lăuntrul lor. În iad se va trezi glasul dinlăuntru al celor neascultători, conștiința lor pe care și-au ucis-o. Și ea apoi nu le va mai tăcea niciodată, niciodată. Puteți voi oare înțelege acum că aceste înștiințări sunt chiar pentru voi? Iar dacă le-ați înțeles, puteti voi să le primiți? Sau ele vă vor face încă și mai răi?
Cel mai simplu credincios știe mai mult despre Dumnezeu decât orice învățat nenăscut din nou. Căci credinciosul înțelege cum este un om care nu-l cunoaște pe Dumnezeu, fiindcă a fost o vreme când nici el nu-L cunoștea, dar celălalt nu înțelege cum este unul născut din nou, fiindcă el n-a trecut prin această naștere minunată niciodată. Și cine n-a trecut prin ea n-o poate nici înțelege, nici explica.
Este uimitor de frumos cât de simple și ce limpezi apar lucrurile Evangheliei pentru cei smeriți și curați cu inima. Și cât de complicate par ele pentru învățații răutăcioși. Ce ușor le poate înțelege un credincios simplu, dar adevărat, care își are sufletul neprefăcut și mintea neotrăvită! Dar cât de mulți din cei care se pretind a fi cineva nu le pot înțelege și nu le pot primi niciodata!
Mult mai nenorociți ca toți oamenii sunt acei care, prin înșelăciunea păcatului, au ajuns orbi a doua oară. Ei sunt de o mie de ori mai nenorociți. Pentru că ei au fost vindecați odată, au avut odată lumina. Au gustat odată bucuriile nașterii din nou, harul părtășiei cu Hristos, starea de înfiere și răscumpărare prin Sângele și Harul Crucii Mântuitorului Scump, Care îi izbăvise de sub puterea diavolului și din pierzarea păcatului, dar n-au rămas statornici, ci au căzut iarăși, nu numai în vechile lor păcate, ci încă și în altele, mai mari. Aceștia sunt orbii cei mai nefericiți de o mie de ori, căci vindecarea lor nu mai vine niciodată (Evrei 10, 26).
De ce nu vă mirați voi oare de îngustimea voastră? De ce vă mirați că „opincarii“, că dulgherii sau plugarii simpli Îl mărturisesc mai cu putere și mai cu multă lumină ca voi pe Hristos în lume?
De ce vă mirați că oamenii fără nici o „pregătire“ sau cu o mai mică pregătire decât a voastră propovăduiesc Evanghelia Domnului mai frumos, în timp ce voi sunteți seci? Harul vă era făgăduit vouă, dar, dacă voi nu vreți să vă nașteți din nou și să trăiți în sfințenie, ați rămas fără El. Hristos nu poate fi făcut un slujitor al păcatului, nici un colaborator al lui satana. Nici un om al compromisurilor, cum sunteți voi. Și iată că Dumnezeu a dat Harul Său altora, celor mai slabi și mai smeriți (Matei 21, 16). Iar de la voi l-a luat. O, de v-ați putea smeri până la a recunoaște asta și a vă îndrepta! Dumnezeu să vă ajute să vă puteți. Amin.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
