Suind din greu – Traian Dorz
Suind din greu un vechi urcuș,
port jertfe noi spre-un vechi altar;
cu noi răniri de vechi cătuși
nalț încă-un stâlp pe-un sfânt hotar.
Eben-Ezer! – ajuns aici,
privesc tot lungul drum trecut:
… ce pași mărunți, ce urme mici,
ce-a trebuit – și ce-am făcut!…
Gândesc cu sufletul durut
la anii ce i-am risipit,
– cât am trăit din ce-am știut,
cât am știut din ce-am trăit?
Cât am gândit din ce făceam,
cât am făcut din ce-am gândit,
cât am iubit din ce aveam,
cât am avut din ce-am iubit?
Cât am trăit din ce-am crezut,
cât am crezut din ce-am trăit,
cât am vorbit din ce-am făcut,
cât am făcut din ce-am vorbit?
…La stâlpul meu de greu hotar,
cad azi cu fața la pământ:
– nu-n cântec pun, ci-n plâns amar,
Iisuse, noul legământ.
Și-aș vrea de-acum pân-la sfârșit,
prin harul Tău dumnezeiesc,
să pot trăi tot ce-am vorbit,
să pot vorbi tot ce trăiesc.
