Iertarea și dreptatea (I) – Traian Dorz

Cu toate că sufletul credincios nu poate să nu se roage pentru pocăința și mântuirea celor ce-l prigonesc și-l nedreptățesc, din milă pentru sufletele lor nenorocite, robite și folosite de diavolul în scopurile lui cele rele, el totuși, în apăsarea lui, strigă către Dumnezeu după dreptate.

Cel credincios, cu toate că este bine încredințat că suferința lui nevinovată și nemeritată din partea oamenilor este spre binele său și spre slava lui Dumnezeu, totuși sufletul său nu poate să nu strige către Domnul să-Și aducă aminte de dreptatea sa.

Cuvânt la Sfânta Treime (II) – Sf. Ioan Gură de Aur

Nicodim era unul dintre cei mai mari și foarte aplecat către Domnul, și totuși s-a scandalizat de cuvintele lui Hristos: “Cine nu se naște a doua oară din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 4), și de asemenea, cugeta omenește, întrebând: “Cum poate omul să se nască, fiind bătrân?” (Ioan 2, 4). Și ce a făcut Hristos? El i-a răspuns: “Dacă am spus cele pământești și nu credeți, cum veți crede de vă voi spune cele cerești?” (Ioan 3, 12).

Roadele Duhului – Pr. Iosif Trifa

Acum, duminică avem Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, iar apostolul Pavel, în a sa epistolă către Galateni (5, 22), scrie că “Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, credința, blândețea, înfrânarea poftelor”. Față de acestea, apostolul spune că roadele trupului și ale păcatului sunt: “desfrânările, slujba idolilor, vrajbele, sfezile, zavistiile, gâlcevile, împerecherile, bețiile”.

Creștinilor! Ispitiți-vă și căutați pe care din acestea două feluri le aveți în sufletul vostru și în purtările voastre.

Un adevărat martir al vremurilor noastre

Numai cine a gustat din cupa durerilor poate să înțeleagă în oarecare măsură multele suferințe ale părintelui Iosif Trifa. Lăsând la o parte cele sufletești, ne oprim la multele chinuri pe care le suferă trupește.

Pulmonar, cu frenicectomie, intervenție chirurgicală ce se face bolnavilor de piept când nu mai au nici o speranță de scăpare. La intestine, operat de șase ori, cu răni încă deschise.

Calea spre Împărăția lui Dumnezeu – Ionatan Ille

Freamătul dorinței de mântuire din inima omului care-L caută pe Dumnezeu este un freamăt stârnit de suflarea Duhului Sfânt, este răspunsul sufletului la șoapta de iubire a Tatălui Ceresc.

Inima și mintea în care stăruie acest freamăt va cunoaște în curând o mare frământare și o mare tensiune care nu-i vor da odihnă. Și omul acela va-ncepe să-ntrebe, să asculte, să privească, să atingă, să strige, să ceară, să plângă și, în cele din urmă, să găsească, să primească.

Căci Dumnezeu răspunde totdeauna la astfel de căutări. “Căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide, căci oricine caută găsește și celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7).

În casa Tatălui meu sunt multe lăcașuri – Traian Dorz

În casa Tatălui meu sunt multe lăcașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Ioan 14, 2.

Ce largă este inima Domnului și câtă bunătate este în lărgimea ei! Ce largă este Împărăția Lui și câtă frumusețe este în lărgimea aceasta! Ce largă este dragostea Lui mântuitoare și câți încap în ea!…

Dacă Dumnezeu a îngăduit să fie pe pământ multe seminții, multe neamuri, multe limbi și multe popoare (Apocalipsa 7, 9), este pentru ca să I se umple marea lui Împărăție. Dacă sunt multe familii care își trag numele din Hristos (Efeseni 3, 15), sunt și multe lăcașuri în cer. Și dacă sunt multe cete care vor învia, fiecare la rândul ei, în Ziua Învierii (1 Corinteni 15, 22-23), sunt multe promisiuni pentru ele.

Cuvânt de învățătură – Sf. Ioan Gură de Aur

Săracilor li se binevestește.
(Matei  11, 5)

Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune

La săvârşirea faptei bune, dacă noi voim aceasta cu adevărat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi săraci, slăbiţi şi bolnăvicioşi, neînsemnaţi, din starea de jos, încă şi robi şi slugi. Nici sărăcia, nici slăbiciunea trupului şi boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate să ne împiedice de a fi îmbunătăţiţi.

Chemare la Sibiu

Preaiubiții noștri frați și surori de pretutindeni,

Dragul nostru Părinte Iosif Trifa, prin care și noi am fost născuți în Hristos, ne cheamă iubitor să ne strângem “inimi lângă inimi, una” în jurul mormântului său din Dumbrava Sibiului: “În fiecare an, de Rusalii, să veniți la mormântul meu cu o lacrimă, cu o cântare, cu o floare, pentru ca și de acolo să văd că Oastea trăiește și biruiește.”

E sărbătoare și e vară. E locul sfânt lângă mormânt, e ceasul sfânt al Oastei când ne cinstim înaintașul, dând slavă lui Dumnezeu care l-a trimis să înalțe pe Iisus, mai presus de orice nume.

Veniți, dragi frați și surori, veniți de pretutindeni, cu mic, cu mare, nu pregetați, veniți! Avem poruncă din Cuvântul lui Dumnezeu să ne aducem aminte de mai marii noștri care ne-au vestit Cuvântul.

Sâmbătă, 26 mai, începând cu ora 14, se va desfășura programul adunării de comemorare la 80 de ani de la plecarea în veșnicie a Părintelui Iosif Trifa.

Vă așteptăm cu drag!

Adunarea va fi transmisă în direct pe OasteaDomnului.info.

Rămâi cu noi, căci către seară este – Pr. Iosif Trifa

După mărita Învierea Domnului, doi învățăcei, Luca și Cleopa, mergeau în drum spre Emaus. Pe drum li s-a alăturat și un călător străin care era Însuși Iisus cel înviat. Cei doi învățăcei vorbeau despre patimile și Învierea Domnului. În vorba lor s-a amestecat și străinul (adică Iisus), care “a început a le tâlcui lor din toate Scripturile, începând de la Moise și de la toți prorocii, cele ce erau pentru El.” Apropiindu-se învățăceii de satul și de casa lor, l-au oprit pe străin, zicând: “Rămâi cu noi, căci către seară este”. Și a intrat Iisus în casa lor și când a binecuvântat pâinea, “li s-au deschis ochii celor doi învățăcei și L-au cunoscut pe Domnul”, dar în acea clipă Iisus S-a făcut nevăzut… (citiți pe larg la Luca 24).

Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului (VIII) – Arhim. Iuliu Scriban

Noi am isprăvit cu ce aveam de spus privitor la judecățile rostite de Vlădica Grigorie asupra părintelui Trifa. Îmi pare bine totuși că P.S. sa încheie cu laude asupra lucrării acestui preot. Pentru cât face sfinția sa, i se cuvenea această recunoaștere. Prea sfinția sa i-a mărturisit-o și mai înainte. Cum ne dumirim atunci că-l ia la forfecat acum? Eu cred că prea sfinția sa s-a lăsat târât de vorbele care se aud ici și colo despre părintele Trifa.

Astfel de vorbe le aud și eu. Dar de ce să mă potrivesc eu la ce spune altul și să nu privesc cu ochii mei? Cine este căpetenie, nu se mulțumește să-i spună altul, ci trebuie să lucreze cu judecata sa proprie.