Despre creșterea copiilor (V) – Sf. Ioan Gură de Aur

“Erau iarăși doi frați, și tot așa, unul mai în vârstă și altul mai tânăr. Cel mai în vârstă se ducea la vânătoare, iar cel mai tânăr stătea pe lângă casă.”

Această povestire este cu mult mai plăcută decât cea dintâi pentru că are mai multe peripeții, și frații erau mai în vârstă.

“Acești doi frați erau și gemeni. De când s-au născut, mama iubea pe cel mai mic, iar tatăl, pe cel mai mare. Acesta își petrecea vremea mai mult pe ogoare, pe când cel mai tânăr stătea acasă. O dată tatăl, când a îmbătrânit, a spus copilului pe care-l iubea: Pentru că am îmbătrânit, fiule, du-te și pregătește-mi un vânat, adică, prinde-mi o căprioară sau un iepure, adu-mi-l și frige-l, ca să mănânc și să te binecuvintez. Celui mai mic nu i-a spus așa ceva.

Conștiința și mustrarea (II) – Traian Dorz

Câtă vreme iudeii erau frământați de întrebarea: „Cine este Omul acesta, Iisus?“, câtă vreme alergau mereu ca să-L asculte, pentru a se putea lămuri cine este IISUS HRISTOS, truda lor era totuși frumoasă. Dacă ar fi avut atunci un strop de judecată sănătoasă și un grăunte de credință, ușor ar fi putut ajunge și la încredințarea la care ajunseseră ucenicii Săi, că El este într-adevăr Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Matei 16, 16-17).

Dar iudeii n-au ajuns niciodată la această încheiere fericită, din pricină că n-au vrut să creadă.

Conștiința și mustrarea (I) – Traian Dorz

Trebuie să simtă veșnic usturimea conștiinței chinuite și chinuitoare acela care n-a vrut s-o asculte cât a trait. Deși l-a înștiințat sau l-a mustrat în viața sa pământească. Fiecare păcătos trebuie să ispășească prin felul în care a păcătuit. Sufletul vrăjmaș lui Dumnezeu trebuie să ardă în focul unui plâns pe care n-a vrut să-l verse spre iertare. Îl va vărsa spre ispășire. Trebuie să sufere în focul unei singurătăți chinuite, fiindcă a disprețuit-o pe cea a meditației și a rugăciunii. Trebuie să îndure veșnic pedeapsa Adevarului pe care L-a respins și L-a batjocorit pentru a asculta de minciună… (Apocalipsa 14, 10-11; II Tesaloniceni 2, 10-11).