Înspăimântătoarea singurătate – Traian Dorz

Înduratule şi nepreţuitule Prieten al tinereţii mele, marile iubiri se pot vedea numai în clipa marilor hotărâri?

Iubirea care îşi poate târî marile ei aripi prin praful nedespărţirii de cealaltă este adevărata iubire. Abia atunci Ţi-am văzut-o.

Iubirea neschimbată – Traian Dorz

Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate, fiindcă adevărata dovadă a iubirii se arată numai în nenorocire. Cel care îţi dă pâinea sa îţi este cât un binefăcător. Cel care-ţi dă casa lui îţi este cât doi binefăcători. Dar cel care-ţi dă viaţa sa îţi este cât toţi binefăcătorii tăi la un loc.