Vinovatul şi nevinovaţii – Pr. Iosif Trifa

Un ministru se prezentă odată în inspecţie la o temniţă. După ce insteaza bunul mers al instituţiei, trece apoi în revistă şi pe cei deţinuţi. Se interesează de soarta lor şi de păsurile lor.

– Dumneata cum ai ajuns aici?

În mersul către Mâine – Traian Dorz

În mersul către Mâine -ajută-ne Iisus

să ne sfinţim viaţa,să ne mărim puterea,

mai răbdători să trecem spre ultimul apus

mai plini de vorbe sfinte să ne-ntâlnim tăcerea.

 

Prin cernerile nopţii să nu cădem gunoi

prin vânturarea zilei, să nu ne-alegem pleavă,

prin anii încercării mergi pas de pas cu noi

să ne găseşti la capăt învredniciţi de slavă.
 

Credinţa neschimbată ne-ajută s-o păstrăm

nădejdea neclintită să ne-o-ntărim întruna,

şi dragostea fierbinte cu lacrimi s-o-ncărcăm

căznindu-ne genunchii să cucerim cununa.
 

Apleacă fruntea noastră mereu cu-atât mai jos

cu cât mai sus spre Tine ni-e inima-nălţată,

nimic să nu ne-atragă din ce-am simţit frumos

nimic să nu ne lege din ce-am lăsat odată.
 

Aşa, când o s-ajungem la Ţărmul Fericit

în Zorii-acelui Mâine ce-l tot dorim de-aseară,

Isuse, să ne-ntâmpini cu Prânzul pregătit

uitând de noaptea asta şi foamea ei amară…
 

Traian Dorz, Eternele Poeme

Greşeala şi observaţia – Traian Dorz

Orice greşeală cere o observaţie corectoare. Când observ eu singur greşeala mea şi mi-o corectez singur, este cel mai bine. Atunci oamenii nu mi-o văd, iar Dumnezeu Se face că nu mi-a văzut-o.

Doamne, sunt din nou un tânăr – Traian Dorz

Doamne, sunt din nou un tânăr

la cei douăzeci de ani

parcă-n zbor înalt sunt vultur

peste munţii diafani,

parcă-n vânt de primăvară

peste-un câmp de trandafiri

parcă-i iezer ce sărută

cerul unei largi iubiri.

Despre Apa cea vie – Pr. Iosif Trifa

Samariteanca se mira de apa cea vie (Ioan 4, 1-30); nu-şi putea da seama ce ar fi şi cum ar fi o astfel de apă. Dar eu mă întreb: Oare e mai altcum azi? Oare câţi dintre creştinii de azi ar putea da un răspuns corect la întrebarea: Ce e apa cea vie? Vom începe deci prin întrebarea: Ce este apa cea vie?

Curăţia şi creaţia – Traian Dorz

Un suflet creator trebuie să ştie ca cel mai dintâi lucru, că de Izvorul Divin şi curat al creaţiei, nu te poţi apropia decât prin curăţie. Terenul creaţiei fiind un loc sfânt, ca şi rugul înflăcărat spre care mergea Moise, şi de unde îi vorbea Dumnezeu, – tot aşa ca şi el trebuie să ne lepădăm şi noi încălţămintea noroioasă ori prăfuită de prin locurile prin care am umblat până aici.

Fluturaş – Traian Dorz

Se-nvârtea în jurul flăcării aprinse

şi-i plăcea ispita de-a se-apropia,

lanţul voluptăţii-l atrage spre flăcări

ca răcoarea apei rândunica-n zbor.

 

Îl alung cu milă să se-ndepărteze,

dar a zecea oară s-a întors din nou;

se trezise-ntr-însul patima cea oarbă

care ne-nfrânată, duce-n veci la foc.

 

Îl lovesc –

zadarnic: patima-i mai tare

chiar şi decât frica

– şi-ntr-o clipă rea,

poate chiar în ciuda piedicilor mele,

el se-aruncă-n para focului râvnit.

 

… Ce-a rămas dintr-însul astăzi e-o ruină.

 

– Căci sunt rari acei ce se-nfrânează când

neopriţi, pot face ceea ce n-au voie…

– De aceea-i plină lumea de ruini!

 

Traian Dorz, din Cântarea roadelor

Rugaţi-vă pentru soţii voştri – Pr. Iosif Trifa

Binecuvântate sunt casa şi familia unde soţii – bărbatul şi femeia – trăiesc o viaţă de credinţă şi de rugăciune. Dar vai, ce grozavă este viaţa în casa şi-n familia unde au intrat necredinţa şi răutăţile! Ce jug greu duce, spre pildă, o soţie credincioasă alături de un soţ necredincios!

Femeia ca apostol – Pr. Iosif Trifa

De mare dar s-au învrednicit femeile mironosiţe. Lor li S-a arătat mai întâi Iisus Cel Înviat din morţi. Această cinste le-a venit de altfel ca un răspuns la credinţa şi statornicia ce le-au arătat în timpul răstignirii. Vai, ce lucru dureros s–a întâmplat în timpul răstignirii Domnului! Toţi L-au părăsit pe Domnul! Unii de frică, alţii din nerecunoştinţă. De frica iudeilor, fugiseră şi se ascunseseră până şi apostolii (afară de Ioan).

O, apără-ţi ochii – Traian Dorz

O, apără-ţi ochii de-a morţii săgeţi,

o, apără-ţi ochii cu orişice preţ,

fereşte-i de-otrava privirii şerpeşti

o, ochii, ai grijă mereu să-ţi fereşti!

 

Ispita îţi caută întâi ochii tăi,

prin ei să-ţi trimită în suflet văpăi

prin ei să te-atragă spre patimi fireşti,

– o, ochii, ai grijă mereu să-ţi fereşti!

 

Cât ochii ţi-s limpezi, ţi-e sufletul sfânt,

– să mergi totdeauna cu ochii-n pământ!

Îţi pierzi curăţia când alţi ochi priveşti,

o, ochii, ai grijă mereu să-ţi fereşti!

 

… Doar ochii iubirii de mamă şi soţ

priveşte-i întruna, sărută-i cât poţi,

aceştia-s ochii ce-n veci să-i iubeşti

de ei, să ai grijă, să nu ţi-i fereşti!

 

Traian Dorz, Cântări noi